Noul ministru al Sanatatii, Florian Dorel Bodog, senator si fost secretar de stat in ministerul pe care de acum il va conduce, a cunoscut o ascensiune profesionala rapida in ultimii ani. De profesie medic chirurg, decan al Facultatii de Medicina si Farmacie la Universitatea din Oradea, s-a confruntat in ultima perioada cu suspiciuni de plagiat si de nereguli privind activitatea sa academica, suspiciuni vehiculate indeosebi de presa locala si pe care le-a respins declarativ. Tot in ultimul an, a criticat constant guvernul tehnocrat si in special deciziile ministrului Sanatatii Vlad Voiculescu.
Probleme academice, suspiciuni de plagiat, acuzatii legate de o “excursie de lux” pe bani publici
- “Ziaristii au incercat sa intre in posesia primei sale teze de doctorat in medicina, pentru a o verifica daca a fost sau nu plagiata. Este interesant ca niciun exemplar din teza de doctorat sustinuta in 2001 nu se afla la Universitatea din Oradea! Cine a incalcat legea, care spune clar ca tezele se pastreaza la institutia care a acordat titlul de doctor? Se pare ca un exemplar al tezei s-ar afla la Biblioteca Nationala din Bucuresti. Vom verifica. In aceste circumstante, cine verifica cele doua teze de doctorat ale senatorului Florian Dorel Bodog? Pana la verificarea tezelor de doctorat nu acuzam pe nimeni de plagiat, dar avem dreptul sa punem intrebari si sa cerem verificarea lor.”
- in 2009-2010, a fost managerul Spitalului Clinic Judetean Oradea
- 2010-2011 – absolvent al Cursului de Inalt Functionar Public
- in 2010-2011 – director al Directiei de Sanatate Publica si de Control in Sanatate Publica din Ministerul Sanatatii
- 2011-2012 – Director de cabinet in Ministerul Sanatatii
- mai 2012 – Director al Directiei de Sanatate Publica si de Control in Sanatate Publica din Ministerul Sanatatii
- mai-decembrie 2012 – Secretar de stat pe probleme de sanatate publica si relatii internationale in Ministerul Sanatatii
Ce zice spune despre activitatea sa de senator si despre guvernarea tehnocrata
- “(…) aceasta ar fi adoptarea legii pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Este o lege cu beneficii directe semnificative in viata fiecarui roman. De asemenea, in acest prim mandat de senator, am reusit sa introduc pe agenda parlamentara si in dezbaterea publica un proiect foarte apropiat de sufletul meu si de preocuparile mele din domeniul medicinei. Ma refer la initiativa legislativa privind reproducerea umana asistata medical. La ora actuala, aceasta initiativa adoptata de Senat se afla la Camera Deputatilor, urmandu-si procedura legislativa. (…)”
- le-a acuzat ca printr-un HG guvernul “scumpeste 65% din medicamente “, beneficiari fiind “marile companii straine”. Afirmatiile sale nu se regasesc in ceea ce a promovat, de fapt, ministrul mentionat si nici intr-un ordin mai recent privind limitarea exportului paralel de medicamente . Ramane de vazut, in aceste conditii, daca noul ministru va mentine sau va anula masurile privitoare la restrictionarea exportului paralel promovate de ministrul Voiculescu si care deranjeaza interesele distribuitorilor de medicamente
- le-a acuzat ca ar fi facut prea putin pentru a preveni dezastre precum ceea ce s-a intamplat cu pacientii arsi dupa Colectiv, in ideea ca “e foarte bine ca s-au simplificat procedurile si birocratia. Nu este insa si suficient!