Politica

VIDEO/Pedelistul Cezar PREDA se da la ORBAN/VREA o ARIPA democratica in Minunea BUZAULUI-25 milioane Euro/Cititi>

Atac la Ludovic Orban! Premierul e atacat de Cezar Preda , nu da raportul Parlamentului

Premierul Ludovic Orban a fost atacat vineri inclusiv din interiorul PNL, pe fondul ultimelor declarații pe care le-a făcut la adresa Parlamentului. Orban a refuzat să se prezinte în fața parlamentarilor, care așteptau de la el un raport de activitate.

Atitudinea la adresa Parlamentului, manifestată în ultimul timp de Premierul Ludovic Orban, a reușit să îi enerveze inclusiv pe unii din colegii săi de partid.

Astfel, deputatul liberal Cezar Preda s-a arătat vineri foarte nemulțumit de ultimele declarații ale Premierului, arătând că parlamentarii au rolul lor important, în perioada de criză prin care trece România.

”Trebuie să avem grijă cum vorbim”

”Să știți că domnul Premier ne-a jignit și pe noi, nu doar pe Ciolacu.

Păi dacă noi nu lucram, cine ataca legile la CCR? Miniștrii, secretarii de stat? Hai că m-am revoltat”, a declarat Cezar Preda vineri, la Antena 3.

”Trebuie să avem grijă cum vorbim. Înțeleg responsabilitățile acestui guvern, dar nu vreau să încurc. Pe mine nu mă poate pune nimeni la colț”, a adăugat el.

”Stăm și așteptăm cu arma la picior”

Cât privește consultările de la Cotroceni, deputatul liberal afirmă că ”eu făceam întâlnirile mai largi, să fie chemat și șeful Senatului, al Camerei, poate e nevoie de unele legi, dar asta se face pe o anumită decizie.

Eu cred că Președintele României e cea mai informată persoană din România, eu nu sunt informat, eu sunt doar un parlamentar care se duce la muncă.

Noi stăm și așteptăm cu arma la picior să vedem ce facem ca să fie bine, vorba robotului Escu.

O să-i spun lui Orban că ce-a afirmat azi, că Parlamentul nu lucrează, este o jignire asupra tuturor”, a concluzionat Cezar Preda.

Refuzul lui Orban

În context, trebuie precizat că Ludovic Orban a refuzat să răspundă invitației făcută de parlamentari de a prezenta un raport de activitate în Legislativ.

”Eu am anunțat, unde să mă duc la Parlament, că parlamentarii stau acasă și nasc tot felul de inițiative.

Eu informez periodic cetățenii cu privire la măsurile luate. Parlamentul nu există.

Când se va lua activitatea parlamentară și printr-o procedură parlamentară sau constituțională voi fi invitat la Parlament, cu siguranță că voi fi prezent”, a spus Ludovic Orban

Scandal în PNL. Cezar Preda: Eu sunt creștin, dar nu cretin

 

Schimb dur de replici în interiorul PNL. „Eu sunt creştin, dar nu sunt cretin”, spune la RFI deputatul PNL Cezar Preda, după ce preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, a spus că i se pare ciudată poziţia colegului său, “care vrea să fie liderul unei facţiuni creştin-democrate în interiorul PNL”.

Cezar Preda afirmă la RFI că „Partidul Naţional Liberal se duce într-o direcţie greşită. Românii au nevoie de soluţii, românii nu au nevoie de o politică a anilor ’96-2000, pentru că politica ’96-2000 pentru dreapta românească a însemnat începerea dezastrului, dispariţia PNŢCD-ului. Acum, PNL-ul dacă nu-şi revizuieşte foarte rapid oportunitatea de a conduce România, de a arăta românilor că poate conduce România cu soluţii, degeaba jucăm ping pong cu Dragnea e de vină, Dragnea este un hoţ, Dragnea este un nenorocit, asta vede fiecare cetăţean

CEZARICA PREDA si Minunea BUZAULUI/„Minunea” Buzăului: 25 DE MILIOANE DE EURO pentru o centrală solare

Cezar Preda își face țăndări Guvernul

 

„Va spun ceva sincer. Imi doresc sa reusim sa facem ceea ce trebuie intr-o economie prabusita. Pana acum am anuntat, am dat ordonante, am facut, nu sunt inca rezultate. Acel portal (cu fonduri pentru IMM) nu reusim sa-l deschidem. Rating-ul de tara care s-a prabusit si eu sunt de acord ca am preluat o mostenire grea, ca asa preluam noi timpul mosteniri grele, dar sa stiti ca rating-ul de tara se da pe perspective, nu pe ce-a fost. Imi doresc sa adopte guvernul meu cele mai bune masuri ca noi romanii sa nu fim la pamant”, a declarat deputatul PNL Cezar Preda.

Liberalul a mai declarat că nu crede în ajutorul european pentru România. „Pot sa va spun ceva cu certiduine. La nivel eruppean nu mai cred in absolut nicio chestiune legata de o Europa unita, de fonduri repartizate egal, de ajutorarea tarilor afectate, nu cred si poate sa se supere oricine pe mine. E clar ca suntem o Cenusareasa la fonduri europene, e clar ca nu avem curaj sa ne impunem, nu avem curaj sa ne ridicam vocea, nu avem curaj sa ridicam tonul si sa spunem ca asta dorim sa facem. Aici imi e frica mie”, a declarat Cezar Preda

Avem în sfârșit listele complete de candidați la alegeile parlamentare. S-au schimbat multe lucruri în ulțimii patru ani, nu însă și metehnele politicienilor. Reforma clasei politice o face în continuare DNA, și nu pentru că ar fi normal astfel, ci pentru că din păcate nu se poate altcumva.
Pe lista de deputați PSD de la Suceava îl regăsim pe celebru Eugen Bejinariu, fostul secretar general al guvernului Năstase. Bejinariu făcea parte din camarila personală a premierului Năstase. În data de 15 aprilie 2004 Bejinariu a semnat din partea guvernului contractul Micosoft. Statul român se obliga să plăteasca 54, 56 de milioane de dolari către Fujitsu Simens Austria, reprezentantul companei Microsoft. Cele 54 de milioane de dolari trebuiau să fie plătite până în anul 2009 în nouă tranșe. În schimbul banilor, Guvernul primea aproximativ 50 de mii de licențe de calculator. Șocant este faptul că Bejinariu și prietenul său Claudiu Florică de la Fujitsu Simens nu au fost puși sub acuzare în dosarul Microsoft. Niciun personaj cu greutate din guvernul Năstase nu a fost trimis în judecată în dosarul Microsoft. Un document din 3 noiembrie 2004, semnat în plină campanie electorală prezidențială, arată că Bejinariu, care preluase funcția de prim-ministru de la Năstase) semnase deja o anexă la contractul Microsoft, pentru o prima suplimentare a valorii cu 19,3 milioane de dolari. Oare de ce l-au lăsat în pace procurorii DNA pe Bejinariu după ce acesta a semnat principalele acte din afacerea Microsoft? Faptul că unul dintre principalii artizani ai dosarului Microsoft este în libertate și va ajunge deputat PSD spune multe despre cum s-au făcut dosarele DNA în ultimii ani.
Mergem mai departe la Dâmbovița să cunoaștem un dinozaur al vechiului Partid Democrat Liberal în persoana deputatului PNL de acum Cezar Preda. Preda trage sforile în politică încă din anii 2000. Preda a fost șef și parlamentar al PDL Buzău însă a luat bătaie la toate alegerile la care a participat. În 2016, Preda s-a ascuns într-un loc cald și sigur de deputat la Dâmbovița, deși n-are nicio legătură cu județul; este greu de crezut că știe măcar principalele străzi din Târgoviște. Cezărică are însă o singură mare calitate: este membru în comisia de control a SRI, unde a făcut întotdeauna ciocul mic în fața generalilor SRI. Comsia de control a SRI este cea mai rușinoasă formă de compromis a clasei politice în fața serviciilor de informații; politrucii din comisie nu s-au gândit să-i deranjeze pe maharii din SRI nici măcar cu o floare deși scandalurile și suspiciunile despre neregulile din servicii au fost evidente în acesti ani.
Cezar Preda și-a construit averea și cariera politică din afaceri cu gunoaie, el fiind ani buni reprezentantul în România al companiei RER Ecologic. Soția deputatului a fost plantată în funcția de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală (ANRSC) – agenția care se ocupa tocmai de reglementarea pieței de salubritate. Jeanina Preda conduce acum Intersemat, o societate deținută tocmai de grupul german RER. Grupul de firme RER a fost ani buni cel mai important „gunoier” din ţară, asigurând serviciile de salubrizare din mai multe oraşe. RER este patronată de familia germană Remmert, dar a fost supervizată politic de persoane-cheie din fostul partid democrat.
În 2012, Cezar Preda a demarat procedurile pentru o investiție într-o centrală fotovoltaică pe o suprafață de 16 hectare lângă orașul Buzău. Suprafața mare de teren era deținuță de compania Atlas Invest, deținută de familia Preda. Deputatul PNL mai deține terenuri în Buzău şi în staţiunea montană Sărata Monteoru, în plus este proprietarul unei păduri în localitatea Bîsoca, a unei case de vacanţă în Sărata Monteoru, plus o vilă luxoasa în Buzău.
Dosar de politician: Reforma clasei politice o face DNA

BASISTUL CEZARICA si cumintenia pamantului-MARELE AGRICULTOR a ajuns in SAPA de LEMN