Fara Categorie

PNL: Se REACTIVEAZA BLATISTII lui ORBAN?!

`Război civil` devastator în PNL. Lupte pe toate fronturile și cu toate armele

O tabără este cea condusă de premierul Ludovic Orban, care este și președintele partidului. O a II-a tabără este cea în spatele prim-vicepreședintelui Rareș Bogdan și O a III-a tabără s-a încolonat alături de prim-vicepreședintele Iulian Dumitrescu. Există și o a IV-a tabără formată mai ales din foști pdl-iști care suspină după vremurile când disciplina și rigoarea erau regula în partid.

Este evident că demiterile în lanț din ultima perioadă, urmate de numiri la fel de suspecte au legătură cu aceste lupte intestine, iar ieșirile dese și chematul la ordine a premierului și miniștrilor la Cotroceni are și rolul de a da direcția în partid și acțiunile lui… pe lână cel official de gestionare eficientă a Crizei Covid-19.

Liberalii erau foarte bine poziționați la începutul Crizei noului tip de coronavirus. Chiar dacă a intervenit puțină uzură guvernamentală generată de Criza alegerilor într-un singur tur/ Căderea Guvernului Orban I/ Retragerea subită a premierului desemnat Florin Cîțu/ Votul pentru Guvernul Orban II lucrurile arătau bine în perspectiva alegerilor locale și parlamentare, anticipate sau la termen.

COVID-19 a lovit însă serios în partid și de aici au izbucnit și  luptele interne cu privire la căile de urmat și de limitare a pierderilor care sunt tot mai mari pe zi ce trece. În ședințele interne conducerea a prezentat sondaje care la începutul lui aprilie dădeau PNL la 40% pentru ca ulterior zilele trecute cifrele să urce spre 43-44% (potrivit unui studiu Sociopol, condus de Mirel Palada, la comanda PNL). Însă majoritatea liderilor PNL nu au mușcat nada și au cerut comparații cu alte studii și așa au aflat că lucrurile stau prost spre foarte prost și că partidul se duce sigur și cu viteză în jos atingând chiar și 33%. Analizele au arătat că PNL pierde aprox. un procent pe lună și mai nou când lucrurile s-au înrăutățit în economie se tinde spre 1,5%/lună. Dacă trendul se va menține atunci PNL se va duce bine sub 30% pe timpul verii, iar în perspectiva alegerilor locale din octombrie lucrurile nu stau deloc bine.

În condițiile în care PSD-Pro România-ALDE-UDMR controlează autoritar Parlamentul și au decis că forul legislative va decide data alegerilor parlamentare au lăsat PNL fără un atuu major și deci vor trebui să meargă la alegerile generale când vrea PSD și nu când se simt ei mai avantajați.

Tabăra din jurul premierului Ludovic Orban este din ce în ce mai nemulțumită de desele chemări la ordine din partea președintelui Klaus Iohannis. Aceștia consideră că președintele prin tot ceea ce face subminează autoritatea prim-ministrului în cadrul aparatului guvernamental și mai ales în partid.

Surse din PNL susțin că din ce în ce mai des, miniștri și demnitari îi raportează direct președintelui ceea ce se întâmplă în criza medicală și cea economică ceea ce face ca starea de enervare la Palatul Victoria să ajungă la cote maxime. Prin tot felul de numiri și demiteri premierul încearcă să arate cine e șeful și să imprime în partid ideea că el controlează totul.

Tabăra formată în jurul lui Rareș Bogdan e plină de idealiști. Aceștia insistă pe ideea că partidul trebuie să fie pe primul loc și apoi guvernarea și nu cred deloc în sondajele livrate de Tabăra Orban. Ei clamează o legătură puternică cu zona serviciilor secrete și cu Palatul Cotroceni și cer curățarea zonei guvernamentale de oportuniștii trimiși acolo de puternicii baroni liberali pe care se sprijină Ludovic Orban.

Această tabără a atras serios atenția că PNL pierde cu mare viteză sprijinul Diasporei prin felul în care s-au jucat unele episoade din Criza COVID-19. Ei susțin că liberalii au pierdut aproape în totalitatea bătălia pe rețelele sociale în favoarea PSD și USR și au clamat numirile foarte păguboase făcute în guvern și tot ceea ce tine de instituțiile subordonate zonei guvernamentale.

Tiradele deja cunoscute ale lui Rareș Bogdan din ședințele Biroului Politic Central al PNL (BPC al PNL) împotriva unor miniștri sunt doar expresia semi-publică a nebuniei din partid. Mulți din cadrul acestei tabere sunt de părere că o îndepărtare a lui Ludovic Orban din fruntea partidului și a guvernului ar da o gură de oxigen partidului.

Tabăra condusă de Iulian Dumitrescu pare a fi cea mai pragmatică. Mai puțin cu ochii pe sondaje sau pe utilitatea guvernării… această tabără se ocupă aproape exclusive de felul în care este fructificată în beneficiul unor personaje cu influență transpartinică rezultatele guvernării. Tabăra nu este foarte vizibilă, dar este foarte eficientă și insistă pe legăturile ei cu Palatul Cotroceni și partea care contează a serviciilor de informații.

Și această tabără este îngrijorată de scăderea în sondaje și își propune o revigorare după criza medicală prin eventuale cosmetizări guvernamentale succesive prin remanieri punctuale sau de grup ale Guvernului Orban II sau chiar provocarea unei Moțiuni de cenzură care să scadă presiunea pe guvern printr-o criză politică artificială în care PNL să puncteze.

Se spune că sunt o serie de miniștri pe care această tabără îi controlează direct și care îi fac premierului zile fripte pentru că scapă aproape total controlului său. O îndepărtare de la conducerea partidului și a guvernului ar fi binevenită, susțin pentru stiripesurse.ro oameni din cadrul acestei grupări.

O ultimă tabără ar fi cea a nostalgicilor PDL. Această tabără e de părere că partidul nu merge în direcția bună și că dependent aproape ombilicală de hachițele prezidențiale nu va aduce nimic bun. Ei deplâng lipsa oricărui plan politic și ideologic al partidului și mai ales lipsa totală de disciplină în toate palierele politice ale partidului.

În aceste condiții de război total în cadrul partidului de guvernământ nu ar trebui să mire pe nimeni evoluțiile ulterioare. Sunt așteptate mișcări bruște în cadrul ministerelor, continuarea unui control strict după 16 mai pentru a putea ca prin forța structurilor speciale să dea o notă oficială restricțiilor care vor continua și justifica astfel un pericol considerat deja de mulți specialist ca fiind supraapreciat, dar care are darul de a menține psihoza publică.

Nu ar mira pe nimeni dacă vom asista la mai multe remanieri în cadrul Guvernului, dar și la răbufniri din ce în ce mai dese în spațiul public a luptelor intestine din cadrul PNL