Politica

PNL ILFOV: O tanara LIBERALA-SLAV Jenica condamnata PENAL, Contract de 500.000 lei COMBINIZOANE cu Spitalul SUCEAVA, pe o FIRMA fara activitate, Deh !

O tânără liberală condamnată penal, contract de 500.000 de lei pentru combinezoane cu Spitalul Suceava, pe o firmă fără activitate

Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a făcut în plină pandemie de coronavirus o achiziție contrversată. La începutul lunii aprilie, o societate din Berceni, fără activitate de la înființare, a primit de la spitalul sucevean un contract de 500.000 de lei. Patroana firmei, Jenica (Jenny) Slav, are 35 de ani, este membru activ al PNL Berceni și, în urmă cu doi ani, a fost condamnată la 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru mărturie mincinoasă și instigare la infracţiunea de înşelăciune într-o poveste în care s-a demonstrat că furase un telefon mobil. În acest dosar, Slav a stat o noapte după gratii.

Număr de telefon incorect

La 1 aprilie, cu câteva ore înainte ca managermentul unității medicale să fie preluat de Armată, Spitalul din Suceava a atribuit un contract de 500.000 de lei, fără TVA, firmei Romjenslav SRL Berceni. Tranzacția presupunea furnizarea de către firma din Ilfov a 10.000 de combinezoane ”Compoziție 100% polipropilenă (nețesut). Produsul este de unică folosință fără certificări, este un produs Fabricat în România. Greutate(gr/mp): 100” (Sursa descrierii: SICAP). Prețul pentru un combinezon: 50 de lei. Numărul de telefon al firmei, postat la această tranzacție este greșit/incorect: 0123456795. ”Nu aveam un număr de fix și de aceea am scris așa”, a declarat Slav, în ciuda faptului că pot fi lăsate și numere de mobil.

O clauză foarte avantajoasă pentru furnizor a fost plata sumei în termen de 24 de ore de la data recepției produselor. De cele mai multe ori, termenul de plată stabilit de autoritățile contractante este de 10-15-30-60 de zile.

„Nu pot să vă dau nici o relație acuma, vă rog să vă adresați Biroului de Achiziții”, a fost reacția medicului Florin Filip, cel care era interimar la conducere la momentul atribuirii contractului.

Foto: Contract Romjenslav

Romjenslav SRL Berceni a fost înființată în octombrie 2013 cu obiect de activitate ”comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine, standuri, chioșcuri și piețe”. Conform datelor contabile disponibile pe site-ul Ministerului de Finanțe, până pe 31 decembrie 2018, cifra de afaceri a societății a fost în fiecare an 0 (Foto jos. Sursa: ListaFirme.ro).

Unic asociat este Jenica Slav, cea care a avut o tentativă, nereușită, de a face bani prin intermediul acestei societăți. Printr-un cont de Facebook, ea a scos la vânzare, în 2016-2017, încălțăminte pentru femei.

Foto: Oferta Romjenslav de papuci cu blăniță

Anterior, patroana firmei a deținut a avut un salon de machiaj care, de asemenea, nu dăduse randamentul scontat.

PNL peste tot

Din monitorizarea Sistemului de Achiziții Publice (SICAP), reiese că tranzacția de la Suceava a fost prima semnată vreodată de Romjenslav cu o instituție publică. Au urmat alte șase, în valoare de aproape 80.000 de lei. Trei au avut ca obiect tot  furnizarea de materiale de protecție (combinezoane de 20.000 de lei la Autoritatea de Sănătate Publică Ialomița; viziere, mănuși și măști de aproape 1.300 de lei la Întreținere Peisagistică Domnești SRL, firmă deținută de Consiliul Local al comunei Domnești-Ilfov).

Celelalte – pentru șepci, curele, pantofi, cravate, geci, pantaloni, cămăși în valoare de circa 58.000 de lei – au fost încheiate cu Serviciul Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov, instituție subordonată Consiliului Județean Ilfov.

Toate cele șapte tranzacții ale Romjenslav cu instituții publice, în valoare totală de 580.000 de lei, au în comun apartenența directă sau formală a șefilor autorităților contractante la PNL, partidul din care face parte și patroana Jenny Slav:

– Spitalul din Suceava este subordonat Consiliului Județean Suceava condus de liberalul Gheorghe Flutur. Până recent, manager al unității medicale a fost Vasile Râmbu, un protejat al lui Flutur;

– Șeful Autorității de Sănătate Publică Ialomița, Dan Noel, a fost pus în funcție în ianuarie 2020 de către ministrul liberal al Sanătății;

– Întreținere Peisagistică Domnești SRL este o instituție condusă de un membru al Tineretului Liberal Ilfov pe nume Tiberiu Ganea;

– Serviciul Public de Pază Obiective de Interes Județean Ilfov îl are ca director pe Florin Răducu Covaci (foto stânga), consilier local PNL în Consiliul Local Mogoșoaia.

 

Ene apare în mod repetat

Profilul lui Jenny Slav și o parte din tranzacțiile de mai sus par să mai aibă ceva în comun: pe șeful PNL Berceni și secretar general al PNL Ilfov, George Ene.

În octombrie 2018, din aceeași organizație, Slav a fost numită reprezentant al partidului în Biroul Electoral de Circumscripție Județeană 25 Ilfov la Referendumul Național pentru revizuirea Constituției.

Foto: George Ene (Sursa: Facebook)

Pe rețelele socializare, Slav, care este membru activ al organizației, apare în mai multe ipostaze alături de Ene, candidatul liberalilor pentru postul de primar al comunei la alegerile locale din acest an și consilier local în Primărie din 2016.

Foto: Slav și Ene (Sursa: Facebook)

În al doilea rând, Ene și Tiberiu Ganea de la Întreținere Peisagistică Domnești SRL sunt colegi în TNL Ilfov.

Foto: Ganea (încercuit în stânga) și Ene, încercuit în dreapta (Sursa: Facebook)

În al treilea rând, Ene și Răducu Covaci sunt colegi ca șefi ai unor structuri subordonate Consiliului Județean Ilfov al cărui președinte este Marian Petrache, și el de la PNL. Ene este directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APĂ-ADIA.

Foto: Marian Petrache (stânga) și George Ene (Sursa: Facebook)

”Nu știu nimic despre această societate, nici ce contracte are și nici nu mă interesează. Nu știu ce vreți să insinuați, eu mă cunosc cu multă lume din Ilfov, inclusiv de la PSD. Doamna Slav este membră a organizației și atât”, a declarat George Ene.

A furat un telefon mobil

În martie 2018, Jenica Slav a fost condamnată la 10 luni şi 20 zile închisoare, cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă și instigare la infracţiunea de înşelăciune pentru o faptă comisă în noiembrie 2015. În acest dosar, tânăra a fost reţinută pe o durată de 24 de ore de la data de 14 ianuarie 2016, ora 10.55 până la data de 15 ianuarie 2016, ora 10.55.

În sentință, care a rămas definitivă prin neapelare (în cuprinsul acesteia se menționează că ”În cursul judecății ambele inculpate au recunoscut situația de fapt reținută în rechizitoriu, solicitând aplicarea procedurii simplificate.”), anchetatorii au stabilit că, pe 7 noiembrie 2015, liberala din Berceni și o prietenă și-au vizitat o prietenă care locuia cu o femeie pe nume G.B. Aceasta din urmă nu era acasă, iar la întoarcere a constatat că îi dispăruse un telefon pe care îl cumpărase cu câteva zile mai devreme. Vizitatoarele s-au întors și au susținut că nu știu nimic de telefon, iar Slav a ajutat-o pe păgubită să încheie o asigurare a aparatului chiar dacă telefonul nu era asupra proprietarei.

Foto: Sentința de condamnare a lui Slav

Peste două zile, pe 9 noiembrie 2015, G.B. și Slav, ultima ca martoră, s-au dus la Poliție și prima a reclamat că ”la data de 08.11.2015, orele 18.30-18.45 a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie calificată constând în aceea că în timp ce se deplasa împreună cu inculpata Slav Jenica pe strada (…), în spatele blocului 9 a fost deposedată de o persoană necunoscută prin smulgere de o plasă în care se afla telefonul mobil Samsung Galaxy S6 Edge”. Ulterior, G.B. a prezentat unei societăți de asigurări, cu scopul obținerii unei sume de bani reprezentând despăgubiri, dovada eliberată de organele de poliție prin care s-a atestat că telefonul asigurat i-a fost sustras.

Polițiștii au dovedit, pe baza interceptării convorbirilor ulterioare de pe acel telefon, că tot acest scenariu era fals și le-au pus sub acuzare pe amândouă. Ei  descoperiseră că pe 12 noeimbrie, la patru zile după așa-zisa tâlhărie, Slav vânduse telefonul unui bărbat contra sumei de 1.900 de lei. În dosar, Slav nu a fost acuzată de furt, cel mai probabil deoarece co-inculpata nu a mai depus plângere.

Ce spune Jenica Slav despre contractele câștigate în plină epidemie de coronavirus

R: Cum se explică succesul recent al firmei Romjenslav în condițiile în care, în perioada 2013-2018, a avut cifre de afaceri 0?

J.S.: În această perioadă am trecut printre niște momente foarte grele, deoarece tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer și a decedat. Tocmai de aceea activitatea firmei pe care o dețin s-a suspendat. După această perioadă greu încercată, am reluat activitatea firmei.

R.: Există vreo legatură între cele șapte contracte prezente în SICAP și PNL, partidul din care faceți parte?

J.S.: Absolut nici o legătură. Eu am postat pe Sicap produsele, la fel ca oricare altă firmă care dorește să vândă pe această platformă.

R.: Are vreo implicare în aceste contracte Domnul George Ene?

J.S.: Absolut nici o implicare. Cu dl. George Ene nu am discutat niciodată despre activitatea firmei pe care o dețin.

R.: Vă pare rău pentru gestul ce a dus la condamnarea Dvs., în martie 2018, la 10 luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare?

J.S.: Este o poveste veche, în care mi-am susținut nevinovăția și mi-o susțin în continuare