Politica

Remember Gradistea; Dupa CONDAMNARE si SUPRAVEGHERE, BOBOC ALECSANDRU, a inceput sa aiba VISE Erotice pentru PRIMARIE, Deh !

CĂLĂRAŞI: Banii de la APIA i-au adus 3 ani de închisoare fostului primar de la Grădiştea!

Alecsandru Boboc, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi cinci ani interzicerea unor drepturi pentru obţinerea ilegală de fonduri europene, după un proces care a durat mai bine de 2 ani, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a dat sentinţa ce poate fi atacată cu recurs în 10 zile, scrie Adevarul.

În 2012, primarul comunei Grădiştea şi un fost consilier local au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care au fost acuzaţi de înşelăciune şi obţinerea pe nedrept a unor fonduri europene. Alecsandru Boboc, edilul comunei Grădiştea, şi Dumitru Anton au fost suspectaţi că au obţinut fraudulos 429.087,63 lei.

Pentru recuperarea acestei sume, pe bunurile celor doi a fost instituit, la acea vreme, sechestru asigurator.  Este vorba despre mai multe terenuri pe care le aveau în proprietate. În rechizitoriul întocmit de DNA, cei doi sunt acuzaţi de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor şi înşelăciune. Faptele s-au petrecut în cursul anilor 2007 şi 2009.

În materialul de urmărire penală procurorii spun că Boboc şi Anton, “în calitate de reprezentanţi ai Asociaţiei Crescătorilor de Animale „BOCAOV 2007 Grădiştea”, cu ocazia formulării cererilor pentru acordarea de fonduri europene, au prezentat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) date inexacte, susţinând în mod nereal că asociaţia pe care o reprezentau are un drept de folosinţă asupra păşunii comunale din localitatea Grădiştea, judeţul Călăraşi”.

În acest dosar, APIA s-a constituit parte civilă cu suma totală de 429.087,63 lei, reprezentând fonduri F.E.G.A. şi F.E.A.D.R. provenite din bugetul general al Comunităţilor Europene şi fonduri din bugetul naţional.  244.461,14 lei din aceşti bani trebuie restituiţi de inculpatul Dumitru Anton şi 184.626,49 lei de către fostul primar al comunei Grădiştea