Judecătorii au decis: Nicușor Constantinescu, 7 ani şi 4 luni de închisoare, ca urmare a contopirii pedepselor
Magistrații Curții de Apel Constanța au admis, marți, cererea formulată de Nicușor Constantinescu, de contopire a celor două condamnări definitive primite, constatând că infracțiunile pentru care a fost condamnat, prima oară în 2015, iar a doua oară în 2019, sunt concurente.
„Aplică petentului condamnat Constantinescu Nicușor Daniel pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare. Pedeapsa principală rezultantă se execută în regim de detenție”, se arată în decizia Curții de Apel Constanța.
Totodată, judecătorii au dispus deducerea din pedeapsa principală rezultantă, de 7 ani și 4 luni închisoare, perioada executată până în prezent, de aproximativ trei ani de închisoare.
Decizia de marți a Curții de Apel Constanța nu este definitivă, având drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
În prezent, Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă unde execută, din 2016, o condamnare la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Centrului Militar Zonal. De asemenea, în luna februarie a acestui an el a primit o a doua condamnare definitivă, tot de cinci ani de aaînchisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa