
Născut în comuna vrânceană Vulturu, Tudorel Toader (56 de ani) a absolvit liceul de matematică-fizică “Unirea” din Focşani, după care a plecat la Iaşi, unde a obţinut licenţa în drept la Univ. “Al.I. Cuza”. După absolvire devine procuror (1986) la Procuratura Locală Panciu, jud. Vrancea. Imediat după Revoluţie, în 1991, Tudorel Toader ajunge avocat, iar din 1993 începe să urce în ierarhia Univ. “Al.I. Cuza” până când ajunge decanul Facultăţii de Drept (2004), directorul şcolii doctorale (2005) şi rectorul universităţii ieşene (2016).
Un punct de cotitură în biografia lui Tudorel Toader îl reprezintă propulsarea lui, de către PNL, ca judecător la Curtea Constituţională în anul 2006. La acea vreme, Toader era avocat şi profesor în Iaşi, iar în PNL-ul condus de Călin Popescu Tăriceanu una dintre grupările care aveau o influenţă majoră era cea a ieşenilor Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu.
Chiuariu a fost protejatul lui Relu Fenechiu, fostul lider PNL Iaşi, care l-a şi susţinut politic să ajungă ministru. Fost ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu a fost condamnat şi el definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”.
Tudorel Toader a fost şi conducătorul ştiinţitic al tezei de doctorat a Alinei Gorghiu, “Infracţiuni contra drepturilor electorale” (2002).
Doctoratul lui Kovesi
Un alt aspect de notat din biografia lui Tudorel Toader este faptul că a făcut parte din comisia de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, acuzată de plagiat. Înainte de izbuncirea scandalului privind doctoratul lui Kovesi, reporterii Atac de Iași au dezvăluit că, într-un restaurant din Iași, stăteau, „la un șpriț“, Tudorel Toader și Viorel Pașca, conducătorul de doctorat al șefei DNA. Tudorel Toader este şi membru în C.N.A.T.D.C.U
va urma….