FB_IMG_1520621665148
Anchete DNA

VENETIA:Seful COMISIEI da putina LAMUIE Penalilor din Politica !

FB_IMG_1530131451163
Șeful Comisiei de la Veneția spală pe jos cu Dragnea și Tăriceanu

În statele din Estul Europei e o problemă de mentalitate, cei care câştigă alegerile vor să ia totul, vor să schimbe legile pentru că nu sunt satisfăcuţi de deciziile justiţiei, a atras atenţia preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, scrie epochtimes-romania.com.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, a vorbit, într-un interviu acordat publicaţiei Europa Liberă, despre schimbarea pe repede-înainte a legilor justiţiei din România.

„Urmărim situaţia din România de câteva luni deja. De la declanşarea crizei nu am primit nicio solicitare de la autorităţile române sau de la APCE de a analiza situaţia. Abia în aprilie preşedintele Iohannis ne-a solicitat să pregătim o opinie. Lucrăm acum la acest document. Săptămâna trecută, în cadrul sesiunii de la Veneţia, am avut un schimb de opinii cu membrii Parlamentului de la Bucureşti: domnul Iordache, preşedintele comisiei juridice din cadrul Camerei Deputaţilor şi consilierul pe probleme juridice al preşedintelui Iohannis. Având în vedere urgenţa situaţiei, lucrăm deja la o opinie preliminară, care va fi gata la finalul lunii iulie, va fi trimisă la Bucureşti, şi sperăm că va fi luată în consideraţie. Opinia se va referi la statutul judecătorilor şi organizarea justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii. Codurile penale nu fac obiectul acestei analize, căci nimeni nu ne-a solicitat încă să o facem„, a declarat Gianni Buquicchio.

Preşedintele Comisiei de la Veneţia a adresat şi problema avalanşei de atacuri la adresa justiţiei în statele din Estul Europei.

„Sunt interese politice. Cred că este şi o chestiune de mentalitate. Sunt alegeri, şi câştigătorii vor să ia totul. Deci în aceste ţări nu există încă o mentalitate democratică, această idee a alternanţei la putere: azi sunt eu, mâine eşti tu, şi ar trebui să facem totul pentru binele oamenilor şi societăţii. Cei care sunt la putere vor să schimbe legile pentru că nu sunt satisfăcuţi de deciziile justiţiei. (…) După cum ştiţi, noi nu avem decât o pârghie morală (…). Pe de altă parte, UE are o serie de pârghii de acţiune. Comisia Europeană a anunţat că va lua măsuri. Ce măsuri, vom vedea„, a precizat Gianni Buquicchio