slider-7
Condamnari Politica

Un articol CUTREMURĂTOR / În timp ce unii sărbătoresc, copiii noștri se culcă flămânzi

Mantzy publică pe blogul său un articol despre realitatea dură a majorității copiilor din România. Oare câți dintre politicienii care se fofilează pe la TV l-au citit? Vi-l reproducem și noi mai jos:

 

De ziua mea, de ziua noastră, de alegeri și de Crăciun, îmi doresc același lucru

Am revăzut ”It Happened One Night”, care e o capodoperă. O capodoperă din vremea în care oamenilor le era foame. Dacă nu știți ce poate să însemne foamea în acele timpuri, luați de citiți Grapes of Wrath (John Steinbeck). Revenind la film, Frank Capra este ceea ce aș numi un veritabil erou american. Să fii ca el în anii ’30 (ani din care vă pot da cel puțin cinci exemple de regizori de un rasism feroce) era lucru mare. Toate filmele lui sunt pline de compasiune și de empatie, adevărate manifeste pentru cauza celor săraci și oprimați. Aș vrea să văd și regizori români făcând asta. Sau jurnaliști. Dar mai mult decât orice aș vrea să văd politicieni făcând-o. Politicieni luptând pentru cauza celor care mor de foame. Ce frumos sună! Și ce utopic! Nu de alta, dar uitați-vă la Trump ca să vedeți modelul 2016 de erou american, geez!

Arc peste timp: foamea în America anilor ’30 și în România mileniului 3 

În stânga acestui colaj aveți o poză celebră. Florence Owens Thompson a devenit imaginea Marii Depresiuni grație fotografei Dorothea Lange, care a surprins-o în timp ce își privea soțul reparând radiatorul mașinii care trebuia să-i ducă pe ei și pe cei 7 copii, într-o călătorie a disperării, din Oklahoma până în California. Dar faptul că în California s-ar găsi locuri de muncă, așa cum umbla vorba în acei ani, era o minciună. De fapt, în California era chiar mai rău, tocmai din cauza zvonului că acolo s-ar găsi locuri de muncă, fapt ce a făcut sute de mii de familii să vândă sau să lase tot ce au și să plece la drum, cu toți membrii familiei și toată averea ei înghesuite pe o mașină ale cărei cauciucuri deveneau astfel bunul cel mai de preț. Disperate, autoritățile din California au ajuns să nici nu le mai permită să se apropie de statul în care se crease o nouă criză, chiar și mai gravă decât cea generală. De altel, mașina familiei Thomspon nu a mai fost reparată niciodată și nu s-a mai mișcat din acel câmp. Florence și soțul ei au vândut-o pe bucăți ca să cumpere mâncare copiilor. Și să nu credeți c-au plătit multe senvișuri cu ea.

Problema e că oamenilor nu le era foame doar în anii ’30. În dreapta este poza unei femei din București cu patru copii. Fotografia e din 2015, am găsit-o pe un site de știri care aduna bani pentru această cauză umanitară. Când a fost făcut materialul, cei cinci trăiau într-o cameră minusculă și plină de igrasie din capitala țării. Nu știu dacă s-au strâns bani, dacă au fost mutați de acolo sau dacă s-a produs orice altă schimbare în bine în destinul acelei femei și familiei ei. Îi folosesc doar imaginea cu mârșăvie ca să vă arăt că încă există figuri frumoase și demne, dar ai căror ochi cerșesc ajutor. Și sunt chiar lângă noi.

Conform unui raport World Vision Romania, 51% dintre copiii români trăiesc în sărăcie. 225.000 dintre aceștia merg la culcare flămânzi. De aici pleacă cercul vicios, dragi politicieni și jurnaliști. Ați încercat vreodată să învățați când vă roade stomacul de foame? Sau să mergeți câțiva kilometri până la școală? Ați încercat să vă bucurați de o carte atunci când nu știți dacă mâine veți avea ce pune în gură? Unii dintre acești copii merg cu rândul la școală când e vreme rea, pentru că au o singură pereche de încălțări. Nu spun că e imposibil să învingi foamea prin educație și ambiție. Spun doar că e cumplit de greu.

Dorințe de Ziua Națională, de Crăciun și de Alegeri

E 1 decembrie și lumea sărbătorește cu mici, fasole și patriotism ostentativ și deșănțat. Dar nu știu câți se gândesc la ce vor mânca mulți dintre aceia care stau la coadă să ia porția gratuită de fasole în restul celor 364 de zile. Peste 10 zile sunt alegeri și în nici unul dintre programele partidelor care ne cer votul nu văd o soluție clară care să ducă la salvarea copiilor (măcar a lor) care mor de foame. Din contră, văd că se fac eforturi să nu fie salvați. Și da, mă gândesc la oamenii care cer interzicerea cuplurilor de același sex să facă adopții. Oare s-au interesat oamenii ăștia în ce iad trăiesc copiii din orfelinate, înainte să le interzică să facă parte dintr-o familie care îi poate întreține și face fericiți? Sigur, nu le va mai fi foame și frig, nu vor mai fi bătuți și umiliți, dar hei, decât să vadă, Doamne ferește, doi bărbați sărutându-se, mai bine să continue să trăiască în teroare, nu? Am citit un material cu niște copii din Vaslui care își mâncau propriile fecale pentru că părinții nu le dădeau nimic să mănânce. Dă-i dracu, bine că nu erau gay!

Uneori mi se pare că politica e o preocupare prea elitistă pentru o țară atât de înapoiată cum este România. Nici nu-mi vine să cred că într-o țară atât de săracă nu avem nici măcar un partid de stânga care să se zbată pentru acești oameni. Și cel mai amuzant mi se pare că PSD-ul e privit de unii rătăciți ca fiind acel partid de stânga. Serios?! Haideți s-o lămurim: toate partidele fură DE LA VOI, iar PSD-ul fură cel mai mult. Asta nu doar că nu e stânga, e definiția anti-stângii. E dreapta cea mai malefică. E iadul. PSD-ul e cel mai de dreapta partid din România, urmat îndeaproape de toate celelalte.