boscodeala-dna-facebook
Anchete DNA

Tribunalul Dambovita/Dosarul lui BOSCODEALA-Buzau: Faptele sau PRESCRIS

 

FB_IMG_1518118981006

Tribunalul Dâmboviţa a decis miercuri încetarea procesului penal pornit împotriva fostului primar al municipiului Buzău Constantin Boşcodeală, inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constatând intervenită prescripţia răspunderii penale, potrivit soluţiei publicate miercuri seara pe site-ului instituţiei.

Sentinţa nu este definitivă, putând fi apelată în termen de 10 zile.

Potrivit sursei citate, instanţa „admite în parte acţiunea civilă formulată de către Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, şi, în consecinţă obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 33 ha, situat pe raza municipiului Buzău, care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău (–) totodată admite în parte acţiunea civilă formulată de către Agenţia Domeniilor Statului, şi, în consecinţă, obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 531.062 lei, la care va fi adăugată dobânda legală pe timp de un an, calculată la nivelul anului 2001, reprezentând diferenţa dintre contravaloarea terenului în suprafaţă de 33 ha care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău şi contravaloarea, la nivelul anului 2001, a terenului situat pe raza municipiului Buzău, în tarlalele 24 şi 25, identificat în procesul – verbal nr.16303/29.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău, în baza Ordinului Prefectului nr.146/24.07.2001”.

Fostul primar al municipiului Buzău Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată de DNA la începutul lunii iunie 2014 pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, alături de Viorica Stana, fost director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău, şi Nicolae Trandafir, fost director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.

Potrivit anchetatorilor, cei trei „au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 ha teren arabil, din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău, deşi terenul respectiv se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni. Faptele inculpaţilor au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 ha. preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului, precum şi prejudicierea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, prin lipsa de folosinţă a suprafeţei respective, cuantificată de reprezentanţii săi legali la valoarea de 11.528.760 lei”.

Fostul primar al Buzăului a mai fost condamnat în luna martie 2016 de magistraţii Curţii de Apel Braşov, în dosarul „Gloria”, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi un termen de încercare de cinci ani, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii ocupării funcţiei de primar pe o perioadă de cinci ani. AGERPRES