ochi-pt-blog
Condamnari

SURI-NAPOI/Celebra Judecatoare Camelia Bogdan si Scheletii din Dulap !

Vestea săptămânii în România. Celebra judecătoare, Camelia Bogdan, a fost exclusă din magistratură. Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, miercuri, excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan, în speţa în care a fost acuzată de Mugur Ciuvică de incompatibilitate.

După această decizie, multe dosare celebre ar putea fi redeschise. Nume grele ajunse în spatele gratiilor ar putea ieşi din puşcărie după excluderea Cameliei Bogdan. Condamnaţii ar putea cere revizuirea pedepselor şi, dacă vor avea câştig de cauză, ar putea fi eliberati.

Printre numele celor condamnaţi de Camelia Bogdan sunt nume extrem de cunoscute. Poate cel mai cunoscut, dosarul privind privatizarea frauduloasa a ICA, în care Dan Voiculescu a primit zece ani de închisoare. În același dosar, Camelia Bogdan a dispus pedepse cu închisoare pentru Gheorghe Mencinicopschi, fost director al Institutului de Cercetări Alimentare, Corneliu Popa, fost director al Agenţiei Domeniilor Statului, fostul ministru al Comunicaţiilor, Sorin Pantiş, Jean Cătălin Sandu, fostul şef al Direcţiei Juridice de la Agenția Domeniilor Statului, Vlad Nicolae Săvulescu, fostul şef al Direcţiei de Privatizare a ADS și pentru Flavius Adrian Pop, şef de serviciu în ADS. Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Petre Alexandru, Vica Ene şi Grigore Marinescu au primit condamnări cu suspendare.

Un alt dosar greu în care s-a remarcat a fost cel al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Atunci, judecătoarea a constatat că certificatul medical prezentat de avocații acestuia era semnat de un medic ginecolog. De asemenea, Camelia Bogdan a făcut parte, la un moment dat, și din completul care a judecat dosarul Loteria 1, unde era inculpat George Copos. Alte cazuri celebre care au ajuns pe biroul Cameliei Bogdan sunt Rafo-Carom în care a fost condamnat omul de afaceri Marian Iancu și Dosarul Transferurilor. Acesta din urmă a vizat nereguli în transferurile unor fotbaliști români în străinătate. Au fost condamnați cu închisoare opt persoane celebre: George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu, anunţă Digi 24