Laura-Codruta-Kovesi-Octav-Ganea
Politica

Spaima in Politicienii CORUPTI din TARA: Consiliul U E a VOTAT pentru SUSTINEREA lui KOVESI ca SEF al PARCHETULUI European !

Consiliul UE a votat pentru susținerea lui Kovesi ca șef al Parchetului European. A avut 17 voturi pentru

Consiliul UE, în formatul COREPER (ambasadorii statelor membre), a votat în urmă cu câteva momente pentru susținerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, au declarat pentru G4Media.ro surse europene. Informația a fost confirmată de PNL și USR PLUS în comunicate de presă. Reamintim că și Parlamentul European – cealaltă instituție implicată în numire, o susține pe Kovesi, ceea ce înseamnă că din acest moment vor începe formalitățile pentru instalarea acesteia în funcție.

Poziționarea pro-Kovesi ar însemna anularea votului din primăvară, când Consiliul UE și-a exprimat susținerea pentru contracanditatul francez al fostei șefe a DNA, Jean Francois Bohnert. Acesta a fost însă numit între timp la șefia Parchetului Financiar din Franța, echivalentul DNA-ului românesc, ceea ce i-a lăsat cale liberă lui Kovesi în cursa pentru funcția de procuror-șef european.

De altfel, Parlamentul European, cealaltă instituție europeană implicată în numirea șefului viitorului Parchet European, și-a exprimat încă din primăvară susținerea pentru Laura Codruța Kovesi, dar negocierile cu Consiliul nu au ajuns la un numitor comun înainte de alegerile europarlamentare.

 

FB_IMG_1517151949288

Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu a susținut-o pe fosta șefă a DNA la precedentul vot din COREPER, iar șefa PSD a anunțat și miercuri seară că îi va transmite ambasadorului român la UE, Luminița Odobescu, să voteze împotriva Laurei Codruța Kovesi