FB_IMG_1517151949288
Politica

Seful DGA din MAI: Situatia din MAI este Extrem de GRAVA sub conducerea Secretarei din Videle- CARMENCITA/Cititi declaratia CHESTORULUI de Politie!

Carmen Dan, despre criticile șefului Anticorupție din MAI: E trist pentru mine că un ofițer de carieră își pune uniforma în cap în felul ăsta / Șeful DGA avertizase anterior asupra situației ”extrem de grave” din Ministerul de Interne sub conducerea actualului ministru

received_306698276614532

 

 

Ministrul de interne, Carmen Dan, s-a declarat ”întristată” luni dimineață de criticile pe care i le-a adus șeful Direcției Anticorupție din ministerul pe care îl conduce, spunând că nu se aștepta ca un ofițer de carieră ”să își pună uniforma în cap în felul ăsta”.

„Acum domnul Ioniţă spune foarte multe lucruri, ce pot să fac eu în situaţia asta decât să îl las pe domnul Ioniţă să spună ceea ce consideră că are de spus. (…) De ce vorbeşte tocmai acum este o întrebare. Ce este trist pentru mine e că un ofiţer de carieră, aşa cum spune, un ofiţer care invocă onoarea îşi pune uniforma în cap în modul acesta”, a afirmat Carmen Dan.

Ea i-a cerut lui Cătălin Ioniţă să facă publice demersurile efectuate în mod oficial către Direcţia Generală de Protecţie Internă privind acuzaţiile lansate.

„Atunci când te comporţi într-o instituţie ca şi cum ar fi a ta, personal, este o problemă”, a mai spus Carmen Dan.

Afirmațiile sale vin după ce chestorul Cătălin Ioniță, șeful Direcției Generale Antifraudă (DGA) din cadrul Ministerului de Interne și fost șef al Poliției Române, a transmis o notă publică prin care spunea că ”se simte obligat să aducă în atenția opiniei publice situația extrem de gravă în care se găsește Ministerul Afacerilor Interne sub conducerea actualului ministru”. Ioniță a transmis respectiva notă după ce vineri, cu ocazia prezentării bilanțului MAI pe anul trecut, Carmen Dan a criticat DGA-ul, afirmând că structura s-a concentrat pe alte zone decât Ministerul de Interne şi anunţând intenţia de a modifica legislaţia astfel încât activitatea DGA să fie readusă la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată.

Foto: Carmen Dan și Cătălin Ioniță (InquamPhotos / Octav Ganea)

Fragmente din nota chestorului Cătălin Ioniță:

  • Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme Mihai Tudose s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române.
  • Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcție. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul mințea, ci ministrul de interne.
  • Ca urmare a presiunilor făcute am început activitatea ca Inspector general însă nenumăratele imixtiuni în activitatea firească a IGPR creau tensiuni permanente. Am aflat imediat de faptul că, față de șeful Poliției Române se desfășoară activități de supraveghere operativă, de asemenea și asupra familiei mele, existând martori și probe video în acest sens. Am înștiințat DGPI, însă nu s-a întâmplat absolut nimic, din contră”, a scris Ioniță în nota sa.
  • Văzând că nu pot fi manipulat am fost silit să îmi scriu un raport cu demisia din funcţie chiar înainte de o deplasare în S.U.A. la misiunea O.N.U., spunându-mi-se să plec liniştit că vom stabili ce facem. Ulterior, am aflat din mass media că mi-am dat demisia
  • Odată reîntors la D.G.A. au continuat presiunile vizând schimbarea din funcţie a unor şefi de structuri teritoriale, aspecte pe care le voi detalia cu probe. Printre ameninţările pe care le-am primit au fost şi cele legate de înscenarea unui dosar penal la D.N.A., prezentarea tezei de doctorat ca fiind plagiată înainte ca orice organism de specialitate să se pronunţe, verificarea, urmărirea clipă de clipă a familiei, toate acestea fiind astăzi iată o certitudine.

Citește integral nota transmisă de Cătălin Ioniță:

Chestorul Cătălin Ioniță a transmis nota respectivă după ce, vineri, ministrul de Interne, Carmen Dan, a criticat Direcţia Generală Anticorupţie din MAI, condusă de Ioniţă, afirmând că aceasta s-a concentrat pe alte zone decât MAI şi anunţând intenţia de a modifica legislaţia astfel încât activitatea DGA să fie readusă la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată. De asemenea, Carmen Dan a făcut referire şi la cercetările disciplinare din minister şi la cei care încearcă să le evite „prin tot felul de tertipuri care pot indica inclusiv o rea-credinţă, cum ar fi concediile medicale”, anunţându-i pe ” bolnavii închipuiţi” că a pregătit un set de măsuri pentru a rezolva şi această problemă.

„Un alt subiect, care prezintă deja un anumit interes public, este că în perioada viitoare vor exista anumite modificări organizatorice la nivelul DGA. Activitatea DGA are două componente principale – prevenirea corupţiei şi combaterea acesteia. Consider că trebuie să existe un echilibru între aceste componente. Susţinem prevenţia atunci când demonstrăm că avem capacitatea să combatem”, a  spus ministrul.

Carmen Dan a precizat că a cerut recent directorului general al Direcţiei Generale Anticoruipţie o proiecţie asupra viitorului cadru organizatoric pornind de la două constatări pe care ea le-a avut faţă de activitatea direcţiei de anul trecut.

„Prima priveşte faptul că activitatea DGA pe zona de prevenire s-a concentrat mult prea mult în cu totul alte zone, altele decât MAI. Din punctul meu de vedere, nu cred că am terminat cu corupţia din minister, ca să ne prioritizăm activitatea preventivă în alte domenii ale vieţii sociale (în învăţământ, în sănătate sau în administraţie). A doua observaţie priveşte zona operativă, iar cifrele sunt relevante: în 2018 DGA a efectuat cercetări cu privire la aproape 1.500 de suspecţi, din care numai 174 sunt angajaţi ai MAI. Adică puţin peste 10%. Restul de 90% din activităţi înseamnă că priveşte alte domenii, pe bază de delegare de la Parchet”, asubliniat ministrul.

Ea a amintit că această unitate s-a înfiinţat, în primul rând, pentru a gestiona problemele din MAI şi că, atât timp cât în minister mai există probleme de integritate, nu poate fi ignorat  sensul pentru care s-a înfiinţat această structură.

„Vă anunţ sincer că mă gândesc să intervin legislativ pentru a readuce activitatea DGA la zona de competenţă pentru care a fost înfiinţată această unitate. MAI are nevoie de o astfel de structură de integritate şi nu de un alt Parchet”, a precizat Carmen Dan.

În replică, fostul premier Mihai Tudose a acuzat-o pe Carmen Dan că a mințit în scandalul legat de numirea șefului Poliției Române.

”Această mostră de jalnic caracter organizează alegerile… În fața ei depun jurământul de onoare tinerele generații de polițiști”, a susținut, printre altele, Tudose, într-o postare pe Facebook.

Reacția de luni dimineață a fostului premier PSD (între timp trecut la Pro România) vine la o zi după ce chestorul Cătălin Ioniță, șeful Direcției Generale Anticorupție din MAI, o acuză pe Carmen Dan că vrea să îl demită de la conducerea DGA.

În context, Ioniță revine și asupra episodului din 2018 privind schimbările de la vârful Poliției Române, când ministrul de Interne, susține Ioniță, a mințit atunci când a declarat că acesta dorește să preia funcția de șef al instituției.

Acest lucru este acum confirmat și de Mihai Tudose, la vremea aceea premier.

Citește integral postarea a lui Mihai Tudose

În 28 ianuarie 2019, Press One relata că Ioniţă a plagiat întreaga sa teză de doctorat, de la prima până la ultima pagină, la o lună după ce News.ro a scris că o parte dintr-un capitol al lucrării de doctorat a lui Cătălin Ioniţă, intitulată „Criminogeneza infracţiunilor cibernetice” şi susţinută în 2012, este identică unui fragment dintr-un articol cu titlul „Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet” apărut în 2003 într-o publicaţie juridică.

Ioniţă a declarat la acel moment pentru News.ro că susţine în continuare că a făcut totul cu bună credinţă şi că a urmat recomandările făcute de coordonatorul lucrării lui. Coordonatoarea tezei de doctorat, profesor universitar Ştefania Georgeta Ungureanu, a fost condamnată pe fond la închisoare cu suspendare, pentru că a înşelat Academia de Poliţie, precum şi nouă doctoranzi ai acestei instituţii.

Cătălin Ioniţă a ţinut să precizeze că a făcut lucrarea dintr-o convingere personală, nu pentru titlu, şi că nu a urmărit să beneficieze de bani. „Oricum, suma pe care o primesc pentru titlul de doctor nu cred că va acoperi vreodată munca şi absenţa mea din familie”, a spus Cătălin Ioniţă.

La sfârşitul lui ianuarie 2019, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost sesizat în legătură cu lucrarea sa de doctorat.

Pe 28 iunie 2018, Cătălin Ioniţă a fost înlocuit de la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susţinând că acesta a cerut ministrului Carmen Dan să fie schimbat din funcţie, invocând motive personale. Ioniţă fusese împuternicit pentru şase luni în funcţia de şef al Poliţiei Române în 17 ianuarie 2018, când l-a înlocuit pe Bogdan Despescu, demis în urma scandalului izbucnit după arestarea poliţitului Eugen Stan, cercetat după ce a agresat sexual mai mulţi copii.

Ulterior, MAI a anunțat că, în urma încetării împuternicirii sale la conducerea Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă a revenit pe funcţia câştigată prin concurs, potrivit legii, respectiv director general al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Tot în luna iunie a anului trecut, Cătălin Ioniţă a fost pus sub urmărire penală de DNA pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii în formă continuată, fapte comise în perioada în care era şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1, dosarul fiind constituit în 2018.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: IONIŢĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, în prezent chestor principal de poliţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: trafic de influenţă, fals în declaraţii, în formă continuată; DINU PETRUŢA sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis DNA.

Conform procurorilor, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, Cătălin Ioniţă „a pretins de la Petruţa Dinu (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”.

DNA afirmă că Petruţa Dinu a a promis cedarea cu titlu gratuit a celor 4 hectare de teren lui Cătălin Ioniţă.

„Ca urmare a demersurilor făcute de suspect, la data de 03 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a judeţului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea suspectei Dinu Petruţa şi a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare. Ulterior, la data de 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului au vândut întreaga suprafaţă suspectului Ioniţă Alexandru-Cătălin şi unei alte persoane din familia acestuia. Conform înţelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar preţul de 70.000 de euro pentru suprafaţa de 14 hectare (preţul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit”, susţine DNA.

De asemenea, DNA consemnează şi că în declaraţiile de avere din perioada 2015 – 2018, Cătălin Ioniţă „a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la terenul în cauză, de fiecare dată menţionând doar o suprafaţă de 18.174 m2 (1,8 hectare), adică 10% din suprafaţa reală dobândită”.

Chestorul Cătălin Ioniţă a susținut că va lupta „până în pânzele albe” pentru a-şi demonstra nevinovăţia.

„Am fost citat în 18 iunie pentru a mi se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect într-un dosar. Am considerat că este de datoria mea să fac un pas înapoi pentru a proteja imaginea Ministerului de Interne şi a Poliţiei Române. Demisia mea este un gest de demnitate şi onoare”, a declarat Cătălin Ioniţă.

El a spus că nu îşi face probleme pentru că este nevinovat, cariera sa fiind „impecabilă”.

„Cariera mea este impecabilă şi voi merge până în pânzele albe să îmi dovedesc nevinovăţia. (…) Nu există nicio abatere a mea de la lege şi de la morală şi voi demonstra acest lucru. Dincolo de suprinderea pe care o am, am determinarea să clarific aceste aspecte”, a mai spus fostul şef al Poliţiei Române

  • Sursa:g4media.ro