FB_IMG_1541070090871
Condamnari

PSDragnea:VANATORII Pu$€% mele au TRANSFORMAT Domeniul Public al STATULUI in Proprietate Privata/Documente, Poze si Video >

Le-am numărat prada în arhiva #TeleormanLeaks.

Înainte să se vâneze reciproc în partid, baronii PSD s-au antrenat împreună cu puștile pe terenurile de vânătoare din Teleorman.

Au semnat condica în cele patru registre ale Asociației de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AVPS) Turris Turnu Măgurele, fondată de Liviu Dragnea la sfârșitul anilor ‘90, apoi predată lui Petre Pitiș, directorul Tel Drum.

Distracția de elită a grupării “Dragnea” a fost sintetizată pe aproximativ 400 de pagini oficiale, intrate în posesia RISE Project, cu autorizații colective de vânătoare și procese-verbale pentru fiecare partidă, ștampilate de organizatori și semnate de sute de participanți.

Fotografiile cu aristocrația PSD și clipurile sângeroase din acest articol provin, însă, din computerul de serviciu al directorului comercial Tel Drum, Nicoleta Pene. Transferat pe un hard.

Lângă jurnalele de vânătoare am găsit inclusiv contracte publice acordate Tel Drum de baronii găzduiți.

Toate au fost înghesuite într-o #valiză și ascunse în vara lui 2017, chiar înaintea perchezițiilor DNA la firma vizată în același dosar penal cu președintele partidului de guvernământ.

Liviu Dragnea a vânat de cel puțin 32 de ori la el în județ, în ultimii 9 ani.

S-a distrat pe domeniile AVPS Turris Turnu Măgurele, al cărei cofondator și președinte a fost până în 2004. Atunci, a predat asociația colegilor lui de partid și dosar, Petre Pitiș, actualul manager al corporației Tel Drum, și Marian Fișcuci, primul acționar.

De 31 de ori, Dragnea a mers în pădure însoțit de directorul Petre Pitiș.

De patru ori s-a dus și cu Marian Fișcuci. Prieteni din liceu, camarazi la partid și vânători împătimiți, cei doi împart frățește dosarele Tel Drum de la DNA.

De câteva ori li s-a alăturat afaceristul Costel Comana, coleg de facultate și tranzacții imobiliare cu Dragnea. Comana s-a sinucis în 2015, într-un avion din America Centrală, la scurt timp după ce DNA l-a pus oficial sub acuzare în dosarul „Regiotrans”. Detalii, AICI.

CU PARTIDUL LA PĂDURE

Registrele de vânătoare ale grupării dezvăluie două categorii de participanți cu funcții publice: nomenclatura județeană și divizia națională de baroni PSD.

La acest joc de societate practicat dintotdeauna pe domeniile din Teleorman controlate de Tel Drum, VIP-urile social-democrate participă în bloc, încă din vremea în care partidul era condus de Victor Ponta. Toți demnitarii PSD găsiți de RISE, în registrele ascunse cu o lună înaintea perchezițiilor DNA la Tel Drum, au ceva în comun: fiecare l-a sprijinit politic pe Liviu Dragnea în interiorul partidului într-un moment sau altul din ascensiunea sa. Relațiile cultivate aici l-au ajutat în 2015 să-l disloce pe Ponta.

Importanța partidelor de vânătoare în ecuație a explicat-o fostul premier pentru ziarul „Adevărul”, acum două luni: „Eu nu merg la vânătoare, nu am fond de vânătoare. Domnul Dragnea are această calitate politică”.

Liviu Dragnea (stânga), alături de Nicolae Bădălău (centru), înainte de izbucnirea conflictelor interne în PSD / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Liviu Dragnea (stânga), alături de Niculae Bădălău (centru), înainte de izbucnirea conflictelor interne în PSD / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Celebrul baron de Constanța, Nicușor Constantinescu, azi la pușcărie, a vânat în codrii Tel Drum de 18 ori. Vicepremierul Paul Stănescu de la Olt, acum dizident în partid, a venit de 13 ori. Marian Oprișandin Vrancea, de 5 ori. Marcel Ciolacu din Buzău, certat și el între timp cu Dragnea, a semnat prezența 4 dăți.

Nici actualul șef al spionilor n-a lipsit. Grabriel Vlase a vânat de 3 ori la Dragnea. Tot de atâtea, Niculae Bădălău, senator de Giurgiu. În schimb, Claudiu Manda, președintele comisiei parlamentare de supraveghere a SRI, a fost invitat la 4 partide memorabile.

Claudiu Manda a fost audiat săptămâna trecută ca martor în dosarul Tel Drum / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Claudiu Manda a fost audiat săptămâna trecută ca martor în dosarul Tel Drum / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Aceștia trei din urmă, Manda, Vlase, Bădălău, au fost chemați recent la DNA ca martori în dosarul Tel Drum. Interogatoriile au vizat chiar partidele de vânătoare, a confirmat Niculae Bădălău pentru RISE:

”Am fost acolo la invitația asociației de vânătoare. Am fost și audiat la DNA pe subiectul ăsta, chiar săptămâna trecută. M-am întâlnit la vânătoare și cu Manda, da, e prietenul meu. Cu Liviu Dragnea nu cred, că el nu avea dreptul de portarmă pe vremea aia, că avea proces și permisul retras. Credeți că eu îi cunosc pe directorii de la Tel Drum? Cine dracu e Pitiș pentru mine? Pentru dumneavoastră posibil că e, dar pentru mine nu e nimeni. Să fie sănătos! Tel Drum ăsta ce e, vreun minister? Nu e vreo vedetă națională. Eu sunt politician, nu-i știu.”

 Nicolae Bădălău a fost chemat la DNA în aceeași zi cu Claudiu Manda și Gabriel Vlase. Bădălău a confirmat pentru RISE că procurorii l-au întrebat despre partidele de vânătoare la care a participat în fieful lui Dragnea / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Niculae Bădălău a fost chemat la DNA în aceeași zi cu Claudiu Manda și Gabriel Vlase. Bădălău a confirmat pentru RISE că procurorii l-au întrebat despre partidele de vânătoare la care a participat în fieful lui Dragnea / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Organizatorii locali ai partidelor de vânătoare sunt oamenii de încredere, rudele, angajații sau foștii colegi ai lui Liviu Dragnea. Toți au legătură cu Tel Drum, fie că-s acționari, directori sau contractori ai corporației. Ei reprezintă liantul dintre invitații influenți, unii ordonatori de bugete publice, și nomenclatura județeană.

Așa a ajuns Mădălin Ioniță, fostul șofer al lui Liviu Dragnea, acum partener Tel Drum, să strângă laolaltă cinci miniștri, patru președinți de CJ, vreo trei primari și tot atâția parlamentari într-o partidă epică din ianuarie 2013. Plus căpeteniile județene din Poliție și Romsilva.

PRADA ȘI BANII

Practic, șefii Tel Drum petreceau alături de cei care le acordau contracte publice. De pildă, Marian Oprișan a redirecționat 100 de milioane de euro, fonduri europene, către Tel Drum și doi parteneri, într-un contract-mamut semnat în 2011, pentru reabilitarea și modernizarea sistemelor de apă în județul Vrancea.

Marian Oprișan (dreapta) a participat de cel puțin 5 ori la vânătoare în Teleorman și spune că, la rândul său, l-a invitat pe Liviu Dragnea să vâneze în Vrancea / Foto: Mediafax Foto, Andreea Alexandru

Marian Oprișan (dreapta) a participat de cel puțin 5 ori la vânătoare în Teleorman și spune că, la rândul său, l-a invitat pe Liviu Dragnea să vâneze în Vrancea / Foto: Mediafax Foto, Andreea Alexandru

Și Constanța a cotizat. În 2010, Nicușor Constantinescu a acordat Tel Drum un contract de 30,7 milioane de lei pentru modernizarea a două drumuri județene prin procedură de licitație restrânsă accelerată.

Liviu Dragnea (stânga) și Nicușor Constantinescu / Foto: Mediafax Foto, Răzvan Chiriță

Liviu Dragnea (stânga) și Nicușor Constantinescu / Foto: Mediafax Foto, Răzvan Chiriță

Vecinul Paul Stănescu e alt exemplu. În 2013, a trimis 7,2 milioane de lei către Tel Drum, prin cerere directă de ofertă, pentru „lucrări de construcții și drumuri” în județul Olt, chiar la o lună după o vânătoare de pomină în Teleorman, cu cei menționați mai sus.

Consiliul Județean (CJ) Teleorman rămâne principalul finanțator: din 2007 încoace, corporația a încasat peste un miliard de lei aici, iar peste jumătate din sumă (54%) a venit pe semnătura lui Dragnea.

Altfel, campionii locali ai vânătorii sunt organizatorii oficiali Mădălin Ioniță (65 de partide), managerul Tel Drum, Petre Pitiș (59 de partide) și Petre Rădan, fost magazioner-șef la Tel Drum, angajat acum la ferma de vaci a lui Dragnea Junior (57 de partide).

De 12 ori a luat arma-n mână și Mircea Vișan, director tehnic la Tel Drum, inculpat în dosar cu Dragnea, Pitiș, Fișcuci etc.

galerie_vanatoare_teldrum_01
galerie_vanatoare_teldrum_02
galerie_vanatoare_teldrum_03
galerie_vanatoare_teldrum_04
galerie_vanatoare_teldrum_05
galerie_vanatoare_teldrum_06
galerie_vanatoare_teldrum_07
galerie_vanatoare_teldrum_08
galerie_vanatoare_teldrum_09
galerie_vanatoare_teldrum_10
galerie_vanatoare_teldrum_11

Directorii Tel Drum vânează cel mai des pe fondurile de vânătoare din gestiunea Asociației Turris, pe care o și conduc. Printre veteranii partidelor îi regăsim pe Petre Pitiș (director general), Mircea Vișan (director tehnic), Ioan Dacian Pene (director mecanizare), Neda Florea (fost director adjunct), Petre Rădan (fost magazionier-șef), Marian Fișcuci (primul acționar al firmei) și chiar pe Marian Pencea, avocatul firmei.

La evenimentele elitei, participă și divizia locală: șefi din poliție, de instituții descentralizate, primari, consilieri, soți de judecătoare sau angajații de încredere la firmele din grupul Tel Drum.

Registrele de vânătoare ale AVPS Turris, obținute de RISE, inventariază și cadavrele din pădure. În total, 1.128 de animale.

Nelipsit de la aceste vânători, Valentin Boboc, deputat de Teleorman și interlocutor al lui Dragnea în mai multe interceptări din dosarul “Referendumul”, ne-a povestit despre legătura umană care se simte la o hăituială prin pădure:

„Singurul care poate face invitație este directorul fondului de vânătoare. Nu pot să nu spun că nu am fost cu domnul Dragnea la vânătoare, pentru că apare pe lista de participare pe care văd că o aveți. Păi ce ați vrea, să mergem cu dușmanii la vânătoare, să ne împușcăm între noi? Normal că mergem cu prietenii, colegii. Într-o partidă de vânătoare se invită de obicei cunoscuți și oameni de încredere. Trebuie încredere pentru că e un sport destul de riscant. Eu nu-mi aduc aminte să participe și de la alte partide politice. V-am zis. De regulă, vânătoarea se face între prieteni. Trebuie să ai mare încredere în oamenii cu care participi. ”

AVPS Turris Registre Vanato… by on Scribd

ZĂPADA ROȘIE

În 2013, o ceată de fruntași PSD, neabătuți de gerul Bobotezei, a intrat în Teleorman ca să vâneze animale sălbatice împreună cu directorii companiei Tel Drum.

Echipat corespunzător cu cizme înalte de cauciuc, șapcă și surtuc maronii, Liviu Dragnea a patronat evenimentul.

Pe domeniile controlate de Tel Drum, în total 14% din județ, gazdele obișnuiesc să sărbătorească sângeros trecerea dintre ani, imediat după Revelion. E prilej de cultivat musafiri. Cu alai festiv și grătar organizat, bărbații din grupare se încolonează spre codru cu puștile scumpe de acasă.

Paranghelia respectivă a început pe 5 ianuarie 2013, lângă Pădurea Mândra, pe fondul de vânătoare numărul 9 din Teleorman, numit „Între Olturi”. Este controlat de AVPS Turris Turnu Măgurele, fondată în 1998 de un grup de 21 de teleormăneni, printre care și Liviu Dragnea – primul președinte al asociației.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Registrele arată că Mădălin Ioniță – fostul șofer al lui Dragnea, devenit rotiță importantă în circuitele financiare Tel Drum – a organizat evenimentul.

Când nu vânează, Mădălin Ioniță, fostul șofer al lui Liviu Dragnea, se plimbă prin Brazilia

Când nu vânează, Mădălin Ioniță, fostul șofer al lui Liviu Dragnea, se plimbă prin Brazilia

Prima zi de vânătoare a fost și ultima pentru 10 mistreți și 3 căprioare. La lăsarea întunericului, dar la lumina unui foc de tabără, baronii PSD au numărat prada, marcând momentul cu filme, glumițe, poze de grup și selfie-uri mândre cu trofeele.

AVPS Turris Registre Vanato… by on Scribd

Contrastul alb-roșu domină majoritatea imaginilor. Așezate simetric la picioarele socialiștilor, cadavrele de animale colorează zăpada cu nuanța din blazonul de partid.

captura_vanatoare_dragnea_psd_teldrum_1600px
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_01
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_02
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_03
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_04
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_05
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_06
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_07
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_08
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_09
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_10
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_11
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_12
galerie_vanatoare_5_ianuarie_2013_13

La partida de pomină cu care liderii PSD au început anul 2013 au fost doborâți 10 mistreți și trei căprioare.

Niște secvențe surprind și un Tarzan în camuflaj militar, îmbrățișând un porc mort în timp ce baronii PSD îl botează cu nuiaua la fund.

Cine forma lotul VIP pe 5 ianuarie 2013:

  • Liviu Dragnea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale și secretar general PSD. Nu comunică cu RISE, în ciuda apelurilor noastre. Acum două săptămâni, însă, a afirmat public: „Nu m-am mai văzut cu Petre Pitiș de 10-15 ani”.
  • Petre Pitiș, managerul Tel Drum și principalul acționar oficial. “N-am o relație personală cu Dragnea. M-ați înnebunit cu personajul acesta”, a exclamat vara trecută pe scările DNA. Nu a răspuns mesajelor RISE.
  • Marian Oprișan, președintele CJ Vrancea, cel care i-a asigurat spatele lui Dragnea la ultimul puci din PSD. „Eu nu m-am văzut niciodată cu nimeni de la Tel Drum la vânătoare. Nu-l cunosc pe Petre Pitiș. N-am fost niciodată cu domnia sa la vânătoare. Cu domnul Dragnea cred că am fost, dar nu neapărat în Teleorman. Poate l-am invitat și eu la vânătoare aici, în Vrancea. Prietenii de vânătoare sunt informații private, nu țin de viața publică”, ne-a spus Oprișan.
  • Nicușor Constantinescu, fost președinte la CJ Constanța, baron din garda veche. Este încarcerat la penitenciarul Poarta Albă, fiind condamnat la 5 ani pentru abuz în serviciu.
  • Paul Stănescu, fost președinte CJ Olt, încă vicepremier. L-a susținut îndelung pe Dragnea în partid, până când i-a declarat război recent, devenind un personaj de forță în grupul dizident din PSD. N-a răspuns la telefon.
  • Dumitru Buzatu, senator, președintele PSD Vaslui, vechi susținător intern al lui Dragnea. “Sunt pasionat, am autorizaţie. Nu ştiu dacă erau directori Tel Drum, eu nu întreb cine e acolo, dacă mă invită cineva, mă duc, alteori invit eu la grupa mea. (…) Am fost de câteva ori la partide din acestea invitat, la unele a fost, la unele nu a fost (Liviu Dragnea – n.r.). Nu eram invitatul domnului Dragnea, poate m-a invitat Nicolae Bădălău sau un alt coleg.”, a declarat Buzatu sâmbătă pentru agenția Mediafax.
  • Vasile Gliga, atunci deputat PSD de Mureș. Între timp, a fost condamnat penal de instanţa supremă la un an de închisoare cu suspendare, pentru conflict de interese, după ce şi-a angajat soţia la biroul său parlamentar.
  • Aurel Horea Soporan, senator PSD Mureș, șeful filialei. Este ginerele lui Vasile Gliga.
  • Constantin Niță, ministrul Energiei, condamnat definitiv în iunie la patru ani de închisoare pentru trafic de influență. Își ispășește sentința la Penitenciarul Codlea.
  • Ioan Mang, președintele PSD Bihor. Numit ministrul Educației în Guvernul Ponta, a demisionat după opt zile, sub șapte acuzații dovedite de plagiat.
  • Dan Nica, ministru al Comunicațiilor, azi europarlamentar. A fost cercetat la DNA în dosarul Microsoft, dar cauza s-a clasat, iar RISE a descoperit acum șase ani că a fost implicat în afacerea “Ericsson”. Susține activ măsurile PSD din Justiție.
  • Adrian Țuțuianu, senator de Dâmbovița, ajuns ministrul Apărării, apoi dizident în PSD și tocmai exclus. Azi, se află în conflict deschis cu Dragnea. Ne-a declarat: „Eu am permis de vânătoare mai de curând. Dacă am fost acolo în 2013, am fost la masă. Posibil. Eu am mai fost la Turnu Măgurele la diverse întâlniri de partid. Dacă a fost și vreo vânătoare și m-oi fi dus la masă, e posibil, nu-mi aduc aminte. De regulă nu merg la vânătoare. Posibil să fi fost un eveniment de partid.”
  • Nicolae Mohanu, senator de Teleorman din 2012, om de bază în filiala lui Dragnea și fost primar în Turnu Măgurele mai bine de două mandate.
  • Petru Alexandru Frățean, senator și secretar de stat la Muncă și Economie în guverne PSD diferite.
  • Cristian Zgabercea, fost producător general în TVR și consilier al lui Nicușor Constantinescu, la CJ Constanța. În mai 2018, Tribunalul Constanța l-a condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu și evaziune fiscală, într-unul dintre dosarele lui Constantinescu.

Paul Stănescu (stânga) și Adrian Țuțuianu au reunit o parte din lotul de la vânătoare în Parlament / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Paul Stănescu (stânga) și Adrian Țuțuianu au reunit o parte din lotul de la vânătoare în Parlament / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

A doua zi, pe 6 ianuarie 2013, brigada ștabilor PSD, în frunte cu gazdele – adică ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, și managerul Tel Drum, Petre Pitiș – au mai măcelărit 15 porci, 5 șacali și 5 căprioare în pădurea Lunca din fondul de vânătoare Turnu Măgurele.

SPAIMA PROTOCOALELOR

Claudiu Manda, actualul șef al comisiei de supraveghere a SRI, parlamentar de Dolj, a participat de patru ori la vânătoare pe domeniile Tel Drum, consemnează registrele ascunse al asociației.

Prima dată s-a întâmplat în comuna teleormăneană Beciu, pe fondul de vânătoare cu același nume, întins pe 5.000 de he hectare – majoritatea pădure. Era ziua îndrăgostiților, pe 14 februarie 2015, când s-a stins lumina pentru 30 de mistreți și 17 fazani.

La capătul celălalt al puștii, lângă deputatul Manda, s-au aflat alți 16 oameni, printre care senatorii Nicolae Mohanu, Horia Soporanu, Dumitru Buzatu, deputații Vasile Gliga și Valentin Boboc (Teleorman), secretarul de stat Alex Frățean, dar și baronul de Olt, Paul Stănescu.

AVPS Turris Registre Vanato… by on Scribd

Partida a continuat și pe 15 februarie 2015 în aceeași companie politică, doar că acum pe fondul de vânătoare Turnu Măgurele. Victime: 20 de mistreți și 7 fazani. Doi dintre porci au fost împușcați de Claudiu Manda.

Un an mai târziu, pe 9 ianuarie 2016, Manda a revenit în codrii Tel Drum. De data aceea, în afară de managerul Tel Drum, Petre Pitiș, l-au mai însoțit Nicolae Bădălău (senator de Giurgiu), Gabriel Vlase (deputat atunci, director SIE acum), Paul Stănescu, Dumitru Buzatu, ministrul Constantin Niță, Valentin Dumitrașcu(șeful IPJ Teleorman), Gabriel Rozorea(fost director Romsilva Brașov, acționar Dino Park).

AVPS Turris Registre Vanato… by on Scribd


Haiducia s-a înfăptuit în pădurea Turnu Măgurele, înscrisă drept fondul de vânătoare cu numărul 4 în registrele Asociației Turris, și a răpus 11 mistreți, 1 fazan, 10 iepuri, 2 vulpi și un șacal.

Ultima dată când președintele comisiei SRI a fost trecut în registrele de vânătoare ale grupării “Dragnea” s-a întâmplat pe 8 ianuarie 2017, în pădurea Turnu Măgurele, la o lună după de partidul a câștigat ultimele alegeri parlamentare.

A vânat atunci cot la cot cu greii județului, dar și cu tovarăși social-democrați precum Buzatu de la Vaslui, Oprișan de la Vrancea, Stănescu de la Olt, Marcel Ciolacu (actualul lider al deputațiilor PSD), Doru Crișan(primar Prundu Bârgăului, inculpat DNA) sau Romeo Florian (primar Lechința).

N-a lipsit nici clanul Moldovan de la Bistrița, adică frații Radu (președintele CJ Bistrița) și Macarie (director tehnic adjunct CFR), precum și Nicolae Moldovan(președintele filialei PSD Bistrița și fratele lui Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor).

Florin Iordache, vânător de ocazie, și Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor. Fratele său, Nicolae Moldovan (președintele PSD Bistrița) vânează deseori pe domeniile AVPS Turris din Teleorman / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

Florin Iordache, vânător de ocazie, și Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor. Fratele său, Nicolae Moldovan (președintele PSD Bistrița) vânează deseori pe domeniile AVPS Turris din Teleorman / Foto: Mediafax Foto, Alexandru Dobre

7 mistreți, 9 iepuri, 9 fazani și 3 căprioare au căzut în acea zi sub alicele a 19 viteji.

“Nu comentez. Nu vă răspund la nicio întrebare. La revedere”, ne-a taiat-o sec Claudiu Manda.

Președintele comisiei SRI are o relație asumată cu Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii și colega sa de filială, și s-a remarcat în ultimii ani, oferind muniție televiziunilor de partid prin audierile programate la Parlament. Manda denunță constant așa-zisele protocoale dintre DNA și SRI, marote prin care PSD justifică inclusiv schimbările legislative din Justiție.

Mai demult, în 2013, la un an de la câștigarea primăriei Craiova, Olguța Vasilescu a semnat primul contract cu Tel Drum: 39,9 milioane de lei pentru “reabilitarea infrastructurii rutiere pe relatia Nord-Sud-Est a Polului de Creștere Craiova. Al doilea contract, de 2,4 milioane de lei, a venit fix un an mai târziu, în octombrie 2014: „lucrări pentru conducte de alimentare cu apă”.

ȘEFUL SPIONILOR, MAI AGER CA IORDACHE

Gabriel Vlase a vânat prima dată în moșiile din Teleorman pe 18 și 19 decembrie 2015, când încă nu era directorul Serviciului de Informații Externe, ci doar parlamentar de Bacău.

AVPS Turris Registre Vanato… by on Scribd

La cheful vânătoresc din acel weekend, important pentru stâlpii PSD, a făcut atmosferă și celebrul Florin Iordache, care avea să devină peste doi ani ministrul „altă întrebare”.

Gabriel Vlase (stânga) și Florin Iordache, împreună nu doar la vânătoare, ci și în Parlament / Foto: Mediafax Foto, Andreea Alexandru

Gabriel Vlase (stânga) și Florin Iordache, împreună nu doar la vânătoare, ci și în Parlament / Foto: Mediafax Foto, Andreea Alexandru

Iordache și Vlase fuseseră chemați la arme în pădurile Mândra și Beciu, pe fondurile de vânătoare cu numărele 9, respectiv 11 ale Asociației Turris, unde s-au jucat împreună cu veteranii Nicolae Bădălău, Paul Stănescu, Horea Soporan, Constantin Niță, Vasile Gliga, frați Moldovan de la Bistrița, Marcel Ciolacu, primarul Romeo Florian.

Vlase a ucis un porc mistreț în decembrie 2015 și un iepure anul următor, în ianuarie 2016, când a participat și Manda. Iordache n-a prins nimic. I-am sunat pe amândoi să-i felicităm, dar n-au răspuns. Șefi de grup, ca întotdeauna, Petre Pitiș și Mădălin Ioniță.

AVPS Turris Registre Vanato… by on Scribd

Cel mai experimentat vânător din grup s-a dovedit fostul șofer al lui Dragnea și cert e că, la finalul primei zile, 22 de bărbați au omorât 3 mistreți. Un scor mai bun, însă, reprezintă cei 10 porci de a doua zi.

PARTIDELE DE PE VREMURI

Pe măsură ce responsabilitățile politice au crescut, președintele fondator Liviu Dragnea a predat frâiele AVPS Turris către Petre Pitiș, actualul director Tel Drum. Adjunctul lui Pitiș la asociație s-a băgat Marian Fișcuci, coleg de liceu cu Dragnea și omul pe numele căruia a fost privatizată compania de construcții, deținută inițial de CJ Teleorman.

La început, partidele de vânătoare erau mai restrânse. Petre Pitiș (centru) obișnuia să fie organizatorul

La început, partidele de vânătoare erau mai restrânse. Petre Pitiș (centru) obișnuia să fie organizatorul

O pădure din gestiunea Turris a ajuns chiar în proprietatea lui Ștefan Valentin Dragnea, fiul președintelui PSD, care a pasat-o apoi firmei Tel Drum. Detalii, AICI.

Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!

Dar vânătoarea era un obicei mai intim pe vremuri. Partidele uzuale numărau la început cel mult 6-7 vânători, preponderent oamenii grupării. Dragnea, Pitiș, Rădan și Ioniță erau obișnuiții.

Prima ”băiețeală” consemnată în registrele Turris din Turnu Măgurele s-a desfășurat pe 2 ianuarie 2009. Liviu Dragnea a făcut atunci brigadă cu cumătrul Rădan de la Tel Drum și cu șoferul Ioniță. Responsabil cu procesul verbal și instruirea participanților, deci organizatorul partidei, a fost nimeni altul decât Petre Pitiș, directorul Tel Drum.

galerie_vanatoare_pitis_01
galerie_vanatoare_pitis_02
IMG_9967bonuri_viena
IMG_9968bonuri_viena
IMG_9971bonuri_viena
IMG_9970bonuri_viena
IMG_9973bonuri_viena
IMG_9974bonuri_viena
IMG_9975bonuri_viena
IMG_9969

Petre Pitiș a consemnat cel puțin 59 de partide de vânătoare în jurnalele Asociației Turris. În 31 dintre ele a fost însoțit de Liviu Dragnea. Pasiunea directorului Tel Drum este însă costisitoare. Într-o sesiune fulgerătoare de shopping în Viena, Pitiș a cheltuit 25.000 de euro pe haine și echipamente de vânătoare.

I-a însoțit de la început și senatorul Nicolae Mohanu, când încă era primar în Turnu Măgurele și deja plătise 3,9 milioane de euro la Tel Drum, în 2008, pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din oraș. Succesorul lui Mohanu a continuat tradiția contractelor edilitare cu Tel Drum: 71,5 milioane de lei în 2014 pentru „lucrări de drumuri”.

Pe 4 ianuarie 2009, Pitiș reunește grupul de vânători.

Li se alătură Costel Comana, patronul Registrans, coleg de facultate și tranzacții imobiliare suspecte cu Dragnea. Integrat perfect în dinamica financiară a grupării, Comana a fost prieten de familie cu toți pilonii ei, arată arhiva #TeleormanLeakscu vacanțele lor exotice din Brazilia până-n Malta. Comana s-a sinucis acum trei ani în America Centrală, la scurt timp după ce DNA l-a pus oficial sub acuzare. Detalii, AICI.