iohannis
Politica

Putem sa radem de Iohannis?

Intrebarea asta imi chinuie noptile de la alegeri incoace. Putem sa radem de Klaus Iohannis? Sigur ca putem, suntem un popor vesel si cu simtul umorului al naibii de dezvoltat. Dar avem voie?

Nu ne opreste nimeni sa radem, mai ales ca suntem renumiti in a face haz de necaz. In cele mai grele clipe, romanul tot a gasit un moment in care sa-si dea capul pe spate si sa rada in hohote. Apoi, nu exista nicio lege prin care rasul, in Romania, sa fie interzis.

Mai tare decat Obama

Si de ce sa radem de Iohannis? Nu, nu e bine asa. Hai sa o luam invers. Dar de ce sa nu radem de Iohannis? Domnul acesta scortos te face macar sa zambesti cand ii vezi pretiozitatea. Iar cand i-o compari cu gafele facute in timp atunci chiar te umfla rasul. Vorbeste acum de criteriile de integritate necesare la desemnarea premierului. Foarte frumos! Cred ca si el a fost integru, ca sa pastrez registrul, cand obtinea bani din meditatii. Adica dadea fuga la Fisc sa-si declare venitul. Deja imi vine sa rad, asa, macar preventiv. Prim-ministrul trebuie sa fie mai pur decat Fecioara Maria, te lasa el sa intelegi. Ca si el e la fel de curat in povestea aia cu cele sase case din Sibiu, dobandite din sudoarea meditatiilor, nu? O poveste din care am retinut esentialul: justitia a fost nedreapta si a pronuntat o solutie care nu-i place. Pai, sa n-o dai in hohote? A vorbit de onestitate in campanie, dar a blocat mereu drumul spre Sibiu cu coloana lui oficiala, dupa ce a ajuns presedinte. Poti sa nu razi? Poti sa stai serios cand in deplasarile lui private foloseste un dispozitiv de protectie mai puternic decat al lui Obama in deplasarile la evenimente? Poate ca Iohannis, daca te iei dupa asta, se crede primul presedinte de pe planeta. De la mine din bacon nu se vede. E dreptul lui sa creada ce vrea, dar pe mine tot ma umfla rasul.

PNL, calul chior si olog

Am incercat sa fiu revoltat cand il huiduia lumea si-l fluiera la marginea drumului. Recunosc, n-am reusit. Am zis sa stau serios macar cand se chinuia s-o dea pe dupa plop cu casatoriile gay. Nici aici n-am reusit. M-a umflat rasul la final. Ori de cate ori deschide gura si pomeneste de Romania lucrului bine facut nu am cum sa nu rad. Si asta pentru ca ma tot uit si nu gasesc lucrul ala de care vorbeste el si eu tot cred ca lui i se pare. Cum sa nu razi cand, la pariurile importante, mizeaza pe un cal schiop? A tinut sa participe, cu mare pompa, la instalarea ministrilor din Guvernul Ciolos. Dupa cateva luni, Ciolos incepea sa-i schimbe ca pe ciorapi. A visat un alt guvern al lui, dar liberalii i-au luat la palme visele de l-au naucit. Poti sa fii trist? Acum, vrea sa se joace de-a „politica lui” in „tara lui”. E treaba serioasa, gandesc, dar pe mine deja ma incearca niste hohote in gatlej.

Comentati si cititi aici: http://www.national.ro/news/putem-sa-radem-de-iohannis-564723.html/#ixzz4TOJ9RkBQ