FB_IMG_1559767354764
Condamnari

Puscarie: Cate FEMEI a BAGAT DADY la BULAU ! Urmeaza si altele in Dosarele BELINA si TELDRUM !

COMUNICAT

Prin decizia penală nr. 142 din 27.05.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul DRAGNEA NICOLAE LIVIU, la data faptei președinte al Consiliului Județean Teleorman, respectiv președinte al organizației județene a unui partid politic, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 3 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
2. Condamnă pe inculpata ALESU FLOAREA, la data faptelor director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, la o pedeapsă de 3 ani, 7 luni și 20 de zile închisoare și interzicerea, pe timpul executării pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.
3. Condamnă pe inculpații MARINECI IONEL, la data faptei șef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului și familiei și MILOȘ (fostă OGRINJA, fostă DRĂGHICI) RODICA la data faptei director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman, la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
4. Condamnă pe inculpații ȘEFU OLGUȚA, la data faptei director executiv adjunct al D.G.A.S.P.C. Teleorman și BALABAN CONSTANTIN CLAUDIU, la data faptei șef al Complexului de servicii destinate copilului și familiei din mun. Alexandria, la câte o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
5. Condamnă pe inculpatul GHEORGHE NICUȘOR, la data faptei șef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, la o pedeapsă de 3 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
6. Condamnă pe inculpata BOTOROGEANU ADRIANA, la data faptei funcționar public în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și complicitate la fals intelectual.
7. Condamnă pe inculpata STOICA ANISA-NICULINA, la data faptei funcționar public în cadrul D.G.A.S.P.C. Teleorman, la o pedeapsă de un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și complicitate la fals intelectual.
Achită pe inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica, pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Achită pe inculpata Marica Valentina Mirela, pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală și dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru infracțiunea de fals intelectual ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În cazul inculpaților Gheorghe Nicușor, Botorogeanu Adriana și Stoica Anisa-Niculina, instanța a ținut cont la stabilirea pedepsei, de prevederile articolului privind acordul de recunoaștere a vinovăției, potrivit căruia, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
Obligă inculpații la plata către partea civilă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, după cum urmează:
– inculpatul Marineci Ionel în solidar cu inculpata Botorogeanu Adriana la plata sumei de 634 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).
– inculpata Miloș (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica în solidar cu inculpata Botorogeanu Adriana la plata sumei de 5.617 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).
– inculpata Miloș (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica în solidar cu inculpata Stoica Anisa Niculina la plata sumei de 460 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Stoica Anisa Niculina).
– inculpații Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu și Botorogeanu Adriana, în solidar, la plata sumei de 60.205 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Botorogeanu Adriana).
– inculpații Alesu Floarea, Dragnea Nicolae Liviu și Stoica Anisa Niculina, în solidar, la plata sumei de 23.445 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale (drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpata Stoica Anisa Niculina).
Constată că, din suma de 108.612 lei, reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale cu care s-a constituit parte civilă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, a fost achitată suma de 34.339 lei de către inculpata Prodana (fostă Dragnea) Bombonica.
Obligă inculpații Alesu Floarea, Miloș (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica, Șefu Olguța, Marineci Ionel, Marica Valentina Mirela, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica, Balaban Constantin Claudiu, Gheorghe Nicușor, Stoica Anisa Niculina, Botorogeanu Adriana și Dragnea Nicolae Liviu la plata sumei de 5.500 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și judecată.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție la data de 15 iulie 2016, vezi comunicatul nr. 1026/VIII/3 din data de 15 iulie 2016