FB_IMG_1536669496358
Politica

PSDragnea: VOLGUTA e SUPARATA pe Electorii PSD>

FB_IMG_1523100690143

SPAIMĂ ÎN PSD: Electoratul refuză să iasă la vot! Se întrevede o catastrofă politică pentru social-democrați. Olguța Vasilescu: ”Sper din toată inima să avem peste 6 milioane

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a votat sâmbătă dimineaţă la referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei la o secţia de votare din Craiova, ea exprimându-şi speranţa că vor participa suficiente persoane pentru ca referendumul să fie validat.

„Sper din toată inima să avem peste 6 milioane de persoane care se vor prezenta la vot. Este un referendum obligatoriu, faţă de altele de până acum care au fost doar consultative. (…) Nu ştiu care va fi rezultatul, pot doar să-l intuiesc şi sper din toată inima că am votat pentru rezultatul pe care îl aşteaptă cei mai mulţi români”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Menționăm că până la ora 10,00 votase doar 0.97% din electroat, adică, o catastrofă. Nici măcar electoratul PSD nu a ieșit la vot. În acest ritm, duminică seara nu se va înregistra nici 10% prezență la urne, lucru care va invalida referendumul. Această situație ar reprezenta o înfrângere politică pentru PSD, partidul de guvernământ care a organizat referendumul.

O respingere a intenției de modificare a Constituției ar însemna o înfrângere foarte grea și pentru Liviu Dragnea, liderul PSD, care luni dimineața are proces într-un dosar penal foarte greu pentru el. Este vorba de o posibilă condamnare la 3 ani și jumătate cu executare