FB_IMG_1493043498364
Politica

PNL/ORBAN vrea sa SPARGA alianta PENALILOR PSD-ALDE!

Abia instalat în fruntea PNL, Ludovic Orban a dezvăluit pentru Jurnalul Naţional principalul obiectiv al partidului pentru sesiunea de toamnă: să „frăgezească” majoritatea PSD-ALDE prin racolări de parlamentari din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Orban susţine că liberalii şi-au propus să ducă lucrurile fie spre formarea unui nou Guvern, fie spre alegeri anticipate- Respinge însă orice discuţie despre unificarea frontului anti-PSD şi îl asigură de Klaus Iohannis de sprijin total din partea PNL la prezidenţialele din 2019.

 

La preluarea președinției PNL v-aţi asumat câștigarea viitoarelor alegeri prezidențiale, locale și parlamentare. Cum veţi atinge acest scop?

Aș putea să vă vorbesc o zi întreagă despre planuri. Dezvoltarea în plan organizatoric, îmbunătățirea comunicării, apropierea de cetățean, elaborarea unor politici sectoriale fundamentate care să ofere soluții reale la problemele cu care se confruntă oamenii, un program de guvernare și o echipă de guvernare performantă, cu oameni competenți, integrii și cu experiență politică. Astea sunt în linii mari, ele desigur că necesită o dezvoltare, dar nu cred că un interviu este suficient pentru a putea să vă detaliez toate planurile.

 

PSD și-a tot dat cu stângul în dreptul în ultima vreme, dar PNL nu pare să profite de aceste gafe. Cum ar trebui să arate discursul PNL? Să se axeze mai mult pe bătălia cu PSD sau să vină cu propriile proiecte?

În mai puțin de o lună de zile de la Congres, PNL a reușit totuși să aibă poziții clare, să reușească să împiedice adoptarea foarte multor măsuri cu efecte extrem de negative asupra societății românești. Trec în revistă trocul PSD-UDMR pe cele trei legi, modificarea Legii 215 cu pragul pentru minorități, coborârea pragului la 10%, legea cu 15 martie, de asemenea, legea privind statutul minorităților, care făcuseră parte dintr-un troc și în care, și datorită reacției foarte rapide și foarte energice a PNL, am reușit să împiedicăm dezbaterea și adoptarea lor. Aș menționa de asemenea o poziție extrem de clară și de bine organizată pe care a făcut-o PNL față de noile măsuri fiscal-bugetare introduse peste noapte în programul de guvernare și care riscă să distrugă mediul de afaceri și în general să aibă efecte extrem de negative asupra companiilor. Vedeți că astăzi partidul de guvernământ face pași înapoi semnificativi față de măsurile din programul de guvernare. Cred, de asemenea, că ne-am poziționat extrem de clar în războiul PSD contra PSD în care PNL a avut o poziție coerentă, clară și precisă. Evident  că, în paralel, PNL pregătește alternativa, pregătește propriile soluții pentru toate problemele care există în societate, dar este prematur acum să vorbești despre elaborarea unui program de guvernare, de formarea unei echipe guvernamentale în acest moment, sigur că este un obiectiv pe termen mediu pe care îl vom realiza astfel încât oamenii să știe foarte clar care este viziunea noastră și care este alternativa față de ceea ce se întâmplă astăzi.

 

Să înțelegem că în momentul de față PNL nu are pregătit un așa-zis Guvern din umbră?

Avem 10-15 miniștrii pe fiecare domeniu mai buni ca miniștrii actuali. Avem și un program de guvernare care evident trebuie actualizat, trebuie modelat în funcție de evoluțiile care au avut loc în economie, în societate. Noi în fiecare domeniu am prezentat prin diferite proiecte și luări de poziții soluții alternative la soluțiile care au fost prezentate de actualul Guvern. Ca atare, suntem pregătiți în orice moment să ne asumăm răspunderea guvernării și avem capacitatea de a elabora un program de guvernare și a forma o echipă de guvernare performantă, mult mai bună decât ceea ce oferă astăzi cei care, din păcate, au fost votați în 11 decembrie.

 

Congresul PNL a fost văzut ca un nou început pentru partid, însă mai mult de jumătate dintre liderii aleși atât la nivel județean, cât și central sunt aceiași. Se aștepta electoratul la mai multe fețe noi în conducerea PNL?

Noi am avut alegeri interne, în care membrii PNL au putut să își aleagă lideri în conducerile la toate nivelele, la nivel local, la nivel județean și la nivel național. Liderii care au avut performanță, mă gândesc la Mircea Hava, la Ilie Bolojan, la Raluca Turcan, deci în general liderii de organizații județene care au obținut rezultate bune în alegeri au fost reconfirmați de membrii din județele respective. Avem în schimb jumătate din județe unde avem lideri noi și unde practic prin alegerile libere din interiorul partidului, membrii PNL au putut să schimbe acele conduceri care nu au avut performanță, care au avut rezultate slabe și în care oamenii nu au mai avut încredere. Există un echilibru în interiorul partidului și într-un fel așa e normal și firesc: liderii cu rezultate să continue și liderii fără rezultate să fie schimbați.

 

PNL spune pas unei alianţe anti-PSD

Au tot apărut voci care au propus o alianţă anti-PSD. Inclusiv domnul Buşoi a vorbit despre unificarea dreptei. Cum vă poziționați față de această idee?

PNL este la ora actuală singurul partid de dreapta, singurul partid care își asumă public ideile, principiile și valorile dreptei liberal-conservatoare europene și noi încercăm să devenim o alternativă și suntem deja, în acest moment, o alternativă coerentă, clară, solidă la actuala majoritate parlamentară.

 

USR, de exemplu, este în plin proces de a-și defini o identitate. Una dintre platformele propuse în acest sens se numeşte „USR – liberal”. Acolo se spune, citez, că „PNL a devenit oficial sub noua conducere, un partid conservator” iar „USR are masa critică de liberali adevărați”. Cum comentați această afirmație?

Permiteți-mi să nu comentez. Eu sunt liberal din 1990, duc stindardul liberal, m-am bătut pentru promovarea ideilor și valorilor liberale de 27 de ani și ca atare îmi permit să nu comentez niște afirmații care sunt lipsite de substanță și lipsite de legătură cu realitatea.

 

Deci nu credeți că USR are forța să muşte din electoratul PNL?

PNL, așa cum este așezat în urma alegerilor interne, este forța politică ce are capacitatea să se bată pe picior de egalitate cu actualul partid de guvernământ și, pe măsură ce timpul va trece, se va vedea din ce în ce mai clar că noi cei din PNL avem capacitatea de a câștiga alegerile.

 

Despre posibilitatea ca Dacian Cioloș să înființeze un nou partid ați spus că nu vi se pare o idee prea bună. Rămâneți la aceeași părere?

Asta am spus, că nu mi se pare o idee bună. Dar, indiferent ce vor face alți actori, drumul PNL este un drum clar, un drum de reprezentare a tuturor segmentelor dinamice din societate, a tuturor oamenilor care într-adevăr vor ca România să se dezvolte trainic, care vor să trăiască într-o societate dreaptă, într-o societate în care fiecare om să poată să reușească în viață prin propile puteri, prin eforturile pe care le depune, prin capabilitățile pe care le are. PNL susține, să spun, toată partea sănătoasă a societății, toți oamenii care muncesc, care au afaceri, care trăiesc din expertiza pe care o dețin într-un domeniu sau altul, care trăiesc prin fructificarea proprietății sau proprietăților pe care le dețin, toți oamenii corecți, cu șapte ani de acasă, care respectă legile și care își doresc o țară civilizată, modernă și dezvoltată.

 

Să înțelegem că, în acest moment, nu vă gândiți la alianțe politice cu alte formațiuni?

Singura mea dorință este să mă aliez cu toți cetățenii români care gândesc ca noi, care respectă aceleași idei, principii și valori și care au aceleași obiective privitoare la evoluția societății românești.

 

Din punctul dumneavoastră de vedere, ca președinte al PNL, tema  intrării lui Dacian Cioloș în PNL s-ar putea reîncălzi?

Sunt mii de oameni de valoare în societatea românească pe care mi-i doresc alături de PNL.

 

Curtează parlamentari din ALDE

Aveți în plan transferuri de senatori și deputați pentru viitoarea sesiune parlamentară?

Obiectivul nostru în urătoarea sesiune parlamentară este să rupem din majoritatea artificială care s-a creat în susținerea guvernului Tudose cât mai mulți parlamentari care totuși nu acceptă modul în care este condusă România astăzi de către guvernul Tudose și care vor cu totul și cu totul altceva decât o cârpeală permanentă a bugetului și tot felul de aberații fiscale care riscă să afecteze dezvoltarea economică a României pe termen mediu și lung. Mai precis, să frăgezim majoritatea parlamentară, să ducem lucrurile fie spre formarea unui nou Guvern, fie spre alegeri anticipate. Socialiștii și-au pierdut orice legitimitate de a conduce România, ei au obținut voturile oamenilor pe niște promisiuni electorale în baza unui program electoral care astăzi este total diferit de programul de guvernare care a fost depus la Parlament, care stă la baza guvernului Tudose. De asemenea, în nici șase luni de zile, s-a văzut clar că actualul partid de guvernământ nu are capacitatea de a conduce România și mai ales nu are capacitatea de a fructifica marile oportunități de care beneficiază România astăzi.

 

Ştiu că ați fost unul din cei mai vocali contestatari ai USL. În aceste condiții aș vrea să vă întreb: aţi fi dispus să aveți discuții inclusiv cu unii social-democrați?

Sunt un adversar al traseismului politic. Dacă nu se mai simt bine în PSD, să plece din PSD. Nu știu… De la PSD la PNL este un drum cam lung și am zis foarte greu accept să se înscrie în PNL mai ales oameni care au fost părtași la tot ceea ce s-a întâmplat la actualul partid de guvernământ. Dar, sunt, e adevărat, parlamentari din ALDE care ar putea, dacă într-adevăr sunt liberali, să părăsească corabia asta care plutește în derivă și care nu ne duce nicăieri.

 

Vorbiţi despre formarea unui nou Guvern sau chiar alegeri anticipate. Credeți că guvernul Tudose va rezista mai mult de șase luni la Palatul Victoria?

Mi-e greu să fac o prognoză, dar e clar că Tudose va rezista în funcția de prim-ministru atâta timp cât va pofti Liviu Dragnea. În momentul în care va încerca orice mișcare autonomistă, își va permite cea mai mică libertate ca prim-ministru, va fi schimbat așa cum a fost schimbat și premierul anterior.

 

În spațiul public au apărut tot felul de zvonuri că relația dintre Liviu Dragnea și Mihai Tudose ar scârţâi. Credeți în această variantă sau e doar o strategie a celor doi?

Eu mă mir că s-a găsit un om care să accepte poziția de premier după ce a pățit Grindeanu în relația cu Dragnea și cu grupul dominant din partidul de guvernământ, pentru că mie îmi este clar că indiferent cine este pus premier, el nu va avea alt rol de jucat, decât rolul de marionetă a președintelui partidului de guvernământ și a grupului dominant, iar dacă nu va accepta acest rol de marionetă va pleca mai devreme sau mai târziu.

 

În legătură cu prezidențialele din 2019, vă mențineți părerea că PNL ar trebui să meargă pe mâna președintelui Klaus Iohannis?

Da, sigur. Este un obiectiv asumat de mine ca președinte a PNL în cadrul Congresului.

 

Liberalii, rezervați în privinţa Justiției

Care este poziția PNL referitor la dosarul TelDrum și la Liviu Dragnea?

Noi am reacționat imediat, deja am suspus dezbaterii publice un proiect de lege inițiat de noi privitor la transparența acționariatului societăților care beneficiază de contracte cu instituții publice, care lucrează cu bani publici. Un proiect de lege pe care am auzit că inclusiv domnul Dragnea a declarat că îl sprijină, ca atare eu sper că va fi votat de Parlament și în felul asta vor ieși la iveală practic toate persoanele din mediul politic care probabil au beneficiat de această oportunitate de a deține acțiuni la purtător, dacă ele există. Oricum, orice societate, dacă proiectul de lege va fi adoptat, și nu văd de ce să nu fie adoptat, va trebui să-și declare public acționarii în măsura în care vor să aibă acces la contracte pe bani publici.

 

Credeți că tema justiției ar trebui să rămână în prim-planul comunicării PNL? În timpul campaniei interne s-a discutat ca PNL să se concentreze mai mult pe teme economice.

PNL este declarat un partid care este împotriva corupției, un partid care susține integritatea în funcția publică, care susține corectitudinea și legalitatea care trebuie să stea la baza acțiunii oricărui funcționar public sau oricărui om care deține o funcție de demnitate publică. În general nu ne-am băgat în discursul public în chestiuni care țin de Justiție, cum e acum scandalul care există în DNA. Există instituții care sunt abilitate prin Constituție și legile țării care să clarifice toate aspectele care sunt în dispută, care să facă ordine în instituțiile din zona Justiției și nu cred că politicul trebuie să intervină într-un mod foarte intruziv în activitatea Justiției. Evident, atunci când va fi vorba de legi care să fie legate de funcționarea instituțiilor care sunt din zona justiției, PNL va prezenta poziția sa.

 

PNL este pregătit să se opună unei noi Ordonanțe 13 sau unor modificări de genul celor care se pregătesc acum pentru Legea 90/2001 care ar permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern?

Deocamdată încă nu a fost inițiat nici un proiect de lege și nu au fost inițiate proiecte de legi nici pentru clarificarea situației unor articole din diferite legi care au fost declarate neconstituționale. Și aici, convingerea mea este că Guvernul indiferent de ce opinie are trebuie să inițieze aceste proiecte de lege și ele să fie dezbătute în Parlament, și nu numai în Parlament, ci și în societate, să existe o dezbatere publică transparentă și să fie adoptate acele variante care sunt cele mai corecte și care beneficiază de cea mai mare susținere.

 

Vrea să ducă partidul la 35%-40%

Care este obiectivul în procente pentru următoarele alegeri, europarlamentare din 2019?

Pentru alegerile europarlamentare nu mi-am stabilit un obiectiv numeric, pe măsură ce vedem cum evoluează lucrurile… În general electoratul de dreapta este mai puțin interesat de alegerile europarlamentare. Prezența la vot a oamenilor care împărtășesc ideile liberale, ideile conservatoare, manifestă un interes mai mic pentru europarlamentare și de regulă scorul din europarlamentare nu este să dea cu adevărat forța unui partid de dreapta. Sigur că și referitor la europarlamentare ne vom stabili un obiectiv.

 

Dar pentru alegerile parlamentarele din 2020 aveți totuşi un obiectiv? Ați preluat PNL-ul undeva la 20%, unde vreți să îl duceți?

Obiectivele noastre sunt alegerile prezidențiale, alegerile locale și alegerile parlamentare, câștigarea lor. Cu siguranță e greu să câștigi alegeri în România dacă nu iei un 35%. 35 – 37 – 38%, spre 35% – 40% va fi, dar obiectivul este câștigarea alegerilor.

 

Principala noastră funcție este cea de partid de Opoziție, iar ca partid de opoziție, avem misiunea de a împiedica Guvernul să adopte decizii, măsuri, programe, legi care să afecteze negativ evoluția ulterioară a societății și economiei românești.

PNL m-a votat pentru obiectivele pe care ni le-am asumat: câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare. Și repet, câștigarea alegerilor prezidențiale cu Klaus Iohannis candidat. Între PNL și actualul președinte există o relație specială, un parteneriat deschis, corect, transparent, pentru a atinge obiectivele pe care ni le-am asumat împreună cu președintele României în campania electorală din 2014.

Obiectivul nostru în următoarea sesiune parlamentară este să rupem cât mai mulți parlamentari din majoritatea artificială care s-a creat în susținerea guvernului Tudose. Sunt parlamentari din ALDE care ar putea, dacă într-adevăr sunt liberali, să părăsească corabia asta care plutește în derivă și care nu ne duce nicăieri.