received_262009030873454
Politica

PNL: Averea FABULOSA a Anerepistului BUSOI/Ce MOSMOANDE au mai Facut SAGETILE viitorului Penal/A inceput doarul ANRP de 77 milioane lei-Convertiti in Actiuni la FP- Regasiti in declaratia de Avere a Preacuviosului BUSOI!

 

IMG_20170606_211616Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi este unul din cei mai bogaţi politicieni români, deşi a ocupat numai funcţii publice, iar din job-ul de notar nu ar câştiga suficient nici cât să plătească întreţinerea caselor sale din România şi Belgia.

 

m2Buşoi are pe statul de plată mai mulţi consilieri din Bucureşti şi Timişoara, fini numiţi la conducerea spitalelor judeţene şi apropiaţi angajaţi în Parlamentul European. În acest condiţii, s-ar putea spune că Buşoi a investit suficient pentru a fi ales, în vară, preşedintele PNL.

 

m4

Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi are o avere realmente fabuloasă. Împreună cu soţia Anne Marie Georgiana Buşoi, actualul secretar general al PNL deţine circa 55.000 de metri pătraţi de teren agricol în Drobeta Turnu Severin şi Sohatu- Călăraşi, 2.200 metri pătraţi de teren intravilan în Drobeta natală, Băile Herculane şi Bucureşti, la care se adaugă două apartamente în Bucureşti şi încă unul în Bruxelles. Pe lista imobilelor din proprietatea lui Buşoi se remarcă o casă în Drobeta Turnu Severin cu o suprafaţă de peste 920 metri pătraţi. Soţii Buşoi mai au bijuterii, tablouri şi ceasuri în valoare de peste 61.000 euro şi suntem abia la începutul listei de averi. În 2016, Cristian Buşoi raporta venituri de 160.000 euro de la Parlamentul European, reprezentând alocaţii de transport şi cheltuieli de cabinet, la care se adaugă salariul de 76.000 de euro.

 .

Zeci de conturi în bănci

Suplimentar, soţii Buşoi au încasat 263.000 lei de pe urma Biroului Notarial Libertas. Veniturile lui Cristian Buşoi sunt completate de dobânzi totale de 70.000 lei şi 3.000 euro de la Raiffeisen, OTP Bank, BRD, ING şi Marfin Bank, plus dividende de 700.000 lei de la Fondul Proprietatea. În plus, soţii Buşoi au nu mai puţin de 37 de conturi, depozite bancare şi investiţii în şase bănci, în valoare totală de 110.000 dolari, 1,2 milioane euro şi 1,5 milioane de lei.

 

m

Liberalii trăiesc pe banii lui Buşoi

Credeaţi că asta-i tot? Nici pe departe. Cristian Buşoi şi-a împrumutat propria firmă, CBS European Business Target SRL, cu 1.202.000 lei, dar şi biroul notarial în care activează alături de soţie, BN Libertas, cu 143.585 euro.

 

m1

 

Firma în care Buşoi a băgat peste 1,2 milioane de lei are sediul în localitatea timişeană Ghiroda, se ocupă de consultanţă şi a declarat, de la înfiinţare până în prezent, activitate zero şi nici un angajat

m3

Europarlamentarul mai are de recuperat un împrumut de 10.000 de euro acordat unui misterios Ioan A., 9.000 de euro de la Niculina Marin, 45.000 de lei de la Partidul Naţional Liberal, 20.000 lei de la Cătălin Deaconescu (fost prefect al Capitalei, actual consilier general PNL), 25.000 lei de la Ciprian Ciucu (fost candidat independent la Primăria Capitalei, în prezent, de asemenea, consilier general PNL) şi încă 25.000 lei de la Sorin Mărgărit (lider TNL, evident, consilier general PNL). Cristian Buşoi şi-a îndatorat apropiaţii şi prin funcţii la Parlamentul European. Unul din consilierii săi este Ciprian Bogdan, fost director al Spitalului Judeţean Timiş şi vicepreşedinte CNAS.  Pe de altă parte, Grigore Grigoroiu, administratorul CSB European Business Target SRL, firma fără activitate şi angajaţi pe care Buşoi a împrumutat-o cu 1,2 milioane lei, este consilier local PNL în Timişoara. Din acest post, Grigoroiu a fost numit director al Casei de Cultură, membru în Consiliul de Administraţie al ACS Poli Timişoara (echipa de fotbal din Liga I), iar săptămâna trecută a primit şi un teren gratuit de la primărie, pentru a-şi construi o casă.

 

busoi5

Buşoi şi Fondul Proprietatea

Şi nici măcar aici nu am terminat cu averea lui Cristian Buşoi. Favoritul pentru preşedinţia PNL are 14.018.750 de acţiuni la Fondul Proprietatea. La cotaţia de ieri, 03.04.2017, de 0,8940 lei/acţiune, deţinerea lui Buşoi valorează peste 12,5 milioane lei, echivalentul a 2,8 milioane de euro. Nimeni nu ştie prea bine cum a ajuns fostul medic, preşedinte al CNAS, actual notar şi europarlamentar să aibă atâtea acţiuni la Fondul Proprietatea. Cert este că finii săi, Daniel Groza şi Marius Militaru, apar pe lista celor mai mari beneficiari de despăgubiri de la ANRP. Militaru a primit în 2008 despăgubiri în acţiuni la Fondul Proprietatea în valoare de aproape 45 de milioane de lei, de pe urma unui drept litigios cumpărat cu 290.000 lei, în timp ce Groza a primit acţiuni de aproape 34 milioane lei, pe baza unui dosar cumpărat cu 420.000 lei.

 

image-2015-12-10-20657564-70-cristian-busoi-georgiana-busoi

A inceput dosarul DNA

Un raport de control al Guvernului, din 2015, arăta că despăgubirile acordate finilor lui Buşoi au fost făcute peste rând, cu invocarea unor situaţii excepţionale. DNA deschidea un dosar în 2015 pe baza acestui raport, procurorii au solicitate în mai multe rânduri documente justificative de la ANRP, colegii de partid ai lui Buşoi de la conducerea autorităţii de la acea vreme (Ingrid Zaarour, Theodor Niculescu şi Cătălin Teodorescu) sunt urmăriţi penal pentru retrocedări ilegale, dar între timp s-a aşternut liniştea. O fi o simplă coincidenţă faptul că liberalul Cristian Buşoi a devenit şi el milionar în acţiuni la Fondul Proprietatea, odată cu finii săi.

IMG_20170606_211703

La nici 40 de ani, europarlamentarul Cristian Buşoi a strâns din funcţii publice câteva milioane de euro

Imagine

Cristian Busoi, candidat PNL la Primaria Capitalei, raporteaza in declaratiile de avere milioane de actiuni la Fondul Proprietatea, ajungand in prezent sa detina peste 14 milioane. A inceput sa faca achizitii in 2011, dupa cum reiese din declaratiile de avere. De notat ca la sfarsitul lui 2008, finii lui, Daniel Groza si Marius Militaru, intra in in topul celor mai mari despagubiri primite de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. Contactat de HotNews.ro, Busoi a refuzat sa raspunda, in ciuda insistenelor, la o intrebar simpla: a cumparat actiuni de la finii lui? Candidatul PNL s-a limitat sa spuna ca „totul este achitionat legal si corect” si ca „se incearca in mod fortat sa se lege numele meu de o institutie care nu are o foarte buna reputatie”.

  • Dosarul de la ANRP al finilor lui Busoi care au primit despagubiri in valoare de 77.535.100 lei a intrat inclusiv in atentia DNA, insa din februarie 2015 cand procurorii au facut primele verificari si pana azi nu s-a mai intamplat nimic.

Potrivit celei mai recente declaratii de avere (iunie 2015), Cristian Busoi raporteaza un numar de 14.018.750 (paisprezecemilioane) de actiuni la Fondul Proprietatea. Vineri, 8 ianuarie, cotatia medie a unei actiuni la Fondul Proprietatea era de 0,8 lei la Bursa de Valori Bucuresti. Asta inseamna ca Busoi detine actiuni in valoare de11,8 milioane de lei , adica in jur de 2,5 milioane de euro.

Imagine

Vezi aici integral declaratia de avere a lui Cristian Busoi (iunie 2015)

Busoi raporteaza primul milion de actiuni la Fondul Proprietatea in declaratia de avere din iunie 2012, care este aferenta operatiunilor facute cu un an in urma. De atunci, in declaratiile de avere numarul actiunilor a crescut constant.

Finii lui Cristian Busoi (Daniel Groza si Marius Militaru) primesc despagubiri generoase de la ANRP la sfarsitul lui 2008 (decembrie), cand s-a dat decizia in dosarul 41988/ CC. Daniel Groza si Bogdan Militaru incaseaza despagubiri in valoare de 77.535.100.  Acestea s-au platit ulterior prin actiuni la Fondul Proprietatea.

Finii lui Cristian Busoi (Daniel Groza si Marius Militaru) figureaza in topul celor mai mari beneficiari de despagubiri de la ANRP. Intr-un top dat publicitatii in 2014, finii lui Busoi ocupa locul 18 din 30. Numele lui Daniel Groza apare si intr-un raport al Curtii de Conturi, mentionat ca fiind un „cumparator constant” de drepturi litigioase.

Imagine

Contactat de HotNews.ro, Cristian Busoi a evitat sa raspunda clar la intrebarea: „Ati cumparat actiunile de la finii dvs?”, in ciuda insistenelor. Busoi a s-a limitat sa raspunda ca „se incearca in mod fortat sa se lege numele meu de o institutie care nu are o foarte buna reputatie” si ca „totul e achizitionat legal si transparent, de pe Bursa sau de la investitori”.

„Chiar nu exista nici o implicare, nimic in afara cadrului legal normal. Este doar un subiect de presa”, amai spus candidatul PNL. Avertizat ca aceste raspunsuri vagi nu ajuta la clarificarea situatiei, si ca intrebarea este daca a cumparat sau nu de la finii lui actiuni la FP, Busoi a inchis discutia, afirmand ca nu mai doreste sa raspunda la nici o intrebare pe aceasta tema.

  • DNA a cerut documente despre dosarul finilor lui Busoi. Ce s-a intamplat cu ancheta

Potrivit unor documente consultate de Hotnews.ro, procurorul sef sectie, Gheorghe Popovici a cerut in cadrul anchetei mari de la ANRP (in care sunt vizati mai multi oficiali si oameni de afaceri) o serie de alte dosare de retrocedare, suspecte ca fiind supraevaluate.

Printre aceste dosare, se numara si Dosarul nr. 41988/ CC.

In data de 13.02.2015, procurorul Gheorghe Popovici ii solicita printr-o adresa presedintelui ANRP, Ion Baiesu, sa-i puna la dispozitie, in original, o serie de dosare: 38386/CC, 13653/FFCC/24.04.2008, 39009/CC, 19685/CC, 266600/CC, 32332/CC, 39495/CC, 31209/CC, 29079/CC, 32819/CC, 32819/CC, 21297/CC, 17462/CC, 3585/CC, 41988/CC si 8745/CC.

„Totodata, va solicitam sa ne inaintati, in original, rapoartele de reevaluare efectuate de catre Mondo Plus, dispuse in urma controlului de catre Curtea de Conturi a Romaniei”.

Printr-o alta adresa, din 17.02.2015 procurorul revine la ANRP, solicitand contractele si anexele, in baza carora s-a facut evaluarea pentru dosrele de mai sus. In fine, printr-o noua adresa din 19.02.2015, procurorul Popoviciu solicita ANRP „toate anexele la contractul de prestari servicii nr 660/22.02.2013 incheiat intre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si SC Mondopuls SRL”.

ANRP a raspuns la toate aceste solicitari, trimitand documentele solicitate de procurorul DNA. Nu este clar ce s-a intamplat cu aceste solicitari, in sensul ca a fost deschis un dosar penal sau nu. Cert este ca nu exista informatii in acest moment legate de o posibila anchetare a finilor lui Busoi.

  • Cum au actionat finii lui Busoi

Intr-o investigatie publicata in 14 decembrie 2015, ancheteonline.ro scrie ca finii lui Cristian Busoi, Bogdan Militaru si Daniel Groza, fac parte din gasca baierilor destepti care au cumparat drepturile litigioase de la fostii proprietari. Acestia au investit 290.000 (cat au platit pe drepturile litigioase, unei persoane din Timisoara, numite Preda Valeria) si au castigat 77.535.100 lei.

Potrivit ancheteonline.ro, totul s-a intamplat in 2008, atunci cand la conducerea ANRP se aflau colegii de partid (PNL) ai lui Cristian Busoi (Ingrid Zaarour, presedinte, Theodor Nicolescu, vicepresedinte, Catalin Teodorescu, membru). Toti cei trei liberali, aflati atunci in fruntea ANRP, sunt urmariti penal pentru retrocedari ilegale.

Potrivit unui raport intocmit pe data de 06.03.2015, de Guvernul Romaniei “privind verificarile efectuate la ANRP a atributiilor in precesul de aplicare a Legii 10/2005”, se arata ca restituirile catre finii lui Cristian Busoi ( Bogdan Militaru si Daniel Groza), se plaseaza in topul restrocedarilor, pe locul 5, in ceea ce priveste valoarea sumelor incasate.

Este vorba despre suma de 77.535.100 lei , “care face obiectul dosarului nr.8745/CC, solutionat prin decizia nr. 3659/04.12.2008, in favoarea titularului Preda Valeria si a cesionarilor Groza Daniel (42%) si Militaru Bogdan (52%), mai arata site-ul ancheteonline.ro

Potrivit ancheteonline.ro, prin aceasta afacere, proprietarul de drept ( Preda Valeria) a incasat 290.000, in timp ce finii lui Busoi si-au impartit partea leului: Groza a obtinut 33 milioane de lei, iar Militaru -44 milioane de lei. Site-ul citat se intreba: „oare cat a primit de la finii sai, Cristian Busoi, colegul de partid al sefilor ANRP, cei care se aflau, la acea vreme la butoane?”

In raportul de control se arata ca restiturile catre finii lui Busoi au reprezentat “cazuri exceptionale”, motiv pentru care ei au primit “peste rand” sumele cuvenite proprietarului de la care au cumparat drepturile litigioase.