FB_IMG_1582460569840
Politica

O poveste de viaţă emoţionantă. Din orfelinat, în slujba comunităţii !

O poveste de viaţă emoţionantă. Din orfelinat, în slujba comunităţii

Tânărul Mihai Căldăraru, director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului România, din cadrul Asociaţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale (DGASPCR – AEDOPS) a primit, zilele trecute, diploma de recunoştinţă pentru activitatea filantropică desfăşurată în mai multe oraşe ale ţării, printre care şi Constanţa. 
 
Diploma i-a fost înmânată lui Mihai Căldăraru de către IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
Povestea de viaţă a acestuia este extrem de impresionantă, susţin reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului. Astfel, la vârsta de numai trei luni, el a fost abandonat de părinţi şi a ajuns într-un orfelinat, unde a avut o viaţă foarte dificilă, fiind deseori supus unor rele tratamente, care i-au deteriorat permanent starea de sănătate. Cu toate acestea, tânărul a reuşit, întotdeauna, să facă faţă provocărilor din viaţa sa şi a mers mai departe. 
Aşa se face că el a urmat cursurile unei Şcoli de Arte şi Meserii, după care a urmat Şcoala Populară de Artă şi un curs de inspector de resurse umane. Abia după ce a plecat din orfelinat, a înţeles „din interior” drama copiilor instituţionalizaţi, aşa că şi-a dedicat viaţa ajutorării acestora. 
Tocmai de aceea, a decis să urmeze cursurile de Jurnalism ale Universităţii „Hyperion”, după care a înfiinţat două publicaţii şi o asociaţie, cu ajutorul cărora a desfăşurat o serie de proiecte dedicate,  printre care amintim tabere la mare şi la munte pentru copii defavorizaţi, campaniile naţionale „Sărăcia Distruge Omenia”, „Rechizite pentru viitorul tău” etc.
O parte dintre aceste proiecte au fost desfăşurate şi în parteneriat cu Asociaţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protecţiei Sociale, un ONG care l-a „adoptat” pe Mihai şi l-a numit, în acest an, director general pentru România. Pentru toate acestea, Arhiepiscopia Tomisului şi IPS Teodosie i-au oferit lui Mihai Căldăraru diploma de recunoaştere a activităţii filantropice, depuse în slujba aproapelui aflat la nevoie.