ghita1
Politica

NUCLEARA/Partidul lui GHITA Floc-PSD2-vrea AMNISTIE pentru HOTI !

Născuți între Carpați, fără mamă, din doi tați – Decebal și Traian – românii au fost mereu cu curul în două luntrii. Niciodată, nimeni n-a știut cam ce vor ei, fiindcă nici ei nu știau. Nu mai zic că, de câte ori au vrut să facă un lucru, le-a ieșit cu totul altceva. Uitați-vă numai în ultimul secol: după ce au compromis ideea de dictatură, prin Carol cel Lung, în zece ani, românilor le-a trebuit vreo cinci decenii să compromită și ideea de comunism, pentru ca, în doar 27 de ani, să facă praf și democrația. Și, ca tacâmul să fie complet, niște băieți cu gura mare, dar puța mică au reușit, în doar vreo două luni, să-l compromită și pe Vlad Țepeș. Este vorba de domnii/tovarăși/camarazi de la PRU (n-am înțeles nici până azi dacă RU vine de la România Unită sau de la Rusia Unită). După ce și-au adus în partid toți borfașii – mă rog, nu chiar toți, că pe Victor Ponta îl mai așteaptă încă – vor acum să mai tragă o țeapă, sugerând că ar trebui dată o amnistie penală și fiscală pentru toți.

Cel care propune acest lucru este Sebastian Ghiță, junele căruia, de frica DNA i-a intrat morcovul în fund cu tot cu parcelă. Ghiță face și el ce-a văzut în PSD că se face: încearcă să arunce cu pomeni. Doar că, neavând sute de deputați și senatori în Parlament cum au pesediștii, ca să voteze tăieri de taxe, creșteri de salarii și alocări de indemnizații pentru pirandele eroine, Ghiță și PRU vor să vândă blana ursului din pădure, convinși că se vor găsi fraieri s-o cumpere. Și, la câți români datori vânduți, pentru că și-au luat plasmă cu diagonala de 2 metri doar cu buletinul, deși nu se puteau căca de foame există, n-ar fi exclus ca băieții lui Țeapă să prindă ceva guvizi. Dar este evident că nu pentru aceștia vor ei să dea legea, ci chiar pentru ei.

Dacă vă uitați ce colcăială de  penali e în PRU o să vă lămuriți că așa stau lucrurile. În clipul de prezentare a pomenii, PRU ne spune că ”patru milioane de români sunt implicați în dosare penale, ceea ce împiedică ”dezvoltarea economică a întregii ţări şi a mediului de afaceri”. Vai, câtă grijă pentru mediul de afaceri, domnu Ghiță! Evident, ca să nu creadă românii că PRU dă drumul la toți pușcăriașii, în oferta electorală se specifică: vor fi iertați doar cei care au ciordit milioane, dar n-au comis acte de violență. Așa, ca Ghiță, de pildă, care a făcut matrapazlâcuri de milioane de euro, însă n-a dat în cap la nimeni. Cel mult i-a mai tras o scatoalcă pe ceafă fostului dottorel Viorel, când nu voia să vină pe RTV, să-i facă rating mogulului.

Bă, băieți, toate bune și frumoase, dar pe patronul spiritual al partidului, domnul Vlad Țepeș, l-ați întrebat? Ați făcut și voi o ședință de spiritism, ceva, să-i ziceți ”Măria Ta, punem scoate hoții și penalii din pușcării? Pe domnul Voiculescu îl putem scoate noi, că justiția n-are de gând? Hai, Măria Ta, că nu-i amnistiem decât pe ăia care-au dat țepe, cum îți plăcea Măriei tale”. Că nu-i frumos să vă folosiți de imaginea unuia care a stârpit hoția în Țara Românească spre a-i scoate basma curată pe ăia care au devenit milionari și mari oameni de afaceri din hoții. Dacă vreți să vă voteze mai mulți oameni, propuneți, dimpotrivă, să înăspriți legile pentru furt și corupție, că anul ăsta lumea nu votează nici PSD, nici PNL, nici USR, votează DNA! Și, ca să vă dovediți buna credință, n-ar fi rău să-i trimiteți chiar voi plocon procurorilor penalii din partid, începând chiar cu Ghiță. Așa că, onorabili camarazi penali, asta ar trebui să faceți, dacă vreți să vă voteze lumea: să vă duceți cu toții la pușcărie și să-l așteptați acolo pe Victor Ponta. Că vine și el, negreșit, foarte curând.