FB_IMG_1493018237809
Condamnari

HOPA/Penalii din Calarasi asteapta alta Condamnare/Fraudare INCDA-2000 ha, Toti bastanii din Comisia Judeteana condusa de penalul Serban Jenel&Benea se duc la BULAU !

Comisiile de Fond Funciar, mişmaşuri cu terenuri de la Fundulea

Fostul director al OCPI Călăraşi, eliberat de magistraţii constănţeni. DNA nu este de acord

Ion Năbârgeac, fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Călăraşi, a fost condamnat la 5 ani închisoare, decizia rămânând definitivă în anul 2013. Însă, pe 17 aprilie anul curent, magistraţii Judecătoriei Medgidia i-au admis cererea de eliberare condiţionată. Cum decizia nu a fost definitivă, DNA Constanţa, în calitate de curator, a şi contestat, termenul fiind stabilit pentru 2 iunie.

Fostul director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) Călăraşi a fost trimis în judecată, alături de mai multe persoane, de către DNA – Serviciul teritorial Bucureşti la data de 16 iunie 2009. Potrivit procurorilor, acesta a emis în fals (prin inserarea unor aspecte nereale) patru titluri de proprietate pe numele Gheorghe Sadoveanu, Constanţa Costache, Florentina Ştefania Iordache şi pe numele unei persoane decedate, pe care le-a înaintat spre semnare prefectului judeţului Călăraşi, inculpatul Jenel Şerban şi subprefectului aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale, inculpatul Eduard Doru Clăbescu. Aceştia din urmă au semnat actele în vederea emiterii titlurilor de proprietate în formă finală, deşi nu aveau acest drept legal, aceasta fiind exclusiv atribuţia Comisiei Judeţene pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. Ulterior, în perioada octombrie – noiembrie 2007, suprafeţele de teren obţinute ilegal de inculpaţii sus-menţionaţi au fost vândute inculpaţilor Aurică Constantin şi Toma Gheorghe Constantin (fii inculpatului Nicolae Constantin) pentru a crea aparenţa dobândirii licite a acestor terenurilor. Ulterior, aceştia au vândut, la rândul lor, terenurile unor persoane fizice şi juridice, deşi cunoşteau că respectivele terenuri au fost obţinute pe baza unor acte false. În luna martie 2008, deşi a luat cunoştinţă de emiterea, de către viceprimarul Vasile Zaharia, a şapte procese verbale de punere în posesie false, inculpatul Gelu Apostol, având atribuţii de conducere, în calitate de primar al comunei Cernica, judeţul Ilfov, a omis sesizarea de îndată a procurorului sau organelor de urmărire penală, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor responsabile. La data de 08.05.2009, inculpatul Sever Parici a încercat să determine o martoră, prin corupere, să dea declaraţii mincinoase în prezenta cauză. Prima condamnare a venit din partea judecătorilor Tribunalului Bucureşti, pe 27 iunie 2011, după care, în 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a dat soluţia definitivă, Năbârgeac primind 5 ani cu executare. Nabârgeac a primit, de la Gheorghe Sadoveanu și Niculae Constantin, în calitate de mită, 47.000 de euro, în diferite tranșe, pentru ca în calitatea pe care o avea de director al OCPI Călărași să își încalce atribuțiile de serviciu, sprijinindu-i pe cei doi să devină, în mod ilegal, proprietarii unei suprafețe de teren de 20,1648 de hectare din extravilanul comunei Fundeni, județul Călărași, teren cu o valoare ridicată, fiind situat în apropierea Autostrazii A2

 

dna-1170x878

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ
21 septembrie 2016
Nr. 1208/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților care, la data faptelor, aveau funcțiile arătate, după cum urmează:

ȘERBAN JENEL, prefect al județului Călărași (președinte comisie),
COMAN CORNEL, subprefect al județului Călărași,
JARUL EUGENIU, șef al Administrației Domeniilor Statului – sucursala Călărași,
IFRIM ELENA, șef serviciu – Instituția Prefectului Județului Călărași,
NĂBÎRGEAC ION, director la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași,
DOBRE AURELIAN, director executiv în Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Călărași,
TUDONE DUMITRU, secretar general, Consiliul Județean Călărași,
CORA GHEORGHE, reprezentant Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare,
ENESCHI TOMA, reprezentant al Direcției Silvice Călărași (l-a substituit pe director)
toți în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Călărași și

TUDOR LUCIAN, MARCU NICULAE, CULEA DUMITRU, GIUREA CONSTANTIN, MANEA VICTOR, CHIRICĂ CONSTANTIN și DOROBANȚU DOREL, primari ai localităților Gurbănești, Sărulești, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupșanu, Tămădău, Fundulea și președinți ai Comisiilor locale de fond funciar și
STAN AUREL, în calitate de reprezentant al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași.

în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Dorobanțu Dorel, primar al orașului Fundulea, a încheiat, la data de 12 iulie 2007 împreună cu inculpatul Stan Aurel (reprezentant O.C.P.I. Călărași) un proces-verbal de delimitare a unei suprafețe de 1.982,54 ha, aflată în domeniul public al statului și în administrarea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Fundulea (I.N.C.D.A. Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbănești, Sărulești, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupșanu. Pentru aceasta, inculpații au invocat prevederi din legislația privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafețe.
Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.
În data de 13 iulie 2007, membrii Comisiei județene de fond funciar Călărași, compusă din inculpații Șerban Jenel, Coman Cornel, Jarul Eugeniu, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Cora Gheorghe și Eneschi Toma, au aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeței de 1.982,54 ha aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea și trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al orașului Fundulea.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competențelor prevăzute de lege și fără a verifica și clarifica situația juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activității de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeței de teren respective.
În aceeași perioada de referință (anul 2007) și în același context, inculpații Tudor Lucian, Marcu Niculae, Culea Dumitru, Giurea Constantin, Manea Victor și Chirică Constantin, în calitate de primari ai comunelor anterior menționate, au întocmit propuneri către Comisia județeană de fond funciar Călărași, pentru solicitarea unor suprafețe de teren, în condițiile în care localitățile respective aveau teren în rezervă. În aceste condiții, propunerile formulate către Comisia județeană de fond funciar Călărași nu erau îndreptățite.
Prin acest demers, s-a produs o pagubă în dauna patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, în cuantum de 3.771.012 euro, concomitent cu prejudicierea I.N.C.D.A. Fundulea cu suma de 8.632.940 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului.
În această modalitate au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafețele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptățite, dacă reglementările legale ar fi fost respectate.
Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și acordarea despăgubirilor bănești pentru folosul de care a fost lipsit statul român, iar I.N.C.D.A. Fundulea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.632.940 lei constând în lipsa de folosință a terenului.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra conturilor bancare și a bunurilor imobile deținute în proprietate de cei 17 inculpați până la concurența sumei de totale de 25.468.621 lei (compusă din suma de 16.835.681 lei – valoarea de piață a terenului și suma de 8.632.940 lei – lipsa de folosință a acestuia).
Față de numiții Clăbescu Doru Eduard, Pșanu Stelian, Marinescu Badea, Titu Ana și Buruiană Costel care au avut calitatea de suspecți în cauză, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

 

Ovidiu_Benea

20 februarie 2017
Nr. 172/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17 februarie 2017, a inculpatului

BENEA OVIDIU, la data faptelor și în prezent director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2009-2015, inculpatul Benea Ovidiu, în calitate de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, în contextul realizării proiectului „Modernizare și extindere la construcția existentă pentru sediul OCPI Călărași”, și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu încălcarea prevederilor legale, în sensul că:
– a favorizat o anumită societate comercială să câștige licitația care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17 august 2009, a contractului ce privea proiectul respectiv, în condițiile în care firma respectivă nu îndeplinea condițiile prevăzute în caietul de sarcini,
– la data de 28 octombrie 2009, a achitat aceleiași societăți un avans de 595.000 lei cu TVA în lipsa unei baze legale și în scopul creării de foloase materiale necuvenite pentru firma privată.
În același context, la data de 17 noiembrie 2009, inculpatul Benea Ovidiu a încheiat cu aceeași societate comercială un act adițional prin care s-au contractat lucrări suplimentare, în lipsa unei proceduri legale de atribuire și a unei solicitări a OCPI Călărași. Acest lucru s-a realizat în condițiile în care, în actele aferente procedurii de atribuire a contractului inițial, se menționa clar că autoritatea contractantă nu trebuia să plătească lucrări suplimentare, riscul aparținând exclusiv ofertantului, iar lucrările suplimentare ce nu erau prevăzute în documentația tehnică inițială se puteau efectua doar la solicitarea autorității contractante.
Prin această conduită, inculpatul Benea Ovidiu a creat un prejudiciu instituției pe care o reprezenta în valoare de 2.175.497 lei (valoarea avansului și plățile nelegale făcute în baza actului adițional), concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum în favoarea societății respective.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Benea Ovidiu, trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu exercite funcția de director al O.C.P.I. Călărași.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Totodată, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a 10 imobile aflate în proprietatea inculpatului Benea Ovidiu.

Inculpatului Benea Ovidiu i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Călărași.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție