5de2610127de2316a0ea7fd39946fe0f
Fara Categorie

HOPA!ANACONDELE lui Băsescu si Buleala la nivel înalt !

BASESCU a făcut praf SRI

c4cd121f792727aa5e30c2030d1ca6d8„Generăleasa Emilia Istode, poreclită Anaconda, a fost adusă şi promovată pe bază de relaţii de amantlac şi pe favoruri sexuale. Emilia Istode şi Elena Cristina Posastiuc au fost denumite generălesele lui Traian Băsescu din SRI. Pe de o parte, acestea au fost avansate la gradul de general de fostul preşedinte al României, în primăvara anului 2012, fiind primele femei general din SRI. Sub presedintia lui Băsescu, Iftode a fost promovată şef al Direcţiei Economice, iar Posastiuc şef al Centrului de Surse Deschise. Pe de alta parte, în vara anului 2012, după suspendarea şi declanşarea referendumului de demitere a fostului preşedinte, aceste generălese au condus ca nişte amazoane celula de criză constituită în vederea salvării acestuia, celula care a condus campania de denigrare a adversarilor săi din USL şi de intoxicare şi manipulare a opiniei publice interne şi internaţionale. Conform unor ofiţeri din SRI, atunci au fost săvîrşite acte grave de poliţie politică, în sensul că politicienii etichetaţi vehement anti-Băsescu au avut parte de o minuţioasă investigare şi fişare personală, dupp care unii au fost trecuţi pe liste speciale de potenţiali atentatori iar alţii au primit eticheta VIP, adică agenţi de legătură cu puteri străine, au fost trecuţi pe lista duşmanilor Constituţiei şi au fost ascultaţi, urmăriţi, monitorizaţi, devenind vectori-ţintă pentru SRI.