jpg.jpeg
Politica

GIURGIU:Achizitii in Familia Ministrului BADALAU

Achiziții în familie la Giurgiu. Consiliul Județean condus de finul ministrului Economiei, Niculae Bădălău, i-a dat contracte nașului lui Gabi Bădălău, fiul ministrului

Consiliul județean Giurgiu, condus din iunie 2016 de Marian Mina, finul de cununie al ministrului Economiei, Niculae Bădălău, a încheiat contracte pentru asfaltări și deszăpeziri cu firmele familiei Cusă din Călugăreni, potrivit SEAP (portalul guvernamental de achiziții publice).

George Cusă, unul dintre acționarii firmei Kirlic Group care a primit contractele de la CJ Girurgiu, este nașul de cununie al lui Gabi Bădălău, fiul ministrului Economiei, potrivit presei și unor surse locale. Cusă, Mina și Bădălău jr apar în fotografii dansând pe mese la Mamaia în 2016. Potrivit acelorași surse, Cusă este nepotul fostului senator PSD, Cătălin Voicu, condamnat de 2 ori pentru corupție la câte 7 ani de detenție. De altfel, potrivit Monitorului Oficial, firma Gecor din Călugăreni a fost preluată de familia Cusă de la mama lui Cătălin Voicu în 2007. Iar potrivit SEAP, firma Gecor a obținut contracte cu Direcția de Drumuri București, inclusiv între 2013 – 2016, când această instituție era condusă de Marian Mina, actualul șef al CJ Giurgiu și finul lui Bădălău.

CJ Giurgiu a dat contracte pentru reabilitarea unor drumuri județene și unei firme al cărei acționar a fost partener de afaceri cu fiica fostului premier, Mihai Tudose, și unde lucrează soția fostului prim-ministru ca asistent manager – potrivit datelor coroborate de G4Media.ro din SEAP, Registrul Comerțului și declarații de avere.

Și, nu în ultimul rând, CJ Giurgiu condus de Marian Mina a dat contracte pentru pază către Europrotect Security din Alexandria, partenerii de afaceri ai lui Dragnea junior și Tel Drum.

Observații:

1. Niciunul dintre contractele CJ Giurgiu nu sunt cu fonduri europene, ceea ce indică o atitudine de evitare a banilor europeni din partea autorităților locale din Giurgiu.

2. Prețurile sunt fără TVA.

3. Sunt încheiate contracte acord-cadru pe perioada ianuarie 2017 – decembrie 2020, cât ar trebui să stea PSD la putere, în urma alegerilor din decembrie 2016.

4. Deși, de cele mai multe ori, sunt organizate licitații deschise, doar oferta firmei câștigătoare este declarată admisibilă.

5. G4Media.ro a întrebat CJ Giurgiu care este punctul de vedere al instituției în privința contractelor acordate familiei Cusă și îl vom publica de îndată ce îl vom primi.

Vezi mai jos pe larg o listă a principalelor achiziții făcute de CJ Giurgiu în ultimul mandat, începând din iunie 2016.

1. Contracte de peste 6,3 milioane de euro pentru reabilitare și deszăpezire drumuri județene încheiat de CJ Giurgiu cu firmele familiei Cusă din Călugăreni.

28 decembrie 2017: contract de peste 600.000 de euro pentru reabilitarea a 2 km de drum județean încheiat între CJ Giurgiu și Kirlic Group.

26 septembrie 2018: contract de 3,4 milioane de euro pentru modernizarea a 15,6 km de drum județean între Giurgiu și Gostinu, încheiat între CJ Giurgiu cu firma Kirlic Group din Călugăreni. A fost organizată o licitație deschisă, însă doar 2 oferte au fost depuse și numai oferta firmei câștigătoare a fost declarată admisibilă.

9 martie 2018: contract acord-cadru pe 4 ani (2017-2021) de peste 1,8 milioane de euro pentru deszăpezirea a 2 loturi de drumuri județene încheiat între CJ Giurgiu și Kirlic Group. A fost o singură ofertă la licitație.

Cine e compania Kirlic Group. Firma din Călugăreni, Giurgiu, este deținută de Gheorghe Cusă (90 %) și de fiul lui, George Cusă (10%), potrivit Registrului Comerțului.

George Cusă a fost nașul de cununie al lui Gabi Bădălău, fiul ministrului PSD al Economiei, Niculae Bădălău, în urmă cu 3 ani, când băiatul ministrului s-a căsătorit cu Claudia Pătrășcanu de la trupa Sexxy. Imagini de la nuntă au fost transmise de televiziuni.

FOTO 1 Nuntă Gabi Bădălău (centru). În stânga este nașul, George Cusă; Sursa: Antena 1

3 ani mai târziu, în august 2019, Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu au anunțat că divorțează.

În plus, Marian Mina, actualul președinte al Consiliului județean Giurgiu, este finul de cununie al lui Niculae Bădălău, ministrul Economiei.

FOTO 2 Nuntă Marian Mina (centru). În dreapta este nașul, Niculae Bădălău; Sursa: Aktual24.ro

La nunta lui Mina din 2015 a participat și actualul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc. Nuntașilor le-a cântat manelistul Adi Minune, prilej pentru ginerică Mina să se dea în spectacol.

Potrivit presei locale și centrale, Mina este prieten cu George Cusă și Gabi Bădălău. De altfel, potrivit unei fotografii publicate în presă, Mina, Cusă și cu Gabi Bădălău dansau pe mese într-un club din Mamaia, în vara lui 2016.

În plus, potrivit presei din Giurgiu, nașul lui Gabi Bădălău, George Cusă, este un nepot al fostului senator PSD, Cătălin Voicu, condamnat pentru corupție în două dosare penale la câte 7 ani de detenție efectivă. De altfel, potrivit Registrului Comerțului, în decembrie 2007, compania Gecor (actuala Gecor Prod Construct 94) a fost preluată de părinții lui George Cusă, soții Ioana și Gheorghe Cusă din Călugăreni, de la Gherghina Voicu din Popești, județul Giurgiu, născută în 1937, mama fostului senator PSD Cătălin Voicu.

Gecor Prod Construct 94 (fostă Gecor SRL până în 2016) figurează în SEAP cu peste 80 de contracte cu statul pentru asfaltări și deszăpeziri. Gecor a obținut contracte cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (DRDP) din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), inclusiv între 2013 și 2016, când această instituție era condusă de Marian Mina, actualul președinte al Consiliului județean Giurgiu și finul de cununie al ministrului Economiei, Niculae Bădălău.

De exemplu, un contract de peste 2,2 milioane de euro din data de 28 februarie 2014 încheiat între Gecor și Direcția regională de drumuri și poduri București, condusă de Mina. Pe 1 noiembrie 2017, firma Gecor Prod Construct 94 (fostă Gecor), patronată de familia Cusă, a încheiat, fără licitație, cu CJ Giurgiu, condus și de această dată de Marian Mina, 2 contracte de aproape 700.000 de euro pentru deszăpezire în perioada 15 noiembrie 2017 – 15 februarie 2018.

2. Contracte de 5 milioane de euro pentru reabilitarea unor drumuri județene cu o firmă unde lucrează soția fostului premier Mihai Tudose și al cărei patron a fost asociat cu fiica fostului prim-ministru.

8 mai 2019: contract între CJ Giurgiu și firma EN Electric Proiect Office din București pentru reabilitarea a 8,5 kilometri de drum județean între localitățile Ogrezeni și Malu Spart în valoare de 2,6 milioane de euro fără TVA. Contractul a fost adjudecat prin licitație deschisă după ce doar oferta firmei EN Electric Proiect Office a fost declarată admisibilă, deși alte 10 firme s-au înscris la licitație.

31 august 2018: contract între CJ Giurgiu și firma EN Electric Proiect Office în valoare de aproape 2,4 milioane de euro pentru reabilitarea unui drum județean de la limita cu județul Călărași până în localitatea Clejani. De asemenea, a fost organizată o licitație deschisă, însă au fost depuse 3 oferte și doar oferta firmei câștigătoare a fost declarată admisibilă.

Cine e firma EN Electric Proiect Office. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, compania din sectorul 2 al Capitalei, șoseaua Colentina, este deținută de Dan Alexandru Nistor (50%) și Simona Cristina Popescu (50%). Potrivit declarației de avere din ianuarie 2018 a fostului premier al României, Mihai Tudose, soția lui, Corina, figura ca asistent manager la compania EN Electric Proiect Office.

Potrivit Monitorului oficial, în 2011, administratorul companiei EN Electric Proiect Office era Victor Nicolae Popescu, soțul acționarei Simona Popescu.

Victor Nicolae Popescu și fiica lui Tudose, Diana, au fost asociați în societatea de distribuție a energiei, Energreen Distribution, până în 2017, când fiica fostului premier s-a retras și a cesionat pachetul de 50 % din acțiuni către Dan Alexandru Nistor, actualul acționar din firma unde lucreaza soția lui Mihai Tudose.

3. Contracte de peste 1,5 milioane de euro pentru paza unor instituții publice din județul Giurgu încheiat cu Europrotect Security din Alexandria, firma partenerilor de afaceri ai lui Dragnea junior și Tel Drum.

20 septembrie 2017: acord-cadru în valoare de 1,4 milioane de euro pentru perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2020, încheiat de CJ Giurgiu și Europrotect Security Alexandria pentru paza CJ, a școlii gimnaziale nr. 1 Giurgiu, centrul militar Giurgiu, complexul de servicii sociale Bolintin Vale, Protecția Copilului Giurgiu, complexul de servicii sociale Giurgiu, centrul de asistență socială Giurgiu și alte instituții din județ.

9 februarie 2018: contract de peste 110.000 de euro pentru paza unor instituții publice din județ în perioada 1 ianuarie 2018 – 30 aprilie 2018 cu firma Europrotect Security Alexandria.

Cine e firma Europrotect Security Alexandria.Este deţinută de Cristian Baicu din Alexandria, partener de afaceri într-o altă firmă cu fostul şofer al lui Liviu Dragnea, Mădălin Ioniţă. Ioniță, la rândul lui, a fost asociat cu Ştefan Dragnea, fiul liderului PSD, în alte companii. Europrotect Security Alexandria a păzit și activele Tel Drum, compania despre care DNA susține că este controlată de Dragnea.

4. Contracte de peste 1,2 milioane de euro pentru programul Cornul și laptele cu firmele milionarului timișorean Florin Herbai, fost membru PSD și PDL, sponsor al USL.

21 ianuarie 2018: 6 contracte de peste 1,2 milioane de euro pentru furnizarea de produse lactate în cadrul programului guvernamental ”Cornul și laptele” în școlile din județ cu firma Simultan din localitatea Făget din județul Timiș. A fost licitație cu o singură ofertă depusă.

8 mai 2017: contract 20.000 de euro de furnizare lapte cu Lactate Bicos din Orțișoara, județul Timiș, deținută tot de Florin Herbai.

Firma Simultan este deținută de Florin Ioan Herbai și Floare Herbai.

În 2013, firma a fost implicată într-un scandal după ce primarul de atunci al Sectorului 2, Neculai Onțanu, a oprit de la livrare laptele furnizat în școlile din sector de firma Simultan din Timiș pe motiv că ar fi conținut aflatoxină peste norma legală. Patronul Florin Herbai a susținut că a fost vorba de o neînțelegere.

Potrivit site-ului Autorității electorale permanente, în 2012, Simultan a donat câte100.000 de lei către partidele din USL (PSD și PNL). De altfel, potrivit presei centrale, Florin Herbai a fost membru PSD și PDL. Este milionar în euro.

5. Mic contract încheiat de CJ Giurgiu, condus de finul lui Bădălău, cu foștii parteneri de afaceri din Bolintin ai lui Bădălău.

7 iulie 2016: contract de aproape 30.000 de euro cu Expresconstruct TYS din Bolintin pentru asfaltarea a 600 de metri drum județean în comuna Cosoba, Giurgiu. Firma Expresconstruct TYS din Bolintin este controlată de Tănase Dragne, un fost partener de afaceri cu Nicuale Bădălău, actualul ministru al Economiei. Potrivit declarațiilor făcute de Dragne pentru presa locală, cei doi au fost asociați și au cumpărat 16 ha de teren ale fostului IAS Bolintin, în 2002.

Alte contracte ale CJ Giurgiu.

6. Contract în valoare de 6.7 milioane de euro pentru reabilitarea a 36 de km de drum județean între localitățile Naipu și Comana cu compania fraților Erbașu, Construcții Erbașu SA, încheiat în 12 octombrie 2018.

7. Contract acord-cadru în valoare de 1,7 milioane de euro, pe 4 ani (2017-2021), pentru deszăpezirea unui lot de drumuri județene, cu firma Eco Star din Colibași, Giurgiu, încheiat la data de 9 martie 2018. Compania este deținută de Mihai Boiangiu.

8. Contracte de 375.000 de euro pentru furnizarea de mere în școli cu o afaceristă contectată la contracte cu statul, fostă directoare a bazei sportive Olimpia pe vremea PDL.

27 noiembrie 2017: 7 contracte acord-cadru pentru perioada 2 octombrie 2017 – 28 februarie 2020 în valoare de peste 375.000 de euro pentru furnizarea de mere către școlile din județ cu firmele Libro Events din Cernica și Mido din Giurgiu.

Libro Events este deținută de Mihaela Neagu din Lehliu Gară. Ea a fost directoare a clublului sportiv Olimpia din București pe vremea PDL. Despre afacerile firmei Neagu cu statul de peste 70 de milioane de euro a scris pe larg tolo.ro.

Mido SRL din Giurgiu este deținută de Mihai Grapă, potrivit datelor din Monitorul oficial.

9. Contracte de aproape 700.000 de euro pentru lapte în cadrul programului Cornul și laptele cu Dorna Lactate.

12 aprilie 2017: 3 contracte de 380.000 de euro pentru furnizarea de produse lactate în cadrul programului Cornul și laptele în perioada 1 aprilie 2017 – 22 iunie 2018 cu Dorna Lactate.

25 septembrie 2017: Contract în valoare de peste 280 de mii de euro pentru furnizarea de produse lactate în cadrul programului Cornul și laptele în 11 septembrie 2017 – 19 iunie 2020 cu Dorna Lactate.

22 septembrie 2017: Contract de aproape 38.000 de euro pentru furnizare produse lactate în perioada 2 octombrie 2017 – 22 decembrie 2017 cu Dorna Lactate.

10. Contract de peste 125 de mii de euro cu Intergraph Computer Service din București pentru mentenanța sistemului informatic din cadrul proiectului „Registrul Agricol Geospațial Giurgiu” din data de 26 aprilie 2017. Unul dintre acționari este Marcel Foca, fost partener în ONG-ul ”Dispeceratul civic” cu Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, trimisă în judecată în dosarul Belina