646x404-3
Anchete DNA

GENERALUL lui BASESCU a intrat la MALAXOR !

received_1530214337037052

Informația a fost confirmată oficial de fostul colonel SRI Daniel Dragomir, cunoscut ca un apropiat al lui Coldea până în 2013, când a fost scos din SRI, extragere urmată de anchetarea și arestarea lui în două dosare penale. Dragomir poate fi o sursa interesata, este adevarat, căci acum el clamează antipatia față de Coldea fără sa explice credibil de ce s-au certat, mai ales că amândoi au făcut parte din echipa care a acționat în Irak pentru eliberarea jurnaliștilor răpiți. Însă, cum spun cei din SRI, importantă este informația, nu neapărat interesul celui care o furnizează.

Astfel, fostul sau camarad Dragomir susține că prezența generalului Coldea la Monte Carlo are legătura cu o proprietate, o vila, deținută de un misterios personaj pe nume Bogdan Gabriel Neidoini. Coldea ar fi invitatul special al acestuia și se comportă ca un proprietar. Neidoini ar fi fost coleg de camera și de facultate cu Florian Coldea, și implicit, amândoi colegi la Institutul Național de Informații cu același Dragomir. Fostul lor coleg a plusat și a relatat că a participat la întâlniri informale (prânzuri, șprituri) alături Neidoini și Coldea, iar despre relația apropiată dintre cei doi știu mai mulți oficiali din serviciu.

Datele oficiale confirmă existența unui Bogdan Gabriel Neidoini, un fost oficial al guvernului Boc, fost director al unei firme de stat speciale, ce acționează în domeniul sensibil al siguranței naționale.

Ultimul său CV poate fi consulat AICI

gen-elena-istode-sri-6

Din acest CV reiese că între anii 1996- 1997 Bogdan Gabriel Neidoini a fost angajat al SRI după ce a absolvit Facultatea de Psihosociologie din cadrul Institutului Național de Informații, școala absolvită între anii 1992- 1996. Ce nu scrie în CV este că Neidoini junior este fiul fostului colonel SRI Petre Neidoini, acum decedat, un personaj de legenda în anii ‘90- 2000. Ca și fiul său, Neidoini senior a părăsit SRI și s-a ocupat de afaceri cu petrol, numele sau apărând în celebrul dosar Tracia- de trafic cu combustibili. Neidoini a fost asociat în combinațiile cu petrol cu un alt celebru SRI – ist, Dan Grigoriu, poreclit “generalul fără chip”, devenit acum un potentat afacerist imobiliar și implicat în retrocedări dubioase la agenția pentru restituirea Proprietăților (ANRP).

FB_IMG_1499882703546

Presa mondenă a relatat un episod comic. Familia Neidoini – SRI a construit un bloc cu apartamente de lux pe celebra Șoseaua Nordului din București, zona cea mai piperată în domeniul imobiliar din Romania. În acel bloc, fiului unui alt general, anume Bogdan Drăgoi junior, fost ministru de Finanțe, și-a achiziționat un penthouse de lux, iar jacuzzi-ul aferent investiției a fost introdus în apartament cu ajutorul macaralei, din cauza dimensiunilor exorbitante.

Dar, să revenim la prietenul generalului Coldea. Ieșit din SRI, juniorul Neidoini, se implica o perioada și el în afaceri cu petrol, specifice familiei, pentru ca apoi să devină directorul controversatei firme de securitate și pază Nei Guard, deținută de Mihai Neicu, un bun tovarăș al liderului PNL Vasile Blaga.

Lanțul de relații controversate nu se oprește aici, Neidoini junior este parașutat în funcția de director adjunct al importantei și discretei companii de stat Teletrans SA, o sucursală a companiei Transelectrica, ce asigură transportul energiei pe întreg teritoriul țării, o companie de interes strategic, supravegheată de SRI. Interesantă este filiera prin care fostul ofițer de informații reesapat în funcționar de stat și fiu de “nomenclaturist SRI” ajunge la Teletrans SA. Compania era controlată în 2011 sub aspect politic de gruparea lui Pinalti (Gheorghe Ștefan, lider PD-L apropiat de Udrea și fost primar la Piatra Neamț). Directorul general al Teletrans SA, șeful lui Neidoini, era pe atunci un anume Mihăilă, cunoscut ca “omul lui Pinaliti”.

FB_IMG_1523100690143

Apoi, lucrurile iau o întorsătura și mai fericită pentru tovarășul de școală a lui Coldea, devine director general Teletrans în guvernarea Ponta. Controversatul Marian Vanghelie, cel care poartă și el un război public cu generalul Coldea, susține că fostul ministru al Energiei Constantin Niță (aflat acum în pușcărie) i-ar fi relatat că generalul Coldea a intervenit pentru Neidoini. Cert este că acesta și-a păstrat funcția importantă la Teletrans până în ianuarie 2018. Numele său apare într-o listă a Guvernului din 2017 cu directori ai companiilor de stat strategice, din sfera apărării și siguranței naționale.

FB_IMG_1491498304821

Mihai Craiu, fostul șef al trustului de presă Intact relatează tangențial lucruri extrem de interesante: “printre asociații Cameliei Voiculescu în afacerea cu “sturioni”, s-au aflat Bogdan Gabriel Neidoni și Alexandru Cristian Neidoni. Bogdan Gabriel Neidoni e un personaj care o vreme a ocupat funcția politică de Director și mai apoi de Director Adjunct al Centrului Român pentru Promovarea Comerțului și Investițiilor Străine în guvernul Emil Boc, în perioada când Nokia a decis să renunțe la investiția din România. Ulterior a fost pus director la compania de stat Teletrans S.A.. Neidoni Gabriel Bogdan, (despre care ZF titra în 2011 că e un “no name” pe harta comunității de business, întrebându-se cum a fost pus într-o funcție de înaltă responsabilitatea precum cea de promovare a investițiilor străine) e cel care i-a vândut la începutul anilor 2000 Corinei Voiculescu 5% din afacerea cu sturioni