FB_IMG_1512226435674
Anchete DNA

DNA/Punerea in Miscare a actiunii PENALE impotriva TEL DRUM/Fonduri Europene mazilite de BANDA lui DADDY/In Rechizitoriu, gangsterii il vor BAGA si pe Penalul Parlamentului/Cine vede o CATUSA stie Smenu Bulaului­čśÄ

11 decembrie 2017
Nr. 1154/VIII/3

COMUNICAT

├Än dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 828/VIII/3 din 18 august 2017, procurorii din cadrul Direc╚Ťiei Na╚Ťionale Anticorup╚Ťie ÔÇô Sec╚Ťia de combatere a infrac╚Ťiunilor asimilate infrac╚Ťiunilor de corup╚Ťie au dispus schimbarea ├«ncadr─ârii juridice (├«n sensul re╚Ťinerii formei agravante a infrac╚Ťiunilor ini╚Ťiale) ╚Öi punerea ├«n mi╚Öcare a ac╚Ťiunii penale fa╚Ť─â de urm─âtorii inculpa╚Ťi :
S.C. TEL DRUM SA, persoana juridic─â
PITI╚ś PETRE┬á╚Öi┬áVI╚śAN MIRCEA, reprezentan╚Ťi ai S.C. TEL DRUM SA,

to╚Ťi pentru s─âv├ór╚Öirea infrac╚Ťiunii de folosire sau prezentare cu rea-credin╚Ť─â de documente ori declara╚Ťii false, inexacte sau incomplete, dac─â fapta are ca rezultat ob╚Ťinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecin╚Ťe deosebit de grave

S.C. WFA IMPEX SRL, persoana juridic─â
ION FLORIAN, reprezentant al persoanei juridice WFA IMPEX SRL,
NEDA FLOREA, reprezentant al S.C. TEL DRUM SA,

to╚Ťi pentru complicitate la s─âv├ór╚Öirea infrac╚Ťiunii de folosire sau prezentare cu rea-credin╚Ť─â de documente ori declara╚Ťii false, inexacte sau incomplete, dac─â fapta are ca rezultat ob╚Ťinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecin╚Ťe deosebit de grave

├Än ordonan╚Ťa procurorilor se arat─â c─â, ├«n cauz─â, exist─â date ╚Öi probe care contureaz─â urm─âtoarea stare de fapt:

La data de 16 mai 2017 a fost ├«nregistrat─â sesizarea Oficiului Na╚Ťional de Prevenire ╚Öi Combatere a Sp─âl─ârii Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme, care, ├«n cursul anului 2016, ar fi folosit o schem─â de ob╚Ťinere ilicit─â de fonduri europene prin supraevaluarea pre╚Ťului unor utilaje.

├Än cursul lunii iulie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de societatea comercial─â TEL DRUM SA ├«n cadrul programului ÔÇ×Cre╚Öterea Competitivit─â╚Ťii EconomiceÔÇŁ, finan╚Ťat din fonduri europene. ├Än cadrul proiectului, TEL DRUM SA urma s─â achizi╚Ťioneze o ÔÇ×sta╚Ťie mobil─â de mixturi asfaltice pentru cre╚Öterea competitivit─â╚Ťii economice a SC TEL DRUM SAÔÇŁ. ├Än urma depunerii cererii de rambursare ├«n luna februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a primit ├«n cadrul proiectului, suma nerambursabil─â de 4.849.375 lei, sum─â apropiat─â de valoarea maxim─â eligibil─â, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.
A rezultat c─â, ├«n cadrul proiectului prin care a primit finan╚Ťare din bani europeni, TEL DRUM SA, prin reprezentan╚Ťii s─âi Vi╚Öan Mircea ╚Öi Petre Piti╚Ö ╚Öi cu ajutorul persoanei juridice WFA Impex SRL ╚Öi a lui Neda Florea ╚Öi Ion Florian, a simulat procedura prin care a achizi╚Ťionat sta╚Ťia mobil─â de preparare mixturi asfaltice.
Ca urmare a procedurii de achizi╚Ťie, a reie╚Öit c─â ofertantul c├ó╚Ötig─âtor este firma WFA IMPEX SRL. ├Än realitate, aceast─â firm─â are o rela╚Ťie de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind doar interpus─â ├«ntre furnizorul utilajului ╚Öi beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial pre╚Ťul de achizi╚Ťie a utilajului ╚Öi, pe cale de consecin╚Ť─â, de a majora suma nerambursabil─â ob╚Ťinut─â de TEL DRUM SA. Mai mult, TEL DRUM SA a purtat negocieri directe cu furnizorul, inclusiv ├«n ceea ce prive╚Öte oferta pe care furnizorul urma s─â o fac─â firmei WFA Impex SRL ╚Öi a oferit firmei c├ó╚Ötig─âtoare SC WFA Impex SRL, informa╚Ťii privind procedura de atribuire a contractului de furnizare a bunului, ├«nainte de publicarea anun╚Ťului pe site-ul www.fonduri-ue.ro.
Concret, la data de 9 februarie 2016, beneficiarul TEL DRUM SA a depus cererea final─â de rambursare care con╚Ťinea date inexacte cu privire la respectarea regulilor privind achizi╚Ťiile publice ╚Öi cu privire la conformitatea utilajului cu obiectivele proiectului (av├ónd ├«n vedere c─â utilajului livrat ├«i lipseau unele componente ce fuseser─â men╚Ťionate expres ├«n planul de afaceri ╚Öi ├«n obiectivul general al proiectului). De asemenea, beneficiarul proiectului TEL DRUM SA a folosit, cu rea-credin╚Ť─â, documente ╚Öi declara╚Ťii false, inexacte ╚Öi incomplete, respectiv declara╚Ťiile privind inexisten╚Ťa conflictului de interese, de╚Öi exista o rela╚Ťie personal─â ├«ntre Piti╚Ö Petre, Neda Florea ╚Öi Ion Florian ╚Öi o rela╚Ťie de afiliere ├«ntre TEL DRUM SA ╚Öi WFA Impex SRL, documentele privind procedura de achizi╚Ťie a utilajului care a fost simulat─â at├ót ├«n ceea ce prive╚Öte respectarea regulilor de derulare c├ót ╚Öi ├«n ceea ce prive╚Öte desemnarea ofertantului c├ó╚Ötig─âtor ╚Öi a pre╚Ťului.
├Än consecin╚Ť─â, pe nedrept, societatea comercial─â TEL DRUM SA a ob╚Ťinut suma de 4.849.375 lei reprezent├ónd cheltuiala eligibil─â nerambursabil─â din cadrul proiectului.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civil─â cu suma de 4.849.375 lei.
├Än vederea recuper─ârii sumei de bani ob╚Ťinute ├«n mod injust, procurorii au instituit m─âsuri asigur─âtorii asupra bunurilor mobile ╚Öi imobile apar╚Ťin├ónd inculpa╚Ťilor, persoane fizice ╚Öi juridice.

Inculpa╚Ťilor li s-au adus la cuno╚Ötin╚Ť─â calitatea procesual─â ╚Öi acuza╚Ťiile, ├«n conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedur─â penal─â.

Facem precizarea c─â punerea ├«n mi╚Öcare a ac╚Ťiunii penale este o etap─â a procesului penal reglementat─â de Codul de procedur─â penal─â, av├ónd ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, ├«n nici o situa╚Ťie, s─â ├«nfr├óng─â principiul prezum╚Ťiei de nevinov─â╚Ťie.