constitutia
Condamnari

Constituția spune foarte clar că Liviu Dragnea nu poate fi premier

Dezbaterea din aceste zile referitoare la posibilitatea ca Liviu Dragnea să fie sau nu premier a ajuns în zona absurdului. Și asta pentru că indiferent cu ce procente a câștigat un partid alegerile, acest lucru nu poate schimba prevederile, extrem de clare, ale Constituției și legilor țării.

În primul rând avem o lege din 2001 care spune foarte clar că poate fi prim ministru doar o persoană care nu a suferit condamnări penale. Mai exact, este vorba despre articolul 2 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului:

”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4, al 1”.

Legea este în vigoare și prin urmare îi interzice explicit lui Liviu Dragnea să fie prim ministru tocmai pentru că a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului.

În al doilea rând, avem prevederile Constituției care, la fel, nu lasă nici un dubiu. Articolul 1, aliniatul 5 din legea fundamentală spune în felul următor: ”În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Cu alte cuvinte, orice majoritate parlamentară, indiferent cât ar fi ea de confortabilă, nu poate ignora prevederile Constituției.

Desigur, există posibilitatea ca prevederile din Legea 90/2001 care se aplică în cazul lui Liviu Dragnea să fie contestate la Curtea Constituțională. Dar asta nu se face peste noapte, a explicat foarte bine aici juristul Dan Mihai de la APADOR-CH care sunt condițiile. Cu alte cuvinte, varianta asta e posibilă mai mult teoretic decât practic.

L-am sunat și pe Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, să-i cer o opinie pe acest subiect. Mi-a spus că nu vrea să intre în această dezbatere absurdă, dar mi-a indicat exact articolul 1, aliniatul 5 din Constituție.

În concluzie, cred că adevărata discuție din acest moment nu este dacă Liviu Dragnea are sau nu dreptul să fie premier, ci dacă noua majoritate parlamentară vrea sau nu să încalce Constituția. Asta deja e altă poveste și prefer să cred că pesediștii doar încearcă să-și încordeze mușchii prin studiourile de televiziune și nu vor merge mai departe. Pentru că dacă o vor face ne întoarcem pur și simplu la momentul 2012. Cu toate consecințele pe plan extern.