berceanu
Politica

CLIK/Radu BERCEANU se descurca tot cu STATUL, ca de, doar de la STAT poti FURA, Deh !

Deși a renunțat la viața politică de ceva timp, unui fost ministru PDL i-au „înflorit” afacerile cu statul român.

Este vorba de fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu. Radu Berceanu este asociat în firma Of Systems, care se ocupă, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, de „comerț cu ridicata nespecializat” și care, în 2015, a avut câștiguri de aproximativ 2,1 milioane de lei. Partenerul de afaceri al lui Berceanu este Valentin Pătrășanu, director adjunct al Biroului Român de Metrologie Română, scrie ziarulring.ro.

În perioada 2015-2017, societatea Of Systems a avut afaceri cu statul în valoare totală de7.238.001 lei, fără TVA.

Potrivit sursei citate, aceasta este lista contractelor cu statul ale firmei Of Systems din ultimii doi ani (sumele nu conțin TVA):

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială – 2017: 112.000 lei;  2015: 11.000 lei.

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier –2015:  1.890.000 lei; 2016: 978.690 lei.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 2015: 1.775.590 lei; 2016: 35.621 lei, 48.383 lei.

Institutul Național pentru Bioresurse Alimentare  – 2016: 126.123 lei.

Universitatea Dunărea de Jos – 2015:  127.800 lei,  274.550 lei; 2016: 91.913 lei, 110.344 lei, 17.693 lei.

Direcția pentru Administrarea Drumurilor și Podurilor Județene Timiș – 2016: 198.970  lei.

Societatea Națională Nuclearelectrica – 2015: 141.815 lei.

Universitatea Ștefan cel Mare Suceava – 2016: 271.590 lei.

Administrația Națională Apele Române – 2015: 374.212 lei, 250.907  lei.

Universitatea Politehnica – 2015:  308.400 lei, 92.400 lei.

Fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, a agonisit pe parcursul celor 20 de ani de politică, o avere de peste 20 de milioane de euro.

Acesta deţine trei apartamente, o vilă în Snagov şi conturi de sute de mii de euro, potrivit declaraţiei de avere.
Fostul lider PDL a început să se îmbogăţească după ce a derulat mai multe contracte cu statul în timp cu ocupa fotoliul Transporturilor. Dezvăluirea a fost făcută de Mihai Gâdea la emisiunea Sinteza Zilei.
Unul dintre marile scandaluri în care a fost implicat Radu Berceanu a avut loc în timpul mandatului său de ministru al Transporturilor din guvernarea CDR. Atunci, unul din liderii PDL-ului, Liviu Niţă, alături de Corneliu Ruse, un apropiat al lui Berceanu, au căpuşat rafinăria Petrobrazi din Prahova. Niţă a folosit CEC-uri fără acoperire pentru plata combustibilului şi nu a mai plătit datoria de sute de miliarde de lei vechi. După ce a fost arestat, Niţă a denunţat mai mulţi oameni politici din fruntea PDL-ului şi a declarat că a dat şpăgi de 200.000 de dolari. Printre cei arăţaţi cu degetul apărea şi Radu Berceanu.
Mai târziu, fostul lider PDL a pus bazele mai multor firme care l-au umplut de bani. Una dintre acestea, AVI SRL, la care era asociat şi Adriean Videanu, derula mai multe contracte cu statul sau cu firme care aveau afaceri cu Ministerul Transporturilor, pe care îl conducea. În plus, AVI SRL a avut contracte de sute de mii de euro cu CFR şi Metrorex
Radu Berceanu s-a ocupat şi de tranzacţii imobiliare. A vândut în anul 2004 un teren cu peste un milion de euro. Cu aceşti bani a împrumutat firma Vaber Invest SRL cu 150.000 de euro şi a donat fiilor săi 400.000 euro.
Berceanu l-a mai împrumutat şi pe un apropiat al său, Pompiliu Selea, cu suma de 200.000 de euro. Acesta deţine cinci hoteluri în Dolj, care de fapt ar fi ale lui fostului lider PDL, potrivit presei. La unul dintre hoteluri, familia lui Berceanu deţine peste 80% dintre acţiuni, potrivit ziarului Financiar. În 2008, hotelul era evaluat la 12, 5 milioane de euro.
Mai mult, potrivit ultimei sale delcaraţii de avere, Berceanu deţine două apartamente în Craiova şi Râmnicu Vâlcea, iar unul în Spania, estimat la suma de jumătate de milion de euro. În plus, fostul ministru mai deţine o vilă în Snagov evaluată la două milioane de euro şi două fonduri de investiţii de peste un milion de euro. Acestora li se adaugă economii de sute de mii de euro şi bijuterii de 16.000 de euro.
Cu o asemenea lista exclusivistă de bunuri şi conturi, nu este de mirare că în 2010, Radu Berceanu apărea deja în topul 300 al celor mai bogaţi români, cu o avere de peste 20 milioane de euro. Tot în acelaşi an însă, Berceanu a fost îndepărtat din guvernul Boc la comanda lui Traian Băsescu, după 20 de ani de politică. Atunci şi-a şi anunţat ieşirea din politică şi a început să contruiască un avion de mici dimensiuni pe care l-a terminat anul acesta.