fcowpetc_8_tb730
Condamnari

În ce țară trăim? Un violator de copii, condamnat la 5 ani de închisoare, va fi despăgubit de statul român cu 15.000

În ce țară trăim? Un violator de copii, condamnat la 5 ani de închisoare, va fi despăgubit de statul român cu 15.000

 

Trăim într-o țară bolnavă dacă statul ajunge să despăgubească financiar cu zeci de mii de euro violatori și criminali doar pentru că au făcut închisoare. Mai rămâne ca ministrul Justiției să oblige victimele să le iasă în întâmpinare agresorilor cu flori și lacrimi de regrete că i-au denunțat și din cauza lor au făcut pușcărie.

Ministrul Justiției a finalizat proiectul prin care deținuții închiși vor primi bani de la stat. Deși nu a spus o sumă, a lăsat să se înțeleagă că aceasta va fi cuprinsă între 8 și 5 euro pentru fiecare zi de detenție. În acest timp, un copil în România primește o alocație de 84 de lei. Deţinuţii care au fost închişi în celule aglomerate şi insalubre ar putea primi şi bani de la stat! Cu condiţia să fi dat statul în judecată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi să fi stat la penitenciar înainte să intre în vigoare scăderea pedepselor pentru condiţii improprii de detenţie. Ministrul de Justiţie nu a stabilit încă şi valoarea despăgubirii. “Va trebui sa avem in vedere cati detinuti au stat in conditii necorespunzatoare, va trebui sa vedem care este impactul financiar, va trebui sa stabilim o suma care sa fie considerata de CEDO un remediu efectiv. Va trebui sa ne raportam si la ce au stabilit alte state, care au avut o problema similara. Si am vorbit aici despre Italia care a dat 8 euro/zi, Ungaria care a dat 5 euro/zi. Nu inseamna ca vom merge automat pe modelul Italiei, dar trebuie o suma rezonabila care sa constituie un remediu efectiv. Daca suma este mare ne gandim la o esalonare de plata a acesteia“, a declarat Toader joi. Ministrul Justitiei a explicat ca nu are date in acest moment privind numarul detinutilor care ar primi despagubirile si nici despre impactul financiar. Marian Dobrică, directorul ANP: „Sistemul penitenciar a fost subfinanţat. În afară de patru penitenciare construite la începutul anilor 90 şi finalizate în 97-98, foarte multe nu s-au făcut.” Bilanţul Penitenciarelor arată că anul trecut statul a plătit sume record în procesele pierdute la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: Peste 3 milioane de euro, cu un milion peste valoarea din 2017. Numărul cererilor soluţionate s-a apropiat de o mie, de trei ori mai multe faţă de 2017, iar când a intrat în vigoare recursul compensatoriu, pe rolul CEDO erau 8000 de petiţii în aşteptare, care ar putea fi aprobate pentru despăgubiri, pe baza legii promise de ministrul Justiţiei. „Intenţia ministrului Justiţiei de a «despăgubi» infractorii aflaţi în penitenciare în perioada 2012-2017 are, pe lângă caracterul inoportun şi imoral, o importantă influenţă bugetară, având în vedere numărul mare de foşti deţinuţi care vor beneficia de cei 5-8 €/zi de detenţie în condiţii improprii.  Concret, la un rulaj total al deţinuţilor estimat pentru perioada 2012 – 2017 de 92.000 de deţinuţi, aceştia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o sumă cuprinsă între 370 milioane € (la o despăgubire de 5€/zi/deţinut) şi 550 milioane € (la o despăgubire de 8€/zi/deţinut)“, se arată într-un comunicat de presă al Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), postat pe site-ul instituţiei. “Astfel, suma maximă care ar putea fi obţinută de 1 deţinut pentru această perioadă de 5 ani ar urma să fie de 9.125 € (la o despăgubire de 5€/zi/deţinut) sau de 14.600 € (la o despăgubire de 8€/zi/deţinut). Cheltuielile antamate de către ministrul Tudorel Toader pentru premierea infractorilor ar putea, în schimb, să fie folosite la construcţia a 1.500 de şcoli cu 8 săli de clasă sau a 11 spitale cu 450 de paturi, educaţia şi sănătatea fiind declarate priorităţi naţionale“, potrivit sursei citate