masat%c4%83ceriiluiiohannis_48598
Politica

BOMBA la Gorj/ La Masa Tacerii a aparut o SALTELISTA !

Toată lumea ştie, la artă românu-i meserie. Muzeele nu mai fac faţă afluxului de vizitatori, statuile din parcuri sunt ornamentate măiestru cu inscripţii gen „Syle + Geta = love” sau „Mue Dinamo”, eseurile pleşiste sunt pe primul loc al accesărilor online încă de la primele ore ale dimineţilor populare. E normal ca un artizan universal ca Brâncuşi să-şi aibă o poziţie fruntaşă în topul iubirilor noastre estetice. După ce s-au enervat pe nepriceputul comisar Cioloş c-a cerut neamului să plătească scump o bucată de piatră urâtă cu draci, ca Bianca şi Cruduţa cu siliconul extras, opinia publică şi-a revărsat furia pe gestul incredibil al unui Preşedinte străin de ţară şi popor: Klaus Iohannis şi-a aşezat curul lui lat de la atâtea case furate pe un simbol al naţiunii, Masa Tăcerii. Adică pe unul dintre scaunele ei, unde tot românul cult îşi face selfiuri din dragoste faţă de Meşterul Brâncuşi, cel autoexilat la Paris din motiv de supărare ca sculptorul pe satul lui originar.

Cu mic, cu mare, cu toată obida din dotare, românii au incriminat impertinenţa prezidenţială aproape la unison. Cum îţi permiţi tu, care nici măcar un Rembrandt nu ai în casele alea ciordite de la popor, ca social-democraţii noştri adevăraţi, să pângăreşti un bun al naţiunii lăsat moştenire, fără licitaţie, de ţăranul demiurg din Hobiţa? Acolo e un loc sfânt, un simbol de-a dreptul dacic, în faţa căruia trebuia să te ploconeşti din picioare, cu pileusul în mâna ta largă şi cuprinzătoare. Bine că nu te-ai cocoţat şi pe Coloană, să admiri de acolo toaletele şi genunchii de ţărancă ai nevăstuicii tale rânjitoare. Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i, de i-au sunat sasului în cap milioane de zurgălăi.

Opera publică a lui Brâncuşi a fost privită de Statul Român cu sfinţenie încă din anii Republicii Populare, când tovarăşii încântaţi de estetica decadentă a Maestrului au tras cu tractorul IAR de coloană, s-o elimine din catalogul vremurilor noi – ale tractoarelor cântătoare pe câmpuri şi sculpturilor cu mineri scrutând eroic viitorul. Coloana a rezistat şi ea tot eroic, deoarece Meşterul nu era adeptul lucrului românesc al lui „merge şi aşa”. N-a protestat nimeni faţă de manevra cu tractorul, n-a dat niciun getodac cu basca de pământ în faţa ororii bolşevice. Tovarăşii şi-au luat catrafusele şi tractorul şi s-au dus să demoleze alte chestii mai puţin trainice, iar complexul brâncuşian a mers mai departe ca să prindă vremurile când Iohannis avea să-l trateze cu curul.

Mai deunăzi, în Epoca de Aur a pesedismului triumfător, noii esteţi au trecut la refacerea pietrelor gorjene prin spălare cu furtunul, reuşind să le îngălbenească până la tenta numai potrivită ca să se asorteze cu noile tendiţe haurite din cultura indigenă. Iarăşi nu s-au indignat românaşii nici măcar pe Facebook, mai ales că, aşa cum spuneam, poleiala haurită mergea la fix cu Babanu şi Salam. Ciopliturile brâncuşiene au trecut şi peste neciopleala asta, bine înfipte în solul frumoasei noastre patrii.

Adevărata casă în care s-a născut Brâncuşi este azi o ruină, cu acoperişul mutat într-o magazie de autorităţile locale ca să nu se fure. Nu a fost declarată monument istoric şi nimeni nu s-a interesat de restaurare. Când sculptorul Florin Codre a vrut s-o cumpere şi să organizeze un Centru Cultural şi o tabără de creaţie „Constantin Brâncuşi” a fost împiedicat de nemuritoarele autorităţi şi i s-a întocmit dosar penal. Acum au rămas nişte bârne putrezite şi nici gând să protesteze românaşii iubitori de artă universală la pachet cu Brâncuşi. Pe noi ne freacă amocul c-a stat Iohannis puţin pe un scaun la Masa Tăcerii, unde a făcut ce ştie el mai bine să facă: a tăcut.

Statul Român i-a ridicat cetăţenia românului Brâncuşi. În Montparnasse este îngropat un cetăţean francez, iar atelierul său din Paris e loc de pelerinaj pentru sute de mii de turişti anual. Între Coloana Infinitului şi Columna lui Traian este o diferenţă, în înălţime, de 43 centimetri. Între România lui Iohannis şi lumea lui Brâncuşi persistă o diferenţă de secole iluministe.

”V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi proşti.”