nd
Politica

BOMBA de Matematician: Dupa ce a ”SALVAT” Capitala, NICUSOR DAN s-a facut CURVA Politica/Nicusor Dan: Toate vechile partidele sunt responsabile pentru cum a ajuns Romania. Nu vom negocia cu alte partide care vor sustine guvernul Ciolos

Nicusor Dan, presedintele Uniunii Salvati Romania, a afirmat ca partidul sau nu va negocia cu alte partide care il sustin pe Dacian Ciolos si ca nu va face aliante inainte sau dupa alegeri. „USR nu face aliante cu nimeni, nici dupa alegeri si nu da niciun cec in alb niciunui partid din Romania. Toate vechile partidele sunt responsabile pentru cum a ajuns Romania astazi. Nu vom negocia cu alte partide care vor sustine guvernul Ciolos. O sa avem un cuvant de spus asupra programului si termenelor, si asupra pozitiilor de ministri. Nu mergem sa facem figuratie si il vom sustine doar daca va face altfel decit pana acum si la nivel local si la nivel central”, a spus liderul USR intr-o conferinta la Arad, citat intr-un comunicat de presa.

„USR nu depinde de retele de influenta si de baroni locali. De aceea putem sa punem conditii viitorului guvern, pe program si pe componenta cabinetului, caruia ii vom cere o guvernare pentru cetateni si nu una care serveste interesele partidelor, oricare ar fi acestea, asa cum s-a intamplat pana acum. Suntem impotriva oricarui privilegiu, fie ca vorbim de imunitati, fie de pensii speciale” a mai spus el.

 
 
Nicușor Dan, matematician care vrea să facă istorie. FOTO: Răzvan Lupică/Mediafax.

Nicușor Dan, un matematician care vrea să facă istorie. FOTO: Răzvan Lupică/Mediafax.
Făcând naveta între dezbaterile de la televizor și reuniunile din cartiere și străduindu-se să bifeze tot programul de întâlniri al unei zile, Nicușor Dan a intrat adânc în costumul de politician a cărui etichetă o refuză.
Își impune singur teme tabu, de frica prejudecăților ascunse în mintea alegătorilor, alunecă spre generalizări și ocolește subiectele pe care publicul le privește prin sita unor șabloane.
E tuns și îmbrăcat de designeri care și-au propus să-i domesticească ținuta de student perpetuu și se înfățișează, la a doua sa candidatură la Primăria Capitalei, alături de 120 de cvasinecunoscuți – candidați la consiliile și primăriile de sector – pentru care cere, de asemenea, votul.
Se află la capătul a opt ani de procese în care s-a judecat cu toate administrațiile locale din București, obținând victorii de etapă, succese depline sau contabilizând înfrângeri care nu au reușit să-l demoralizeze.
Vrea să aibă puterea, pe care, până astăzi, doar a hărțuit-o prin tribunale.
Fostul medaliat cu aur la olimpiada internațională de matematică – doctor în matematică la Paris, la vârsta de 28 de ani – a coborât din lumea cu puține echivocuri a științelor exacte și, acum, mai dă o dată piept cu neprevăzutul întreprinderii lui sociale.
Candidatul Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) a acordat un interviu pentru RISE Project, în care a povestit că politica, înainte de toate, l-a tuns și în care și-a exprimat convingerea că un grup de oameni harnici, testați la strângerea de semnături pentru înscrierea în alegeri, va fi eficient în guvernarea unui oraș.  
Cumva, pe parcursul acestui interviu, Nicușor Dan a devenit tată. 

RISE Project: Aveți din ce trăi?
Nicușor Dan: Eu nu sunt un om sărac. Am avut o firmă de calculatoare pe care am vândut-o cu vreo 200.000 de euro, chiar înainte de criză, parcă prin 2006. (N.r. – potrivit datelor din Monitorului Oficial, candidatul USB a fost asociat în două firme, ProCa Romania și Atlas Computer Comimprodex, ale căror părți sociale le-a vândut în august 2008).
Ce făcea firma asta?
A fost o firmă de apartament. Eu am investit bani în ea. M-am asociat cu două persoane, aveam 50 la sută. Am finanțat-o cu banii pe care îi aveam din bursa mea din Franța. 500-1200 de euro/lună, în banii de azi.
În loc să cheltuiți bursa pentru studiu, strângeați banii la ciorap?
Îi strângeam la ciorap, dar mai și împrumutam oameni din România. Oameni din industria asta de vânzări de calculatoare, care a trecut printr-un boom în anii 1990. Aveam prieteni care aveau firme în zona asta, iar eu le dădeam împrumuturi cu dobândă. Nu știu dacă era legal… La un moment dat, parcă prin 1997, am pus niște bani într-o firmă proprie. Importam componente de la Philips și le vindeam în țară. Eu nu mă implicam, mă întâlneam cu asociații mei cam de două ori pe an. Când nu ne-am mai ajuns cu banii, ni s-a alăturat Radu Octavian de la RTC. El a mai cumpărat și alte firme, pe care le-am reunit. Apoi, prin 2006, am vândut tot, și Octavian Radu, și noi. Eu am luat 200.000 de euro pentru partea mea. (N.r. – vânzarea a fost făcută în 2008).
Din declarația de avere, reiese că aveți o datorie de 27.000 de euro scadentă peste doi ani, pe lângă o altă datorie de circa 90.000 de euro, scadentă în 2032. În condițiile în care veniturile dumneavoastră anuale sunt de circa 10.000 de euro. Nici dacă ați sta nemâncat, nu ați avea cum să plătiți 27.000 de euro până în 2018.
Creditul de 27.000 de euro este făcut la o foarte bună prietenă. L-am făcut în campania din 2012. Cred că dacă nu o să pot să i-l plătesc până în 2018, o să mă mai păsuiască. Din creditul de 90.000 de euro, mai am de plată, dacă nu mă înșel, vreo 76.000 de euro. Plătesc o rată de 540 de euro/lună la el.
V-ați pus amanet economiile personale în campania din 2012?
Nu poți să controlezi tot ce se întâmplă într-o campanie. Se strâng niște cheltuieli pe care, în cele din urmă, candidatul trebuie să le plătească. Am însă un teren la Predeal care valorează cam 200.000 de euro. A valorat și 500.000 de euro în perioada de boom, dar m-am lăcomit și nu am vrut să-l vând, am zis să mai aștept. Dacă vând acest teren, scap de datorii și îmi mai rămân și bani.
Locuiți cu chirie în Militari. Vă plac aglomerația, zgomotul, cum de stați acolo?
Cu excepția unui adolescent care dă muzica mai tare, o dată la trei luni, blocul în care locuiesc e foarte liniștit. Am stat până acum în Cotroceni, până când proprietara, care era în vârstă, ne-a anunțat că vrea să vândă casa, pentru că se muta la rudele ei de la Mangalia. Și a trebuit să eliberez repede și să găsesc ceva de urgență, așa am ajuns în Militari, la Gorjului. Din 1998, de când stau cu chirie în București, am locuit până acum, cu chirie, și în zona Berzei, pe Calea Plevnei, și pe lângă Cișmigiu, într-un bloc cu bulină roșie. Aici, în Berzei și la Cișmigiu, mi s-a părut cel mai interesant.
Vă place viața asta de nomad, cu valiza la ușă?
Nu, deloc!
Și nu v-a tentat să vă luați măcar o garsonieră, să nu vă mai dea nimeni afară din casă?Ba da. Până am vândut firma asta de calculatoare, toți banii mei s-au dus aici. După asta, am avut tot felul de urgențe personale și nu mi-am cumpărat locuință.
Hala Matache a fost apărată în zadar de Nicușor Dan, pentru că nu a reușit să o salveze, și dărânată în van de Sorin Oprescu, pentru că nu a folosit, decât în mică parte, spațiul creat  prin demolarea ei. FOTO: Daniel Mihăilescu/Mediafax.

Hala Matache a fost apărată în zadar de Nicușor Dan, pentru că nu a reușit să o salveze, și dărâmată degeaba de Sorin Oprescu, pentru că nu a folosit, decât în mică măsură, spațiul creat prin demolarea ei. FOTO: Daniel Mihăilescu/Mediafax.
În cluburi mergeți?
La sala de forță? Nu!
Nu la sală. La club, la discotecă.
În ultimii șapte-opt ani, nu cred că am fost de zece ori în cluburi. Nu mai am timp fizic. În vremea în care făceam matematică, atunci când locuiam în Berzei, lucram câte 10-12 ore pe zi, continuu. Nu aveam foarte multe obligații sociale. Când mă așezam la birou, îmi puneam ceasul să sune peste zece ore. Lucram până la epuizare, până nu îmi mai funcționa creierul. Mi se întâmpla să lucrez și până la 3 noaptea. Alături, în vecini, era un club care se chema Stuf Vama Veche. Mai ajungeam pe-acolo, o oră sau două. După aceea, mă întorceam acasă, îmi puneam iar ceasul să sune peste alte zece ore și mă culcam.
La „Colectiv” ați fost vreodată?
Niciodată.
Ce o să facă un om obișnuit să se gândească la calcule abstracte toată ziua, când o să ajungă la primărie, într-un mediu atât de neabstract?
Nu e deloc așa! E o diferență… Cred că primul care a făcut această diferență a fost Pascal. Grosier vorbind, există două tipuri de matematici și două tipuri de matematicieni. Geometri și algebriști. Eu sunt un geometru. Toate realitățile matematice eu le transform în imagini. Bineînțeles că am o anumită capacitate de a jongla și cu abstractul, dar acolo unde sunt eu puternic în matematică este capacitatea de a vizualiza niște realități. Munca administrativă cere să pui ordine într-o realitate complicată – exact ceea ce eu am făcut și în matematică.
Sunteți o persoană solitară? Vă vedeți stând de vorbă cu oamenii, cu mulțimile?
Eu relaționez foarte ușor cu oamenii. Nu mă pasionează relațiile sociale, să o spun drept. De la un anumit nivel de maturitate, în opinia mea, dintr-o discuție cu un om înveți mai puțin decât studiind pe cont propriu.
Ați postat pe Facebook, în precampanie, poze alături de niște băbuțe din Piața Rahovei? Ce vorbeați cu ele?
Mai degrabă, ele aveau o curiozitate legată de noi. Când au aflat ce facem acolo, au devenit foarte curioase. Pozele pe care le-ați văzut n-au fost făcute la cererea noastră, ci la cererea lor.
Erau bucureștence?
Nu, mai degrabă din afara Bucureștiului, de undeva de pe lângă Târgoviște. Ne-au vorbit despre prețul de închiriere a tarabelor, mafia piețelor, asta le interesa pe ele.
Ați cumpărat și dumneavoastră ceva de la ele?
Eu am cumpărat urzici. Le-am luat să le fac mâncare, nu de formă.
Percepția este că Sorin Oprescu a fost votat pentru că a făcut lucruri de dimensiuni mari, cu care a convins electoratul că e un bun manager. Dacă ați apela la aceeași tactică de impresionare a oamenilor, cu ce le-ați scoate ochii?
Șoseaua de centură mi se pare ceva suficient de concret ca să fie pe înțelesul tuturor. Apoi, schimbarea întregului sistem de încălzire centralizată a Bucureștiului. Dar asta, am spus-o deja, nu se poate face în patru ani, ci poate că în șase ani pentru tot orașul.
Cineva scria pe Facebook că se teme de eventuala dumneavoastră ratare în funcția de primar: „Nu vreau să pierd un activist excepțional, ca să câștig un primar mediocru”. Dumneavoastră aveți teama asta?
Nu mi-e frică de faptul că nu voi avea succes ca primar. Sunt foarte încrezător în mine. Sunt ferm convins că sunt mult mai competent decât Piedone sau Olguța Vasilescu sau oameni din aceștia care au gestionat, într-un fel sau altul, orașe. Eu nu vreau să îmi trec în CV că am fost primar al Bucureștiului. Nu de asta fac tot ceea ce fac. Nu am niciun orgoliu în asta, orgoliul meu a rămas în matematică. Imediat ce vor apărea alții care să îmi ia locul, voi fi fericit să mă întorc la matematică.
Dar acești „alții” tot nu apar…
Este un mic progres, dar nu așa de rapid precum îl dorim noi. Sunt niște oameni acum în Asociația „Salvați Bucureștiul”, care, într-un an-doi, pot să o preia. Au venit în timp. Unii au mai și plecat, dar în cei care au rămas am încredere.
Nicușor Dan, în campania din 2012, la finalul căreia a obținut un scor de 8,48%, adică 66.000 de voturi dintr-un total de  785.000 voturi valabil exprimate. FOTO: Eduard Enea/Adevărul.

Nicușor Dan, în campania din 2012, la finalul căreia a obținut un scor de 8,48%, adică 66.000 de voturi dintr-un total de 785.000 de voturi valabil exprimate. Prezența la urne a fost de 45% acum patru ani. FOTO: Eduard Enea/Adevărul.
La o emisiune de pe B1TV, ați fost întrebat dacă sunteți de dreapta sau de stânga și ați spus că nu veți face această mărturisire, ca să nu vă atrageți antipatii de la unii sau de la alții. Tipul ăsta de prudență nu e o renunțare la statutul dvs. de om liber? De ce să vă temeți să spuneți ce gândiți?
Dacă aloci niște ani din viață pentru ceva, evident că faci și tipul ăsta de compromis. Dacă ne uităm la nivel global, vedem că în societatea noastră există o mare criză. Noi suntem actori într-o mare criză. Dacă privim din perspectiva acestei uriașe probleme a României, faptul că alegi să nu îți exprimi orientarea ideologică este o chestiune minoră. Nu avem voie să ne lăsăm dezbinați de orientările noastre politice. Nu avem voie să ne împărțim între noi pe chestiunea stânga-dreapta. Îmi mențin poziția. Și faptul că mă îmbrac regulamentar, la costum, și faptul că mă tund sunt parte din același compromis.
Vă temeți de lipsa de nuanțe a publicului?
Mă tem de fragmentarea societății civile care nu a atins încă nivelul unei mase critice. Or, din moment ce suntem atât de puțini, nu avem voie să ne mai și împărțim în două. În mod deliberat, în programul nostru politic, pe care l-am depus la Tribunal, nu am făcut o împărțire ideologică, pentru ca publicul din ambele tabere să se poată regăsi, indiferent de afinitățile lui doctrinare.
Funcția de primar nu e una strict administrativă? Ce loc au „stânga” și „dreapta” în guvernarea unui oraș?
Pentru administrație, și eu cred că nu ai nevoie de o definire ideologică. Dar lumea este preocupată și de acest tip de discuții. Una dintre caracteristicile politicii este și distincția aceasta ideologică.
De ce spuneți că tunsul e un compromis? Când v-ați tuns?
Cred că în 2012, când mi-am anunțat candidatura la alegerile locale. Pe 7 ianuarie 2012, a fost o gală a ligii studenților din străinătate și în ziua aia m-am dus cu o fată designer care m-a îmbrăcat și m-a tuns.
Unde?
La Mall Vitan. Acum două luni, am avut o întâlnire cu oameni de afaceri și nu mai aveam un costum potrivit și m-am dus iar în Mall Vitan. E în mare suferință acest magazin. În 2012, era încă bine aprovizionat.
Ce haine v-a cumpărat de acolo domnișoara designer?
Tot. Vreo două costume, opt cămăși, ciorapi.
Ciorapii, de firmă?
Da, da, ea a ales. A mers inclusiv cu mine la frizer și a spus cum să mă tundă.
Și v-a plăcut ce-a ieșit?
M-am obișnuit repede.
Nicușor Dan, pe vremea în care părul, barba și vestimentația nu îi erau persecutate de ambițiile politice. FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax.

Nicușor Dan, în anii în care nu întâlnise încă rigiditatea consilierilor de imagine și nu își persecuta părul, barba și vestimentația de dragul ambițiilor politice. FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax.
Aveți și o pălărie foarte interesantă. E tot de la Mall Vitan?
Nu, e de mai demult, dinainte de 2012. Cred că pe la 30 de ani, am cumpărat-o. Am luat-o fiindcă îmi era frig la cap. Dintre celelalte variante – căciulă cu urechi, bască etc. – pălăria mi s-a părut cea mai potrivită. Probabil, corespundea cu genul de personaj boem care eram atunci.
Cum vă alegeți pălăriile? Aveți un pălărier personal?
Am avut o pălărie pentru mult timp, pe care i-am făcut-o cadou prietenei mele. Acum am alta. Sunt doar la a doua mea pălărie.
Ca și în cazul mașinilor…
Da, un Citroen și o Dacia 1100. (N.r. – Dacia 1100, deținută în coproprietate de Nicușor Dan, imediat după Revoluție, a fost dată ciubuc de mama celuilalt proprietar pentru privilegiul unei adrese de e-mail, la mijlocul anilor 1990. Amânunte, AICIîntr-un interviu de acum patru ani, despre nonconformismul din tinerețea candidatului USB).
De condus, cum conduceți? Ați avut evenimente rutiere?
O singură dată, în Franța, când eram la doctorat. Mă duceam cu un prieten la o conferință de matematică. Eu eram la volan, iar el îmi prezenta o teorie foarte complicată. Cel din fața noastră a frânat brusc, n-am avut timp să încetinesc și am intrat în el. N-a fost grav. Ne-am dus și ne-am întors de la conferință cu mașina lovită. Nu ne-a oprit poliția.
Ați fi eliberat autorizație de construire pentru Catedrala Mântuirii Neamului?
Nu-mi aduc aminte ce prevedea Planul Urbanistic General pentru terenul respectiv. Nu mi se pare cel mai fericit amplasament. Și probabil că aș fi făcut o dezbatere publică.
O autorizație pentru o clădire care va marca orașul pentru sute de ani trebuie judecată inginerește, în baza PUG-ului? Nu există și o judecată estetică?
E o problemă generală. Legea Construcțiilor nu prevede, dar nimic nu îl împiedică pe arhitectul-șef să aibă o comise pe partea estetică, așa cum are o comisie de urbanism.
Cum poate, legal, un primar să își apere orașul de o aberație arhitectonică susținută de liderii unei confesiuni religioase?
În primul rând, amplasarea unei construcții monumentale nu se potriviește cu PUG-ul. Trebuie făcută în baza unui Plan Urbanistic Zonal, care presupune o dezbatere publică. Tu, ca primar, ești suficient de vizibil ca să faci o dezbatere publică reală, în care cetățenii să-și exprime opiniile.
Catedrala de la dumnevoastră de-acasă, din Făgăraș, vă place?
Nu! Fiindcă oamenii din Făgăraș nu mă votează, îmi pot permite să fiu tranșant, în cazul ăsta… (Râde). Dacă nu era lipită de Cetatea Medievală, construcția aceea putea fi rezonabilă. Eu nici nu știu dacă au avut aviz de la Comisia Națională a Monumentelor să construiască acolo, lângă un monument istoric de clasa A.
În anii din urmă, în orășelul Făgăraș, preoții au ridicat o catedrală în are se simt ecourile ambiției care a produs în București Catedrala Mântuirii Neamului. FOTO: Silvana Armat.

În Făgăraș, localitatea natală a candidatului USB, BOR a construit o catedrală mult prea mare și pentru străzile la a căror răscruce e așezată, și pentru comunitatea modestă, aflată într-o continuă depopulare, pe care ar trebui s-o slujească. FOTO: Silvana Armat.
Câți candidați ați strâns pentru listele USB?
Cu totul, la sectoare și la primăria mare, cred că avem vreo 120.
Adică mai puțini decât toate funcțiile pentru care se fac alegeri.
Da, nu avem liste complete.
De ce?
Mulți dintre oamenii noștri lucrează în multinaționale și fie ei, fie soţii lor au contracte de confidențialitate în privința salariilor. Or, legea te obligă să declari veniturile întregii familii, atunci când candidezi.
Și ce faceți dacă nu o să puteți acoperi cu oameni locurile din consilii câștigate?
Avem suficienți candidați pentru a deține majoritatea de 50 la sută din toate consiliile. Doar dacă o să câștigăm cu 100 la sută, vom avea probleme. Dar nu cred că va fi cazul. Suntem ca o echipă de fotbal fără rezerve.
Cum i-ați găsit pe cei 120?
Sunt oameni care au venit alături de noi din 2012 și acum s-au înscris în partid. Alții au venit mai recent, după 2012. Sunt oameni care nu aveau nevoie de politică în viața lor, de fapt. Dar fac asta ca un sacrificiu personal pentru binele comun, pentru că și-au dat seama că nu se mai poate.
USB este construit în jurul imaginii dumneavoastră. Care credeți că e riscul să vă asociați numele cu niște oameni pe care, în fond, nu îi puteți cunoaște decât la un nivel superficial?
Am ajuns să îi cunosc pe oamenii ăștia și am mare încredere în ei. Eu am o notorietate pe care nu mi-am construit-o singur. Dacă rămâneam liderul Asociației „Salvați Bucureștiul” și n-aș fi participat la alegerile din 2012, aș fi rămas la o notorietate de 2 la sută. Dacă acum am o notorietate de 60 la sută, este meritul lor.
Ei au contribuit la popularizarea imaginii dumneavoastră, nu la activitatea care v-a făcut pe dumneavoastră să dobândiți aceată imagine.
Eu văd lucrurile altfel. Societatea e într-o mare criză. Clasa politică a eșuat. E nevoie de alți oameni, iar în 2012 eu am fost singura persoană care s-a potrivit acestor aspirații. Dar nu sunt eu singura persoană care să răspundă acestor aspirații. Oamenii ăștia, 120 – sper că într-un an vor fi o mie, răspund și ei acestor așteptări. Eu sper că, într-un an sau doi, ei vor arăta că au ceva de spus. Nu poți să schimbi o societate cu un singur om, ci cu mai mulți, care contează și care se legitimează unii pe alți. Vorbesc serios, nu e exces de modestie.
Au fost trecuți printr-un filtru, cum i-ați ales?
Au fost și respinși. E o fișă de două pagini în care îți scrii CV-ul, dacă ai colaborat cu Securitatea, dacă ai trecut și prin alte partide etc. După ce răspunzi la toate întrebările, un grup de oameni te evaluează și ești primit sau respins.
Aveți o formulă care spune „Noi, echipa USB…”. Nu credeți că greșiți creând impresia unei identități comune pentru un grup ai cărui membri nu aveți cum să-i cunoașteți foarte bine?
Oamenii ăștia sunt foarte serioși, noi îi propunem pentru guvernarea Bucureștiul, cel puțin din poziția de consilier local.
Nu aveți cum să stabiliți gradul lor de seriozitate.
Am văzut oamenii din partid strângând semnături. Șase săptămâni. I-am detectat și pe cei mai leneși, i-am văzut și în relațiile umane, i-am văzut și la ora 1 noaptea, pe mese, adunând semnături. Am o evidență a lor. În plus, nu construim o operă de artă. Construim o organizație care să funcționeze și să aducă niște răspunsuri în societate… Ce-ar fi trebuit să scriem pe aceste bannere, că „ne îndoim de noi înșine”?
Vi se pare că ar suna rău?
„Nici noi nu suntem siguri că vom putea să guvernăm…”. (Râde).
O parte din dosarele deasupra cărora Nicușor Dan și-a tocit coatele în ultimii ani, încercând să pună frână proiectelor edilitare pe care le-a considerat ilegale sau inoportune. FOTO: Andreea Alexandru/ Mediafax.

O parte din dosarele deasupra cărora Nicușor Dan și-a tocit coatele în ultimii ani, încercând să pună frână proiectelor edilitare pe care le-a considerat ilegale sau inoportune. FOTO: Andreea Alexandru/ Mediafax.
Matei Păun, șeful dumneavoastră de campanie, apare în #Panama_Papers. Cum l-ați cooptat?
Informația asta e o noutate pentru mine.
(Pe ecranul unui laptop, Nicușor Dan studiază documentul prin care Păun a fost numit director al firmei din Seychelles. Apoi, întreabă): Ce spune hârtia asta?
Spune că, în 2001, împreună cu alți trei asociați, cu care avea afaceri și în România, conducea o societate offshore în Seychelles. Cum l-ați cooptat?
Este un prieten. L-am cunoscut prin alți prieteni, în 2012. Ne-a ajutat în campanie. Ne-am mai întâlnit de atunci și acum s-a oferit să facă această muncă.
Ce presupune această muncă?
Coordonează logistic întreaga campanie.
Au mai venit oameni în această campanie pe filiera lui?
Oameni pe care el îi cunoștea, da.
Și sunt și pe listele USB?
Nu, sunt doar două persoane în echipa de comunicare.
Păun e și membru de partid?
S-ar putea să fie, la sectorul 1.
Lăsând cazul lui Păun la o parte, cineva de la USB a apelat la presă pentru verificarea uneia dintre persoanele care urmau să fie puse pe lista de consilieri de la un sector. Ca dovadă că nu îi cunoașteți bine pe candidați.
Cel care a apelat la presă putea să verifice singur acea persoană… Dar, poate din criză de timp, a preferat să externalizeze această sarcină… Dacă insistați, putem să ducem discuția asta și la acest nivel și să filosofăm la nesfârșit. Dar noi suntem în poziția de a încerca să punem capăt unei politici total rupte de realitate, care a făcut ca o floare să coste 300 de lei, care a dat șase primari din șapte cu dosare penale. Sunt lucruri concrete de făcut într-o campanie: până pe 26 aprilie, trebuie să strângi 18.000 de semnături, apoi trebuie să mergi să-ți aperi candidatura în instanță… Dacă sunt oameni care au intrat aici din interese personale, la un moment dat, vom vedea asta și îi vom înlătura.
Ce o să faceți dacă Gabriela Firea vă acuză, în campanie, că nu aveți copii, cum l-a acuzat pe Iohannis? Aveți un răspuns pregătit?
Am un răspuns. O să i-l dau ei direct.
(Interviul a avut loc în prima parte a lunii mai. În ziua și la ora la care programaserăm o altă întâlnire cu Nicușor Dan, ca să continuăm interviul – adică pe 26 mai, la ora 14:30 – candidatul USB a devenit tată. Vestea, atât de neașteptată încât a părut mai întâi o poantă, a fost întâmpinată de toată lumea cu uimire și râsete. Aproape nimeni dintre cei de la sediul USB nu avea idee că Nicușor Dan aștepta un copil. Ermetic din fire, fondatorul Asociației „Salvați Bucureștiul” ținuse totul secret. În jurul orei 15:00, confirmând ceea ce colegii lui încă mai priveau cu circumspecție, a publicat pe Facebook o fotografie întunecată, făcută pe holurile maternității, și a scris câteva rânduri în care a povestit ceea ce tocmai i se întâmplase).
„Cațavencii”: „Momente esențiale din viața lui Nicușor Dan”, de Dan Panaet (fragment)
1974 – Primele vacanțe pe malul mării. În timp ce copiii de vârsta lui construiau castele de nisip, Nicușor Dan avea grijă ca nici un turist să nu le demoleze, amintind că sunt castele de nisip de patrimoniu, care trebuie protejate.

1977 – Bucureștiul e zguduit de un cutremur devastator. Nicușor Dan se întreabă dacă seismul a avut aprobare ca să dărâme toate clădirile pe care le-a demolat. Bănuiește că la mijloc sunt interese imobiliare.
2014 – Cere să se redeschidă dosarul revoluției, ca să aflăm și noi cine a tras în clădirile de patrimoniu.

Există niște glume foarte bune în „Cațavencii” despre dumneavoastră. 
Faptul că ați devenit un calapod atât de bun pentru ironie nu vă sperie? Vă e frică de ridicol?
Cum am mai spus, n-am pic de orgoliu în întreprindere asta electorală. E o bătălie și asta presupune rezistență psihică. Glumele astea îmi plac și mie. Evident că cu cât sunt mai bune, cu atât îmi plac mai mult. Cu excepția faptului că ele merg pe un șablon care nu e real. Nu ne-am ocupat doar de monumente, ne-am ocupat de tot ce înseamnă dezvoltarea urbană a Bucureștiului. Ce mă deranjează mai tare sunt înjurăturile fără motiv: intru obosit pe Facebook și văd că mă înjură niște oameni, nu postaci, oameni reali, identificabili. În momentul ăla, intervine un dubiu. Am pierdut zece ani de viață și ăștia mă înjură. Intervine așa o deziluzie, o tristețe uriașă. Ăsta e, la nivel personal, lucrul care mă întristează cel mai tare în campanie, nicidecum glumele pe seama mea.
Ați declarat, la HotNews.ro, că n-ați citit nicio carte în ultimii zece ani. Ce impact credeți că a avut mărturisirea asta la publicul elitist pe care îl aveți?
Asta e realitatatea. N-am putut să spun altceva. Știu în continuare să citesc… Vin acasă extenuat. Sunt un om care se concentrează pe lucrurile pe care le face. Deja în viața mea de activist am fost la limită cu timpul. Chiar și a menține financiar o asociație care nu produce nimic e foarte solicitant.
Și ați mai zis că, imediat ce o să aveți timp, o să citiți toată opera lui Jung. De la nici o carte, săriți direct la psihanaliză?
Am citit cartea  „Amintiri, vise, reflecții”, care mi se pare remarcabilă. M-a fascinat tenacitatea lui Jung și a rezonat cu niște intuiții de direcții de cunoaște către care aș vrea să merg, când o să ajung la pensie.
Ce tip de personalitate aveți în matricea lui Jung?
Nu știu… Mi-au făcut testul cei din echipa de comunicare, dar nu mai țin minte. Cred că sunt „Cavaler” sau cam așa ceva. (N.r. – nu există un tip de personalitate cu acest nume în matricea invocată).
Și se potrivește cu funcțiile executive tipologia dumnevoastră?
Da, sigur că da! Nu vedeți că am răbdat, fără să urlu, să îmi puneți toate întrebările astea?
Firma pe care Matei Păun (44 ani), șeful de campanie al candidatului USB, a înființat-o în Republica Seychelles (Oceanul Indian) se numea International Solutions. A fost înregistrată în 2001, de Păun și alți trei afaceriști, alături de care acesta deținea deja firme în România. Întrebat de RISE Project de ce a avut nevoie să creeze o firmă de carton în Seychelles, Păun a spus că nu își mai amintește de ea și că nu e un delict să ai o companie offshore. Consultant financiar cu cetățenie germană și domiciliu în SUA, Păun a făcut afaceri în România încă din 1997.
Zoom

Decizia prin care Păun a fost numit director al firmei din Seychelles – redactată de avocații panamezi de la Mossack Fonseca – poate fi descărcată AICI. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma lui Păun din Oceanul Indian nu a deținut niciodată societăți comericale în România. 
ACTUALIZARE (01.06.2016): Nicușor Dan a oferit următoarea explicație, în cazul Păun-PanamaPapers, astăzi, la o emisiune Gândul live: „Matei Păun, activând în domeniul financiar, a înființat o firmă prin anul 2000 (n.r. – în anul 2001), într-un stat cu taxe foarte mici. Această firmă n-a făcut niciodată afaceri cu România. De fapt, n-a făcut niciodată afaceri cu nimic. Este o firmă pe care a înființat-o, dar n-a folosit-o! (…) Nu e o crimă să faci o firmă. (…) [Ar fi o slăbiciune pentru USB], dacă din această firmă s-ar fi plătit salarii din România. O astfel de firmă este un instrument pe piața financiară globală. Pentru oamenii care înțeleg ce am spus eu aici, sunt convins că [publicarea acestei informații] nu mă dezavantajează. (…) Pentru oamenii care nu intră în adâncul informației, probabil că da”.
Înregistrarea, AICI, de la minutul 19:50.
Ionuț Stănescu
Redacţia PSnews.ro vă prezintă, miercuri, o nouă ediţie a seriei „Dosar de candidat”. Dacă, până acum, am relatat despre diverşi aspiranţi (posibili sau stabiliţi) la fotolii de primari, aspiranţi provenind din principalele partide parlamentare, de data aceasta este vorba despre Nicuşor Daniel Dan, un fost independent, un fost component al aşa-numitei „societăţi civile”, actual membru al unui partid mic şi nou-apărut.
Ghilimelele de la „societatea civilă” îşi au rostul lor, având în vedere, că, de când a intrat în atenţia publică şi până acum, Nicuşor Dan a trecut de la stadiul de simplu activist la cel de politician. Pe 2 decembrie, Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB), partidul ONG-istului Nicuşor Dan, a dobândit personalitate juridică, în baza hotărârii Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a dispus înregistrarea partidului în registrul special al Tribunalului Bucureşti, anunţă site-ul USB.
Între timp, Dan a participat la consultările organizate de către preşedintele Klaus Iohannis cu societatea civilă. Partea ciudată a acestor consultări a fost însuşi Nicuşor Dan: depusese deja actele pentru transformarea USB din organizaţie non-guvernamentală în partid. Aşadar, omul se afla între barca activiştilor ONG-işti şi cea a oamenilor politici, fapt ce nu a trecut neobservat în presă. Iohannis, în schimb, a tăcut, dar a vorbit consilierul prezidenţial Andrei Muraru: selecţia a fost una subiectivă, potrivit romanialibera.ro.
CV-ul? Ia-l de unde nu-i!
Pentru simplul fapt că acum, în decembrie 2015, nu există niciunde pe Internet vreun CV al lui Nicuşor Dan, ne vedem nevoiţi să reconstituim trecutul lui Nicuşor Dan din fragmente.
Astfel, pe site-ul Uniunii „Salvaţi Bucureştiul”, proaspătul om politic se prezintă:
„Nascut in 1969 la Fagaras. Liceul Radu Negru Fagaras 1984-1988, cu doua premii I la Olimpiada Internationala de Matematica. Studii in matematica la Universitatea Bucuresti, Universitatea Paris 11, Universitatea Paris 13 si Ecole Normale Superieure Paris. Doctor in matematica 1998 (Universitatea Paris 13). Cercetator la Institutul de Matematica al Academiei Romane. Organizator, prin Asociatia Tineri pentru Actiune Civica, al Forumurilor Tinerilor Români cu Studii în Străinătate, în 2000 și în 2002. Membru fondator si director executiv al Scolii Normale Superioare Bucuresti, universitate de elita in stiintele exacte. Initiatorul si presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, din 2008”.
Despre această Şcoală Normală Superioară aflăm dintr-un articol al adevarul.ro ce datează din 2010, dar unde nu este menţionat numele lui Nicuşor Dan:
„La Şcoala Normală Superioară din Bucureşti (SNSB) vin studenţii cu rezultate foarte bune la învăţătură, pentru a urma masterate în matematică, informatică sau biochimie. Ei se pregătesc pentru ca mai târziu să se poată înscrie la doctorate excepţionale, oriunde în lume. (…) Instituţia de învăţământ funcţionează pe lângă două centre de cercetare ale Academiei Române: Institutul de Biochimie şi Institutul de Matematică «Simion Stoilow» şi este un soi de hibrid între stat şi privat. De la stat vin unii profesori, cei români, iar de la privat şcoala primeşte nişte minime sponsorizări”.
Haideţi să-l privim pe Nicuşor Dan la vârsta olimpiadelor, aşa cum se poate vedea peFacebook, într-un extras din Almanahul Copiilor 1988:
Spre deosebire de alţi ONG-işti, care se axează – cel puţin la debut – pe acţiuni controversate, pentru expunere mediatică, iar apoi stau cu geana pe tot felul de granturi, Nicuşor Dan a început cuminte, cu un demers decent, chiar dacă utopic de la o poştă. Este vorba despre Asociaţia „Tinerii pentru Acţiune Civică” (ATAC), un ONG care a activat între 1998 şi 2002. Conform site-ului personal al lui Dan (neactualizat, din păcate, după alegerile locale din 2012), asociaţia încerca să adune 1.000 de oameni „care să se coalizeze într-o structură şi să afirme: «noi vom schimba România!»”.
„Credeam într-o generaţie care să îşi ia, în sfârşit, soarta în mâini. Credeam că istoria poate fi determinată printr-un efort comun de voinţă şi nu se reduce la a fi rezultatul fluxurilor de capital. Privit retrospectiv (pleonasmul îi aparţine lui Nicuşor Dan – n.r.), acesta a fost cel mai mare eşec”, povesteşte activistul.
Asociaţia/Uniunea „Salvaţi Bucureştiul”
Înfiinţată în 2006 de către Nicuşor Dan, asociaţia „a apărut ca reacţie la agresiunea nesimţită asupra Bucureştiului din ultimii ani: demolarea a mii de case cu valoare de patrimoniu, construcţia a mii de imobile nepotrivite în zonele protejate, dispariţia a mai mult de jumătate din spaţiile verzi”, se arată pe site-ul politicianului.
Asociația a câștigat zeci de procese (30 până în iunie 2013, conform romaniacurata.ro) cu autoritățile locale din București. Printre succesele ASB, sunt de menţionat: anularea construcției unui „Aqua Parc” pe 7 hectare în Parcul Tineretului, salvarea de la demolare a unor clădiri de patrimoniu de pe Șoseaua Kiseleff și anularea unui proiect care ar fi construit o clădire de birouri în cadrul Palatului Știrbei pe Calea Victoriei. Totuşi, deşi ONG-ul lui Nicuşor Dan a obţinut în instanţă anularea deciziei de demolare a Halei Matache, aceasta a fost pusă la pământ în 2013. De asemenea, asociația a reușit să facă, în 2009, câteva schimbări la Legea urbanismului. Totuşi, în afară de Hala Matache, alt eşec l-a reprezentat Hotelul Marna, clădire interbelică în stilul art deco, demolată în 2011, potrivit lexpress.fr.
Pe 1 iunie 2015, a fost lansată Uniunea „Salvaţi Bucureştiul”, între timp ieşită de sub ciocanul judecătorului având formă de partid.
Nu vă plictisim cu descrierea care se găseşte pe site-ul USB, o descriere care merge pe ideea generală „să fie bine, să nu fie rău”. Ceea ce vrem să scoatem în evidenţă sunt unele părţi din programul partidului (pe lângă aspecte previzibile, precum lupta anticorupţie, încurajarea educaţiei, a sănătăţii, ecologismul etc.):
– reducerea numarului de semnaturi necesare propunerii candidaturilor la toate tipurile de alegeri
– permiterea existentei partidelor locale la nivelul localitatilor, prin conditionarea existentei partidului local de prezentarea de candidaturi exclusiv in localitate
– alegerea primarilor si a presedintilor de consilii judetene din doua tururi de scrutin
– transpunerea pe Internet a sistemului de plăţi şi al celui de informaţii publice ale Primăriei Capitalei;
– un raport liceu / scoli profesionale in acord cu necesarul pietei muncii; cadru legislativ prietenos care sa permita colaborarea intre scolile profesionale si companiile interesate
– evaluarea independenta, internationala, a cadrelor universitare si a universitatilor
– stabilirea numarului de locuri gratuite la universitatile de stat in functie de necesarul pietei muncii; cadru legislativ prietenos care sa permita colaborarea intre universitati si companiile interesate
– respectarea bugetului pentru educatie de 6% din Produsul Intern Brut;
– marirea ponderii bugetului pentru salariile medicilor in cadrul bugetului sanatatii, pentru reducerea fenomenului de migratie a medicilor.
Nicuşor Dan se învinge singur, cu propriile arme, via Mădălina Manole
Echipa lui Dan este destul de prezentabilă:
– un profesor de arhitectură (Ioan Miloş), care a obţinut, împreună cu alţii, premiul I la concursul pentru amenajarea Centrului Civic Braşov;
– o economistă (Alina Horotan Vernon), care a lucrat la două companii de audit din Big Four (topul celor mai mari patru astfel de firme la nivel mondial): KPMG şi PwC;
– un specialist în comunicare (Dan Podaru), care se laudă cu un volum de poezii („Aproape dragoste”, din 2011). Dacă vreţi să râdeţi sau să vă pătrundeţi de sensibilitatea eului liric, găsiţiaici o posibilă mostră.
Pe al patrulea membru al echipei l-am păstrat la finalul enumerării, „pour la bonne bouche”: Argentina Traicu.
„Nascuta in 1972, a absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Sectia Franceza – Romana, a Universitatii Bucuresti, in 1995. Cu peste 17 ani de experienta in domeniul comunicarii, si-a inceput cariera in 1995, in presa scrisa, ca redactor de stiri. De-a lungul timpului a ocupat functii de redactor-sef adjunct, redactor-sef sau director general adjunct, in cadrul Agentiei Nationale de Presa. Din 2013 si-a orientat activitatea in domeniul Relatiilor Publice si comunicarii strategice pentru companii, dezvoltand in cadrul Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti o serie de proiecte pentru mediul de afaceri local. In prezent, este comunicator pentru un important cabinet de avocatura de business din Romania”. Aşa sună descrierea Argentinei Traicu de pe portalul USB.
A se observa că USB-ista a scris: „în cadrul Agenţiei Naţionale de Presă”, nu „în cadrul Agerpres”, probabil pentru ca Google să nu indexeze această prezentare pe aceeaşi pagină de rezultate care trimit spre scandalul care a făcut-o cunoscută pe Traicu în lumea mediatică – un fel de scenariu al filmului „Shattered Glass”, dar cu mult mai puţină subtilitate.
În iulie 2010, s-a sinucis cântăreaţa Mădălina Manole. La scurt timp după aceea, Agerpres a publicat un material prezentat drept ultimul interviu acordat agenţiei de către artistă. Argentina Traicu (şi atunci, şi acum director general adjunct al Agerpres) a văzut articolul (scris de altcineva) şi l-a şters de pe flux, fără, însă, să publice vreo erată. Motivul? „Materialul a stat puţin”, relatează paginademedia.ro.
Să ne întoarcem la Nicuşor Dan. Ce spune primul punct din programul partidului?
„USB militeaza pentru o asezare a ierarhiilor in societatea romaneasca pe criteriile moralitatii si competentei. Membrii USB vor fi persoane a caror moralitate nu poate fi pusa la indoiala, care activeaza in vederea realizarii interesului public. USB va propune pentru pozitii publice doar persoane ale caror competente corespund respectivelor pozitii”.
Nu că vreau să spun, dar vreau să zic: să fie primit!
Cam aceasta este ideea exprimată de Nicuşor Dan pe 8 septembrie 2015, într-un interviu acordat adevarul.ro. Cu alte cuvinte: se erijează el într-un candidat altfel decât ceilalţi, dar, la o adică, n-ar da cu piciorul unui partid învechit în rele, dacă e vorba ca acel partid să-l sprijine până la ciolan.
„Nu mă aştept să vină partide să spune că susţine cadidatul Nicuşor Dan din alt partid. Pe un program vom lua o soluţie rezonabilă. Una e să pierzi patru ani din viaţă pe lângă primărie şi alta e să faci parte din primărie. Vom negocia cu unele partide în cazul în care se va respecta programul propus. Partidele nu cred că-şi mai permit să vină cu oamenii din consilii. Este o corupţie generalizată şi consilierii trimişi de partide ştiu ce se întâmplă acolo”, a spus Dan.
Întrebat în legătură cu o eventuală susţinere din partea PSD, activistul (instanţa încă nu-l făcuse politician) a răspuns: „Pentu susţinere o să spun: «mulţumesc». De ce n-aş spune asta? E un scenariu ipotetic, e o manifestare de voinţă a unui partid de a susţine un candidat. Nu pot să-i fac să nu mă susţină. Din politeţe, o să spun: «mulţumesc»”.
Nu am cârcoti pe acest subiect dacă, la doar 8 zile după afirmaţiile citate mai sus, activistul-politician nu ar fi distribuit pe Facebook o imagine în care efectiv le urează un bicolor„#HAISICTIR” PSD-ului şi PNL-ului, după blatul celor două partide pentru propulsarea UNPR-istului Ştefănel Marin în funcţia de primar general interimar:
De unde bani? Toate drumurile duc la Soros?
La începutul lunii noiembrie, l-am contactat pe Nicuşor Dan, rugându-l să ne vorbească despre finanţarea de care beneficiază entitatea pe care o conduce.
„Sunt între 10 şi 15 persoane, cu sume între 50 şi 4.500 de lei”, a afirmat Nicuşor Dan, care a evitat să menţioneze vreun nume, explicând că, deocamdată, nu are acceptul în acest sens:„Nu am acceptul lor să le dau, dar cel puţin sumele le vor face publice, cum am făcut şi în 2012”.
De asemenea, activistul a subliniat că niciunul dintre susţinătorii săi financiar nu este demnitar.
Oras: BUCURESTI
DESCRIEREA PROIECTULUI
„Niciunul dintre ei nu e demnitar; în rest, sunt oameni normali. Lucrează în companii, sunt arhitecţi, avocaţi, deci profesiuni liberale”, a spus Dan.
Nu în ultimul rând, posibilul candidat la Primăria Bucureştilor a dat asigurări că nu are vreo legătură cu Elena Udrea ori cu fostul PDL, aşa cum a fost acuzat în campania din 2012, din cauza suprapunerii unor puncte din programele celor doi politicieni.
„N-am avut niciun fel de legătură cu PDL-ul de atunci, ba chiar am făcut plângere penală împotriva PDL. Cu 3 zile înainte de campanie, au distribuit un ziar care se numea «Salvaţi Bucureştiul», fără niciun acord din partea mea. Elena Udrea nu a candidat în 2012 (ci Silviu Prigoană); oricum, nu am avut niciun fel de legătură. Eu am făcut o conferinţă de presă atunci, în care am criticat programele lui Oprescu şi Prigoană. La Prigoană, cel mai penibil era că spunea, în programul lui electoral, că toate cele 7 primării vor păstra contractele cu firmele de salubritate, printre care se număra şi firma lui”, a încheiat Nicuşor Dan.
Dar omul, cât trăieşte, învaţă. Aşa şi noi: am învăţat să iscodim din site în site şi am găsit două proiecte pentru care Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul” a obţinut finanţare de la Fondul ONG în România. Finanţările nu sunt datate, dar câteva portaluri de ştiri le plasează în perioada 2013-2014.
Redăm mai jos descrierile complete ale celor două proiecte (în ordinea apariţiei la căutări pe site-ul fondong.fdsc.ro).
Proiectul Asociatiei Salvati Bucurestiul „Instrumente pentru accesul la justitie al ONG-urilor” raspunde problemelor de dezvoltare urbana, constructii, protejarea patrimoniului si protectia mediului cauzate de lipsa de transparenta a autoritatilor (deci lipsa participarii publice), rata mare de decizii ilegale ale autoritatilor si ineficienta institutiilor de control. In sprijinul participarii publice si a acesului la justitie in aceste domenii: va fi elaborat un ghid pentru aceste activitati, va functiona un Call center on-line si 3 Centre de resurse locale, 40 de activisti vor fi formati in 3 traininguri, 10 ONG-uri vor fi indrumate in a desfasura aceasta activitate, va fi realizat un volum de practica judiciara. ONG-urile participante la proiect vor realiza un raport al functionarii institutiilor si vor constitui o coalitie. Solicitantul si partenerii locali vor fi formati in fundraising si vor desfasura cate o campanie de fundraising. Proiectul are o campanie de promovare intensa.
Buget: 68,416.20 EUR
Judet: BUCURESTI
Oras: BUCURESTI
Spre deosebire de Nicuşor Dan, Fundaţia Centrul de Resurse pentru Participare Publică (partener în al doilea proiect de mai sus) îşi menţionează detaliat finanţatorii – aici:http://www.ce-re.ro/finantatori0. Printre ei, se numără Camera Deputaţilor, ambasada SUA şi cea a Franţei, Comisia Europeană şi Fundaţia pentru o Societate Deschisă (ONG-ul fondat în 1993 de către miliardarul internaţional George Soros, apostol al democraţiei capitaliste în Europa de Est).
Cum stătea Nicuşor Dan cu banii în campania din 2012. Împrumut de la un viitor ministru „tehnocrat”
Nu era vreun nabab Nicuşor Dan. Patru bucureşteni, dintre care trei patroni de firme, şi o profesoară de matematică din Paris, cu cetăţenie româno-franceză, au contribuit cu fonduri la campania de strângere de semnături iniţiată de candidatul – pe atunci – independent, aspirant la postul de primar general. Potrivit declaraţiei de avere (indisponibilă acum, în decembrie 2015, dar citată de b365.ro în 2012), Nicuşor Dan a încasat, în total, 2.500 euro şi 27.900 lei, de la cele cinci persoane. Totuşi, aceste sume nu erau suficiente pentru asigurarea campaniei electorale, iar Nicuşor Dan a făcut apel la cei care se regăsesc în principiile lui, ca să-l sprijine.
Patronul unei firme de IT, fosta prietenă a lui Nicuşor Dan, care lucrează ca profesor de matematică la Paris, asociatul unei firme care se ocupă cu comerţul online în România şi Statele Unite ale Americii, patronul unui fond de investiţii şi un angajat al Ministerului de Interne, detaşat în Kosovo, au făcut donaţii de minimum 500 euro pentru campania electorală a preşedintelui Asociaţiei ”Salvaţi Bucureştiul”. ”Am mai primit mai multe donaţii, începând de la 5 lei, prin bancă şi teledon, pentru campania de strângere de semnături. Legea mă obligă să menţionez în declaraţia de avere numele celor care au făcut donaţii mai mari de 500 de euro. Suma totală pe care am strâns-o pentru campania electorală, din donaţii, este de circa 20.000 euro”, a declarat Nicuşor Dan pentru b365.ro, care a decis să îi respecte cererea de a nu da publicităţii numele donatorilor.
Cu un salariu de cercetător care abia depăşeşte lunar venitul mediu net încasat de bucureşteni, Nicuşor Dan nu deţinea, în 2012, nici măcar o garsonieră pe numele său. El nu se putea lăuda decât cu un teren cu potenţial investiţional ridicat. Potrivit declaraţiei de avere, Dan era proprietarul unui teren intravilan în Predeal, de 7.460 mp, pe care l-a achiziţionat în 2007 printr-un credit ipotecar. Preşedintele Asociaţiei ”Salvaţi Bucureştiul” a explicat, pentru b365.ro, că acest teren are un potenţial ridicat, pentru că se află într-o zonă ce se va dezvolta pe viitor. Mai mult, Nicuşor Dan spune că valoarea acestui teren, pentru care plăteşte o rată lunară de 600 euro, ajunge la 250.000 euro în prezent, cu mult peste nivelul creditului accesat. Pretendentul la fotoliul de primar general al Capitalei mai avea, acum trei ani, un autoturism Citroen BX, fabricat în 1986, şi şapte conturi curente în lei, dintre care două aveau sold 0, iar celelalte cinci totalizau 21.410 de lei. Deşi nu deţinea vreun imobil pe numele său, Dan a acordat două împrumuturi în nume personal lui Sorin Ioan Moldovan şi Simonei Niculescu. Cei doi au primit de la Nicuşor Dan 21.000 de euro şi, respectiv, 1.000 de euro şi 30.000 de lei.
De-a lungul anului 2011, Nicuşor Dan a primit, în total, 22.200 de lei, pentru activitatea de cercetare, desfăşurată la Institutul de Matematică al Academiei Române. Astfel, conform contractului de muncă, pretendentul la funcţia de primar general a încasat un salariu lunar de 1.850 lei. Tot în 2011, ca preşedinte al Asociaţiei ”Salvaţi Bucureştiul”, candidatul independent a primit 2.680 lei, conform contractului de drepturi de autor încheiat cu ONG-ul pe care îl conduce.
Potrivit declaraţiei de avere citate de portalul de ştiri menţionat, Nicuşor Dan avea, în 2012, datorii în valoare totală de peste 115.000 de euro, dintre care 88.964 de euro reprezentau valoarea creditului ipotecar accesat în 2007, cu scadenţă în 2032. Candidatul independent la PMB avea, însă, de returnat mai bine de 25.000 de euro până la finele anului 2012: 15.000 de euro fostei prietene, 8.745 de lei Ioanei Simionescu şi 21.900 de lei lui Marius Raul Bostan – ajuns, între timp, ministru al Comunicaţiilor în guvernul Dacian Cioloş. Activistul a dat asigurări că urma să plătească aceste creanţe din împrumuturile pe care şi el le acordase. Preşedintele ONG-ului a ţinut să precizeze că nu a putut primi banii înainte de campania electorală şi din acest motiv a fost nevoit să se împrumute: ca să strângă semnături şi să cumpere materiale publicitare.
Cam portocaliu în afaceri
Se pare că zvonurile din 2012, privind presupusele legături ale lui Nicuşor Dan cu PDL, nu sunt complet lipsite de fundament.
Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), consultate de PSnews.ro, Nicuşor Daniel Dan a fost acţionar al unei firme, de la înfiinţarea ei (în octombrie 1997) până în septembrie 2008. Este vorba despre societatea ATLAS COMPUTER COMIMPRODEX SRL, menţionată în documentul oficial cu activitatea principală „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”, iar în 2014 şi cu activitatea „comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului”.
În aceeaşi perioadă, îl găsim ca acţionar al companiei pe Sorin Ioan Moldovan, despre care am scris mai sus că a fost împrumutat de către Dan cu 21.000 de euro.
Partea ciudată este că, deşi pe cdep.ro, Atlas Computer Comimprodex SRL este trecută într-o declaraţie de interese completată în decembrie 2004 de către fostul deputat PD (ulterior PDL) Octavian-Claudiu Radu, numele ex-parlamentarului nu apare în documentul de la Registrul Comerţului. În schimb, actul furnizat de ONRC arată legături de afaceri ale Atlas Computer Comimprodex cu Radu Trading Company SRL, şi ea identificabilă în declaraţia de interese a lui Octavian Radu.
Pas cu pas, dar dacă se surpă strada?
Nu încheiem acest articol fără să remarcăm o ironie a hazardului. Acum câteva zile, din cauza lucrărilor la Magistrala 5 de metrou, s-a surpat asfaltul la intersecţia dintre bulevardele Eroii Sanitari şi Eroilor. Nu departe de locul incidentului, se găseşte sediul Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul”, după cum se poate vedea pe această hartă. Nicuşor Dan nu a anunţat vreo schimbare de sediu după ce ONG-ul a devenit partid, aşa că ne rămâne doar să îi urăm multă grijă pe unde calcă acestui „băiat cuminte” al politicii bucureştene.

Nicuşor Dan a vorbit, pentru „Weekend Adevărul“, despre tinereţea sa boemă, dedicată matematicii şi petrecerilor din Grozăveşti. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Ochiul bionic promite o lume fără orbi Candidaţi cu acte şi promisiuni colorate Nicușor Dan, primarul care nu se vrea domn fanariot La 42 de de ani, Nicușor Dan crede că cele mai importante realizări ale vieţii sale sunt înfiinţarea Școlii Normale Superioare din București și a Asociaţiei „Salvaţi Bucureștiul”. Prima este o instituţie de învăţământ post-universitar, inaugurată în 2000 , aflată sub tutela Academiei Române. A doua – cea mai eficientă organizaţie non-guvernamentală angajată în lupta pentru apărarea clădirilor istorice din București. În patru ani de activitate, Asociaţia „Salvaţi Bucureștiul” a câștigat 23 de procese contra Primăriei Capitalei, a primăriilor de sector, a Direcţiei de Cultură București și a unor oameni de afaceri cu proiecte imobiliare de mari dimensiuni. În liceu, clasa a unsprezecea Propriu-zis, Asociaţia a salvat viaţa multor case de patrimoniu, a împiedicat ridicarea unor clădiri-turn în cartiere cu arhitectură tradiţională și a ferit parcuri de zelul cu care excavatoarele au deschis șantiere în anii din urmă. Nicușor Dan este matematician, absolvent al unui masterat și al unui doctorat la Paris. Când era elev, la liceu, doi ani la rând, a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică. Sprijinindu-se pe acest CV, și-a anunţat intenţia de a candida, independent, la Primăria Capitalei la alegerile din această vară. Un anunţ primit cu optimism de cei care îi cunosc activitatea. Într-un articol intitulat „Ce fel de primar vrem”, apărut în „Dilema veche”, Andrei Pleșu a scris următoarele rânduri: „Dintre toţi candidaţii vitoarei campanii electorale având ca ţintă Primăria Capitalei, cel mai plauzibil, din punctul meu de vedere, este dl. Nicușor Dan”. „Weekend Adevărul”: Referindu-vă la perioada dumneavoastră de studenţie, scrieţi, într-un articol apărut mai demult, că citeaţi câte zece ore pe zi tratate stufoase de matematică. Ce scria în aceste tratate? Nicuşor Dan: Ca să înţelegeţi mai uşor, vă spun că tot ceea ce învăţăm noi la matematică, în liceu, este ceea ce s-a cercetat până în secolele XVIII şi XIX. De fapt, mai mult secolul XVIII decât XIX. În calitate de profesionist, ca să ajungi să creezi tu însuţi în matematică, să duci mai departe această ştiinţă, trebuie să parcurgi cei două sute de ani de studii, care nu sunt predaţi la liceu (n.r. – secolul XX şi o parte din secolul XIX). Eu eram foarte grăbit să ajung la stadiul de azi al ştiinţei. Voiam să ajung să mă bat de-adevăratelea, pe matematică adevărată, nu pe probleme de liceu. Ăsta era motivul pentru care citeam tratatele respective. La cursuri mă duceam mai rar. Câţi ani aveaţi când înclinaţia dumneavoastră pentru matematică a devenit evidentă? Am fost tot timpul talentat. Eram mult mai bun decât toţi colegii mei de clasă. În liceu, am început să merg la Olimpiadă. Am câştigat premiul trei pe ţară în clasa a noua. În clasa a unsprezecea şi în clasa a douăsprezecea am câştigat locul întâi, cu punctaj maxim, la Olimpiada Internaţională de Matematică. În 1987, în Cuba, au fost vreo 22 de elevi cu punctaj maxim. În anul următor, în Australia, doar 5: eu, un alt român, un vietnamez, un rus şi încă cineva. Pe vremea aceea, cei mai buni din lume erau ruşii, apoi au devenit americanii, apoi chinezii. Aveam un profesor foarte bun la matematică şi învăţam la un liceu foarte bun. La liceu, aveaţi prieteni printre colegii cu situaţii slabe la învăţătură? Liceul „Radu Negru” din Făgăraş, unde am învăţat, era foarte strict. La ora 8 dimineţa, se încuiau porţile. Cine întârzia la cursuri rămânea pe dinafară. Clasa în care învăţam era cea mai bună din oraş, singura de Matematică-Fizică. Erau, printre noi, şi băieţi care, din frondă, nu se omorau cu învăţătura, dar formam un colectiv foarte unit, care nu ţinea cont nici de note, nici de situaţia socială a părinţilor. Păstrăm legătura şi azi. Ce pregătire aveau părinţii dumnveavoastră? Tata a lucrat ca muncitor într-un combinat chimic, într-o secţie în care se fabrica dinamită. Mama a fost contabilă. Acum, amândoi sunt pensionari. Am o soră care a absolvit Facultatea de Energetică. În timp, şi-a dat seama că n-are nicio vocaţie în această direcţie, iar după o serie de meserii de tranziţie – director de vânzări etc. – a făcut Psihologie, un domeniu de care e extrem de pasionată. Mama şi tatăl dumneavoastră ce spuneau despre rezultatele dumneavoastră la matematică? Se obişnuiseră… Eram un fel de vedetă locală. Care e cea mai frumoasă amintire din copilărie? Când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la vacanţele pe care le petreceam la bunicii mei, într-un sat foarte apropiat de Făgăraş. Doar bunica mea mai trăieşte. Mă mai duc şi acum la ea. Îmi face o mare plăcere. Regăsesc, cumva, o stare de suspendare când merg acolo. Bunica mea e o persoană care mă ghiceşte foarte repede. De câte ori pe an mergeţi azi la Făgăraş? De Paşti, de Crăciun şi încă de vreo două ori. V-aţi mai întoarce să trăiţi acolo? Aşa cum văd lucrurile acum, nu. Am nevoie de un oraş mare, de o bibliotecă mare de matematică. În plus, sunt legat afectiv de Bucureşti. V-aţi lăudat, în acelaşi articol, că în studenţie aveaţi mare „succes la chimiste”. Cum se explica? Nu ştiu. Aşa s-a întâmplat, statistic vorbind… Aveam extrem de multă energie. Făceam şi câte zece ore de matematică pe zi, dar mergeam şi la câte-o băută sau la o petrecere. Realmente, studenţia a fost o perioadă în care am fost fericit. A fost o perioadă extraordinară. Descopeream libertatea, Piaţa Universităţii… La o petrecere din Paris, 1997 Eraţi nestatornic în relaţiile sentimentale? Eram şi continui să fiu un om care vrea să cunoască, care are obsesia cunoaşterii. Aveam, atunci, o energie foarte mare. Era greu să găsesc pe cineva care să mă mulţumească… Voiam să cuprind totul… În anii aceia, am mers de două ori în Turcia, să fac comerţ, şi m-am întors cu marfă pe care am vândut-o la suprapreţ. Ce marfă? După prima călătorie, în 1991, mi-am dat seama că firele de mohair mergeau cel mai bine. Cele mai mari profituri la mohair le făceai. M-am întors acasă cu şase saci de mohair. I-am vândut în cămin, din uşă în uşă, sub forma unor pacheţele mici. Colegele dumneavoastră croşetau? Da, croşetau. Era încă vremea în care lumea îşi făcea singură hainele. Din cei şase saci de mohair am câştigat 500 de dolari, ceea ce însemna vreo zece salarii. Am fost foarte relaxat financiar un an de zile. Am avut, însă, inteligenţa să mă opresc. Era foarte tentant. De ce inteligenţa? Era o perioadă în care mă formam ca matematician şi dacă aş fi petrecut acei ani făcând comerţ, nu cred că m-aş mai fi întors vreodată la matematică. Era o tentaţie fantastică să pierzi trei zile şi să câştigi zece salarii… În anii în care eraţi student, conduceaţi o Dacia 1100. O aveaţi de la Făgăraş? Nu! Am cumpărat-o în 1991, cu banii luaţi pe mohair, împreună cu un prieten: am pus banii jumătate-jumătate, fiecare o conducea câte o săptămână. Am cumpărat-o aşa, de distracţie, am plătit pentru ea foarte puţin. Din zgârcenie, nu-i luasem baterie nouă şi trebuia să o împingem mereu ca să pornească. Noroc că era uşoară. Nu-i cumpărasem nici plăcuţe cu numerele de înmatriculare. Scriam numerele pe nişte cartoane, cu băţul de chibrit împăturit în vată şi înmuiat în cerneală. Era legal să umblaţi aşa prin oraş? Era o societate în care nu prea ştiai ce e legal şi ce nu. Fiţi atenţi însă ce e fabulos cu această Dacie: la doar un an după ce am cumpărat-o, am plecat în Franţa, la masterat. Şi eu, şi prietenul meu. Fiecare a lăsat jumătatea lui de maşină familiei sale. În prima iarnă, din cauză că nu i s-a pus antigel, motorul a crăpat şi Dacia n-a mai putut să fie folosită. A zăcut aşa vreo trei ani, până când, în perioada în care tocmai apăruse e-mailul, 1995 sau 1996, mama prietenului meu a dat-o ca şpagă unui domn, să i se facă şi ei o căsuţă de e-mail! Ca să ai adresă de e-mail, trebuia să faci mari combinaţii, doar anumite institute aveau e-mail. De ce v-aţi întors în România în 1998, după terminarea studiilor în Franţa? În 1992, plecasem în Franţa hotărât să mă întorc. După şase ani, încă aveam nostalgia petrecerilor din Grozăveşti şi a comuniunii afective pe care o trăisem aici. Consideram că trebuie să revin undeva unde lumea e mai vie. Dacă vrei să trăieşti boema, o trăieşti plenar în România, nu în Franţa. Acolo, toţi păreau să funcţioneze la scara sistemului. Aici, oamenii se relaţionau, într-un anume fel, la scara absolutului. Ce IQ aveţi? Nu l-am măsurat niciodată. N-am avut curiozitatea. La sfârşitul examenului de doctorat. Paris, 1998 La ce foloseşte, în viaţa de zi cu zi, o inteligenţă de matematician? Vă ajută sau mai mult vă încurcă? Matematica îţi creează o structură mentală. Tot ceea ce spui, tot ceea ce organizezi porneşte de la o pre-structură pe care o ai în cap. Un matematician structurează, prin definiţie, tot ce are în faţă. E mult mai uşor de operat cu un limbaj structurat decât cu limbajul comun care, întotdeauna, e o poveste pe care niciodată nu ştii de unde să o apuci. „Citeam matematică zece ore pe zi, tratate stufoase. Eram convins că voi ajunge, în acest fel, cel mai mare matematician al lumii.” Nicuşor Dan matematician “Din cei şase saci de mohair am câştigat 500 de dolari, ceea ce însemna vreo zece salarii. Am fost foarte relaxat financiar un an de zile. Am avut, însă, inteligenţa să mă opresc.” Nicuşor Dan matematician Un matematician  foarte intuitiv Cele două medalii de aur obţinute la Olimpiada Internaţională de Matematică îl situează pe Nicuşor Dan pe locul 82 în clasamentul general al concurenţilor din toate timpurile şi pe locul 10 în clasamentul românilor. E o statistică începută în 1959, anul organizării primei ediţii a Olimpiadei. Radu Gologan, antrenor al lotului de matematică din România, spune despre Nicuşor: „Sigur că mi-l amintesc. Era un băiat micuţ, foarte amuzant şi foarte politicos. (…) Este un matematician extrem de intuitiv. În ultimii ani, l-am chemat să ţină cursuri la lot şi a fost foarte apreciat”. „Mi se părea că voi avea timp să citesc tot” „Weekend Adevărul”: Când citeaţi acele tratate de matematică, în timpul studenţiei, eraţi autodidact, vă luaţi singur cărţile de pe raft? Nicuşor Dan: În general, da, dar mai şi întrebam ce cărţi să citesc. Şi cât timp aţi petrecut făcând această lectură? Trei ani. Luam cărţi de la Biblioteca Institutului de Matematică şi le copiam la xerox, la un domn căruia i se spunea Pompi. Era cel mai bogat om din facultate, mai bogat decât toţi profesorii. Cumva, avea acces la un aparat xerox, încă din timpul comunismului… După ce copiam cărţile, mă întorceam la cămin. Îmi plăcea să citesc singur, în cameră, să am intimitate. Dar să ştiţi că ceea ce făceam atunci era complet greşit. În ce consta greşeala? Citeam fără o îndrumare precisă şi mi se părea că voi avea timp să citesc tot ce era de citit în domeniul de studiu pe care eu îl alesesem: geometria algebrică. Mai exact, domeniul teoriei numerelor din cadrul geometriei algebrice. Or, e absurd, e bolnav să-ţi închipui că poţi citi tot, e nerealist… Era o chestie care venea din societatea închisă în care trăiam. În subconştient, aveai impresia că o să poţi să citeşti tot. Astăzi, când vezi atât de multă informaţie în jur, nu prea mai ai cum să cazi în această greşeală. Visam să rezolv celebra Teoremă a lui Fermat… Rezolvarea Marii Teoreme a lui Fermat era scopul lecturilor dumneavoastră? Da! Eram complet imatur. La vremea aceea, pentru mine, matematica era o metodă de a dovedi că sunt bun, era un fel de cursă cu obstacole… Aşa vedeam eu lumea. Fiecare dintre noi are păcatul ăsta şi se leapădă de el cu timpul. Cursurile universitare, pentru nivelul meu de atunci, erau destul de uşor de asimilat şi atunci citeam cărţile astea. În 1992, când aţi ajuns în Franţa, aţi luat-o de la capăt cu cititul tratatelor? Nu, nu… În primul rând, când m-am dus în Franţa, datorită cărţilor pe care le citisem, cei trei ani de studii pe care apucasem să-i fac în ţară mi-au fost echivalaţi cu patru ani de studiu. Mi s-a permis să intru, deci, direct la masterat. În Franţa sistemul era total diferit. Cursul ţinut de profesor era atât de intens încât nu mai era nevoie să citesc în paralel. De altfel, cele patru cursuri la care participam – cu două mai mult decât frecventau majoritatea studenţilor – mă epuizau. Nici n-aş mai fi avut puterea să citesc pe cont propriu. Iar profesorii te duceau, prin cursurile lor, către cercetare. V-aţi dus în Franţa cu gândul de a rezolva Marea Teoremă a lui Fermat? Practic, şi ceea ce citisem în România, şi masteratul ales în Franţa erau în direcţia rezolvării Teoremei lui Fermat. Masteratul l-am făcut la Universitatea Paris XI, la Orsay, pentru că aici era cel mai bun departament în domeniul teoriei numerelor. Pentru doctorat, am ales, de asemenea, profesorul care era cel mai aproape de Teorema lui Fermat. Era unul dintre cei mai mari specialişti din lume în teoria Arakelov – un matematician rus. Atunci, multă lume credea că Teorema lui Fermat avea să fie rezolvată prin metodele lui Arakelov. Profesorul dumneavoastră de doctorat era şi el obsedat de Marea Teoremă a lui Fermat? Nu mi-a mărturisit niciodată, dar sunt convins că da, lucra şi el la această demonstraţie. Cum ar putea fi explicat, într-o frază, domeniul teoriei numerelor, pe care îl aleseserăţi? Teoria numerelor înseamnă, prin definiţie, să rezolvi ecuaţii cu soluţii numere întregi (n.r. – numere fără zecimale). Înseamnă să găseşti nişte numere întregi care sunt într-o anumită relaţie. Şi ce aţi simţit, la doctorat fiind, în 1994, când aţi aflat că Marea Teoremă a lui Fermat fusese rezolvată de altcineva? Trebuie spus că profesorul meu de doctorat îmi dăduse o temă potrivită puterilor mele, nicidecum Teorema lui Fermat… Cel puţin el era realist. Când am aflat că fusese rezolvată, am fost foarte curios să văd demonstraţia. Şi aţi putut să o înţelegeţi? Cu cunoştinţele mele de atunci, categoric nu o puteam înţelege. Astăzi, cunosc în mare demonstraţia, dar dacă ar fi să ţin un curs despre ea, în faţa unor studenţi, ar trebui să mă pregătesc, cu toate detaliile şi cu toate ingredientele, cel puţin un an. Este foarte complexă. Ţine de un alt domeniu din teoria numerelor decât cel studiat de mine. Ce faceţi acum, ca matematician? Am alocat resurse destul de mici matematicii în ultima vreme. Ceea e miraculos e că şi atunci când nu faci matematică tot progresezi . În cazul meu, am avut o pauză foarte mare, de doi ani, între 2008 şi 2010, iar la începutul lui 2010, am fost la Paris trei luni, timp în care am făcut numai matematică. Şi am regăsit tot ce ştiam. Am făcut nişte progrese uriaşe în aceste trei luni. Lucrurile pe care le citeşti disparat se structurează fără să-ţi dai seama. Citeşti, citeşti, citeşti şi deodată te luminezi. Sinteza informaţiilor se face în timp în creierele oamenilor. Care e cea mai importantă realizare a dumneavoastră în matematică? Nu am realizări spectaculoase. Am scris, până acum, şase articole cu circulaţie internaţională. Ultimele două sunt cele mai bune. E vorba despre o problemă lansată de un matematician german, în jurul anului 1980. După ce a lansat-o, a rezolvat-o el însuși pentru cazul n=2. Un rus a rezolvat-o pentru cazul n=3, iar eu m-am ocupat de cazul n=4. Nu l-am rezolvat în totalitate, dar am obţinut două rezultate parţiale care sunt interesante. Le-am postat pe un site mondial, unde toată lumea publică acest tip articole. Cum poate un matematician, un om cu o profesie care presupune interiorizare şi studiu izolat, să ajungă să se ocupe de un domeniu atât de prozaic cum este cel al administraţiei locale, să se angajeze într-o corespondenţă nesfârşită cu primari, directori din primării, inspectori, să piardă zile în sălile de tribunal etc.? În anii 2000, când distrugerea patrimoniului construit începuse să ia avânt, am simţit că îmi este afectată, la modul cel mai propriu, identitatea. Fizic, în momentul în care se demolează o casă – nu o magherniţă – sufăr o zi întreagă. Chiar aşa se întâmplă! Mi se pare că se distruge o parte din identitatea acestui oraş şi că identitatea lui este, cumva, parte din mine. Asta m-a determinat să acţionez. În 2006, abia scăpasem de administraţie, după cei şase ani petrecuţi ca director executiv la Şcoala Normală Superioară, şi ziceam că, gata, o să fac doar matematică. Plănuiam doar să particip, ca bun cetăţean, la toate mitingurile organizate împotriva distrugerii patrimoniului. În 2006, cineva ca dumneavoastră, dezamăgit de ceea ce vedea, ar fi putut să reacţioneze și altfel.  Ar fi putut să se închidă în lumea lui, să se întoarcă definitiv la matematică. Sau să plece din ţară, cum au făcut mulţi.. Nu vă ascund că ideea de a părăsi ţara persistă în mintea mea. Este tot timpul prezentă. Nu e, însă, opţiunea dominantă.  Câteodată, însă, devine dominantă. În cealaltă privinţă, n-aş putea, totuși, să „mă închid în mine“, să trăiesc în România şi să pretind că lucrurile astea nu mă interesează. Adevărata alternativă este: sau fac ce fac acum sau plec cu totul. Dar cu totul! Definitiv! Ar fi, însă, o decizie extrem de dureroasă. “În momentul în care se demolează o casă, sufăr o zi întreagă! Chiar aşa se întâmplă! Mi se pare că se distruge identitatea acestui oraş.” Nicuşor Dan matematician O enigmă rezolvată în 358 de ani Francezul Pierre de Fermat (1601-1665) este considerat unul dintre cei mai mari matematicieni din secolul al XVII-lea. În mod neobişnuit, el nu a lăsat demonstraţii scrise pentru numeroasele teoremele pe care le-a enunţat. Cei care voiau să le folosească aveau de ales: ori le luau ca atare, crezându-l pe cuvânt pe autor, ori se apucau să le demonstreze singuri, convinşi fiind că pista pe care francezul îi trimisese era corectă. În timp, toate teoremele sale au fost confirmate. Toate, cu excepţia uneia singure, cea mai simplă şi mai uşor de formulat dintre toate. Ce spunea această teoremă? Spunea că ecuaţia xn+yn = zn nu are soluţii întregi pentru n>2. Altfel formulat, că oricât ne-am strădui, nu vom găsi trei numere întregi (x, y, z) care să poată fi puse într-o de relaţie precum cea de mai sus. Ecuaţia xn+yn = zn avea, oare, soluţii pentru n=2? Avea, desigur! Erau celebrele numere pitagoreice (3² + 4² = 5², 5² + 12² = 13² etc.). Fermat susţinea, însă, că această ecuaţie nu avea absolut nicio soluţie odată ce n – exponentul celor trei necunoscute – devenea 3 sau 4 sau 5 sau 6 sau 7 sau oricare alt număr, mergând până la infinit. Pentru că, decenii după decenii şi secole la rând, nimeni nu a reuşit să demonstreze această teoremă, ea a fost supranumită Ultima Teoremă a lui Fermat sau Marea Teoremă a lui Fermat. A fost o teoremă care a fascinat cele mai mari minţi din istoria matematicii, dorinţa de a o demonstra aducând progrese spectaculoase în domeniul teoriei numerelor. Marea Teoremă a lui Fermat a fost rezolvată la 358 de ani după ce a fost enunţată: în zilele noastre, în 1994, de un matematician britanic, Andrew Wiles (născut în 1953), profesor la Universitatea Princeton din SUA. Ultima victorie a Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, stoparea unei construcţii ridicate de Valeriu Stoica în Cotroceni Lupta cu primăriile, lupta pentru Primărie Ce s-a întâmplat cu planurile dumneavoastră de a participa strict la mitinguri? Foarte repede, mi-am dat seama că mişcările civice în acest sens erau foarte slabe. Am înţeles că nici profesioniştii nu aveau o idee a ceea ce trebuia făcut pentru a opri distrugerea patrimoniului. Îi întrebam: „Dacă vine ministrul Dezvoltării la voi şi vă cere să-i spuneţi ce e de schimbat, voi aveţi o listă de propuneri?”. N-aveau. Aşa am ajuns să fac un repertoriu de probleme. După multă muncă, în martie 2008, am scris textul „Bucureşti, un dezastru urbanistic”, document care rămâne de bază şi astăzi. La care dintre procesele câştigate de Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul” ţineţi cel mai mult? Ca miză pentru oraş, cel mai important a fost cel pentru salvarea a şapte hectare din Parcul Tineretului. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, dăduse autorizaţie să se construiască un Aqua Park pe acel teren. Ca satisfacţie intelectuală, cele mai importante sunt două: unul în care am luptat, în instanţă, cu Facultatea de Drept – care dorea să oblige Consiliul General să dea un PUZ (n.r. – Plan Urbanistic Zonal) pentru un spaţiu verde situat pe Bulevardul Poligrafiei. Iar, de curând, un proces pe care l-am câştigat împotriva lui Valeriu Stoica. Avocatul voia să construiască, în asociere cu Marius Locic (n.r. – om de afaceri urmărit penal pentru corupţie, în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu) şi cu alţii, un bloc cu şase etaje în cartierul Cotroceni. Aici era vorba de o suită de PUZ-uri derogatorii, date de Videanu, de Oprescu şi de Vanghelie. Am reuşit să sistăm autorizaţia. V-a fost teamă de un proces cu Valeriu Stoica? Deloc. Eram convins că o să câştigăm un eventual proces, doar că am vrut să-l evit. După ce am aflat că voia să ridice acest bloc în Cotroceni, l-am sunat. Voiam să-i propun să construiască ceva mai mic, un grup de clădiri cu o suprafaţă inferioară celei  din proiectul iniţial şi cu proporţii potrivite cartierului. V-a răspuns? Mi-a răspuns secretara lui, care mi-a promis că o să-i transmită mesajul meu. După cinci minute, m-a sunat aceeaşi secretară şi mi-a zis că Valeriu Stoica îmi sugera să iau legătura cu dezvoltatorul imobilului. Or, dezvoltatorul era chiar el, era unul dintre ei… Valeriu Stoica s-a prezentat la proces? Nu, dar au venit jurişti de la casa lui de avocatură. Procesele deschise de Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul” au compromis afaceri imobiliare de zeci de milioane de euro. V-a ameninţat vreodată cineva dintre cei cu care v-aţi luptat în instanţă? Sau a încercat să vă cumpere? Niciodată. Am fost invitaţi de câteva ori la discuţii civilizate de către dezvoltatori care voiau sa testeze dăca putem ajunge la o înţelegere. Unii dintre ei ne-au lăsat să pricepem că ne-ar putea oferi bani. Am avut de fiecare dată o poziţie foarte fermă şi nu am ajuns la momentul la care să ni se propună chiar sume de bani. Care aţi spune că e cel mai nefast personaj dintre cele întâlnite în campania dumneavoastră pentru salvarea patrimoniului construit? E un întreg sistem de relaţii, la toate instituţiile, cimentat în ani. Personajul cel mai nociv este, probabil, Mircea Angelescu, şeful real al Direcţiei Monumente din cadrul Ministerului Culturii, om pe care niciun ministru nu a putut să-l dea jos. A semnat numeroase avize ilegale, chiar penale. De exemplu, demolarea aşezămintelor Sfântul Sava din Piaţa Universitaţii, prima universitate românească, edificată de Brâncoveanu. Într-o adresă oficială către Ordinul Arhitecţilor, a scris că respectarea legii adlitteram este excesivă… EXEMPLUL LUI ANTANAS MOCKUS De ce vă place Bucureştiul? Obiectiv vorbind, e un oraş care poate să fie foarte frumos. Am cunoscut zeci de străini, în special ziarişti, care sunt impresionaţi de arhitectura pe care o găsesc aici. Subiectiv, este oraşul în care am descoperit lumea. În care am venit la vârsta de 19 ani, prima oară când scăpasem de-acasă şi eram liber. Orașul în care m-am descoperit pe mine însumi, prin intermediul celorlalţi. Sunt extrem de legat afectiv de perioada aceea. Vă place vreo clădire modernă construită în ultimii ani? Clădirea Cathedral Plaza e interesantă, însă locul în care e amplasată o face să fie o catastrofă. Şansele statistice pe care le aveţi de a câştiga Primăria sunt extrem mici, infime. Şi, totuşi, vă veţi înscrie în competiţie. De ce? Cuvântul „statistice” nu este cel mai potrivit. Eu am nişte şanse reale, dar mici, să stârnesc un val de entuziasm care să scoată oamenii în stradă. Cam ceea ce a făcut Crin Antonescu în 2009 sau ce a făcut Emil Constantinescu în 1996. În plus, voi candida şi la consiliu. E greu de crezut că nu voi fi consilier general. Încă din ianuarie, aveam cei 2% care îmi sunt suficienţi pentru a intra în consiliu. Actualul primar a avut mult de câştigat de pe urma imaginii pe care profesia lui, de medic, o are în rândul oamenilor. Cum credeţi că vede electoratul profesia de matematician? Înainte de a-mi pune problema să candidez la Primărie, ori de câte ori le spuneam oamenilor că sunt matematician, îmi arătau un fel de respect. Este, cred, un respect pentru un domeniu cu care cei mai mulţi dintre oameni pierd legătura. La un anumit moment, pentru cei mai mulţi, matematica se transformă într-o limbă străină. În afară de asta, în ochii oamenilor, matematicianul este cel care „rezolvă probleme”, care dă soluţii pentru probleme. Mai ştiţi vreun primar matematician? Cel mai celebru dintre toţi este Antanas Mockus, cel care a schimbat faţa Bogotei. Există un film documentar foarte cunoscut despre el. A candidat ca independent şi a fost ales două mandate. Era rector al Universităţii din Bogota. A absolvit şi facultatea de filosofie, după cea de matematică. „L-am sunat pe Valeriu Stoica şi m-a sfătuit să iau legătura cu dezvoltatorul. Numai că el era dezvoltatorul, era unul dintre ei.” Nicuşor Dan matematician NICUŞOR DAN DESPRE… Neculai Onțanu Dintre primarii de sector, el și Liviu Negoiță sunt cei mai mari distrugători ai cartierelor istorice pe care le-au avut în subordine. La el și la Liviu Negoiță sunt cele mai multe documentații de urbanism ilegale. Are două procese pierdute cu „Salvați Bucureștiul”. Adriean Videanu Este cel care a creat o adevărată piață a speculanților imobiliari. În mandatul lui s-au vândut practic bucăți din oraș pe verticală, cu consecințe dezastruoase asupra coerenței și a traficului. Sorin Oprescu Este incredibil cum un om fără cuvânt, fără consistență, care și-a bătut joc de bugetul orașului, cu sute de promisiuni neonorate, poate să aibă șanse să fie primarul Bucureștiului. Are opt procese pierdute cu Asociația „Salvați Bucurestiul”. Liviu Negoiță În cazul imobilului din Dudești 94, la două zile după ce Tribunalul a anulat o autorizație de construire pentru 8 etaje, pentru că era ilegal de înaltă, Negoiță a dat o autorizație de construire pentru 10 etaje, într-un dispreț total față de lege. Are trei procese pierdute cu Asociația „Salvați Bucureștiul”. Marian Vanghelie În Primăria lui e un haos de nedescris. Nu are aproape nimic informatizat, nu are nici site. A pierdut un process cu Asociația „Salvați Bucureștiul”. Cristian Popescu Piedone Nu este mare diferență între el, Chiliman, Onțanu, Negoiță, Vanghelie. A aruncat banii pe panseluțe, bănci inutile și arbuști la ghiveci. Are un proces pierdut cu Asociația „Salvați Bucureștiul”. Andrei Chiliman A avizat demolarea, ilegală, a imobilului din Bulevardul Aviatorilor 92, proiectat de Henrietta Delavrancea – imobil care se găsea în toate monografiile de arhitectură ale Bucureștiului. Are trei procese pierdute cu Asociația „Salvați Bucureștiul”. Kelemen Hunor Este un om fără cuvânt. Ne-a promis, față în față, că oprește demolările pe axa Berzei-Buzești, până la discutarea proiectului respectiv în Comisia Nationala a Monumentelor. După câteva zile, a dispus reluarea demolărilor. Toader Paleologu A avut, în mandatul de ministru, o poziție principală față de patrimoniu și nu a autorizat tunuri imobiliare. Cu toate astea, nu a reușit să reformeze ministerul în domeniul protecției patrimoniului construit. UN DIALOG CU RADU COSAŞU Spuneaţi, într-un volum colectiv, apărut la Editura Polirom („De ce m-am întors în România“), că, după întoarcerea în ţară, aţi minimalizat, în mod greșit, importanţa expunerii în mass-media.  Regretaţi că aţi refuzat propunerea de a colabora cu „Dilema veche“. L-aţi refuzat chiar pe Radu Cosașu. De ce? La începutul anilor 2000, s-a întâmplat să trimit un text la poșta redacţiei. Ei au tăiat o jumătate din text şi au publicat fragmentul rămas. Am fost foarte supărat. Cum am văzut ziarul, le-am trimis o scrisoare foarte obraznică, spunând că textul acela era proprietatea mea intelectuală şi că nu au ei dreptul să taie dintr-un text care nu le aparţine sau să-i schimbe titlul… Acum, când îmi aduc aminte, mi se pare că eram atât de ridicol… Cum a primit scrisoarea mea, Radu Cosaşu, care cred că se ocupa de poșta redacţiei, m-a sunat şi a încercat să mă îmbuneze. A zis că îi place cum scriu şi ar fi foarte bine dacă aş mai scrie. Eu, obraznic, în continuare, i-am spus că nici nu mai vreau să aud de aşa ceva. Ţipaţi la Radu Cosașu?! Nu, nu, eu nu prea ţip… Şi cum s-a încheiat convorbirea? Mi-amintesc că a durat douăzeci de minute. Eu, plimbându-mă pe holul Institutului de Matematică și vorbind cu el la telefon. La sfârșit, fiecare a rămas pe poziţia lui. Radu Cosaşu a fost extrem de politicos și și-a menţinut propunerea: „Mi-ar plăcea să vă gândiţi mai bine!“. Eu nici nu voiam să aud. CV Matematică şi activism – Numele: Nicuşor Dan – Data şi locul naşterii:  20 decembrie 1969, Făgăraş – Starea civilă: necăsătorit – Cariera: – Medalia de Aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, în 1987 și 1988 – Student al Facultăţii de Matematică București (1989 -1992) – Student al École Normale Supérieure Paris (1992-1995) – Masterat în matematică la Universitatea Paris XI (1992-1993) – Doctorat în matematică la Universitatea Paris XIII (1993-1998) – Fondator și director executiv al Școlii Normale Superioare din București (2000-2006) – Fondator și președinte al Asociaţiei „Salvaţi Bucu-reștiul” (2008-prezent). – Își anunţă candidatura la funcţia de primar general al Bucureștiului în noiembrie 2011. – Ocupaţia: Cercetător principal la Institutul Naţional de Matematică din subordinea Academiei Române. – Locuieşte în Bucureşti