emanoil-bocaneanu-1
Fara Categorie

Bocaneanu, fost PREFECT Galati, intra iar la BULAU!

 

FB_IMG_1518013142405

Tribunalul Galaţi a respins cererea fostului prefect al judeţului Galaţi, Emanoil Bocăneanu, de revizuire a sentinţei prin care a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri şi abuz în serviciu.

Judecătorii au respins ca inadmisibilă, pe 23 februarie, cererea de revizuire a deciziei de condamnare pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în cazul fostului prefect al judeţului Galaţi, Emanoil Bocăneanu. Acesta solicitase reanalizarea sentinţei pronunţate în cazul său după ce la finele anului trecut Judecătoria Galaţi a admis cererea unui executor judecătoresc de executare silită pe toate bunurile imobile care aparţin fostui prefect de Galaţi până la concurenţa sumei de 970.000 de lei.

”Încuviinţează executarea silită mobiliară si prin poprire asupra averii debitorului Bocăneanu Emanoil Cătălin, precum şi executarea silită imobiliară asupra imobilelor proprietate a debitorului situate în circumscripţia instanţei de executare – Judecătoria Galaţi, la cererea creditorului Municipiul Galaţi până la concurenţa sumei de 970.000 lei, datorată în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia penală nr. 640/A/01.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosar nr. 6924/121/2014. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac”, se menţionează în decizia instanţei de judecată.

Emanoil Bocăneanu a ajuns în această situaţie după ce a distrus mai multe acte din evidenţele Prefecturii Galaţi, care făceau dovada că a avizat ilegal o cerere de finanţare a unui club sportiv.

Afacerea penală în care a fost implicat fostul prefect Emanoil Bocăneanu a pornit în luna martie 2012, când Auraş Braşoveanu, în calitate de preşedinte al FCM Dunărea Galaţi, a depus la dosarul privind susţinerea financiară a clubului sportiv de către Primăria Municipiului Galaţi o copie color a unei adrese emise de Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pe care a contrafăcut-o prin radierea alineatelor în care erau menţionate datoriile clubului sportiv către bugetul de stat.

A sustras o adresă emisă de Serviciul de Instigare a Fraudelor

Aceasta, în scopul obţinerii, în mod ilegal, a finanţării, întrucât exista o interdicţie la acordarea finanţărilor de la bugetul de stat cluburilor sportive care figurează cu datorii la bugetul de stat.  Deşi cunoştea situaţia, Emanoil Bocăneanu, în calitate de prefect, a acordat avizul de legalitate hotărârii Consiliului Local nr. 114/05.04.2012, prin care se aproba cererea de finanţare a FCM Dunărea Galaţi.

La data de 20.06.2012, dosarul respectiv a fost cerut de Emanoil Bocăneanu, prin intermediul unui funcţionar al instituţiei pe care o conducea, de la I.P.J. Galaţi şi, la aceeaşi dată, a semnat o adresă către Primăria Municipiului Galaţi, prin care această instituţie era înştiinţată de acordarea avizului de legalitate.

Astfel, Emanoil Bocăneanu a determinat vărsarea, în conturile FCM Dunărea Galaţi, a sumei totale de 970.000 lei în perioada august – noiembrie 2012. Pentru a şterge urmele faptelor, Emanoil Bocăneanu a sustras din evidenţele instituţiei Prefectului Judeţului Galaţi adresa emisă de instituţie către I.P.J. Galaţi – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi adresa de răspuns emisă de I.P.J. Galaţi către instituţia Prefectului Judeţului Galaţi, precum şi procesul – verbal având ca obiect predarea – primirea dosarului depus de FCM Dunărea Galaţi la Primăria municipiului Galaţi pentru aprobarea cererii de finanţare a clubului sportiv.

Judecătorii au pus deja sechestru pe o parte dintre bunurile fostului prefect, fiind vorba de un autoturism, marca Ford, şi un garaj cu suprafaţa de 25,73 mp, urmând să identifice şi celelalte bunuri mobile şi imobile pe care le deţine pentru a le executa silit.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv  pe Emanoil Bocăneanu la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, după ce l-a găsit vinovat şi de sustragere sau distrugere de înscrisuri, pentru care i-a aplicat o pedeapsă de un an şi 6 luni de inchisoare

Fostul prefect de Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu, a ajuns din nou după gratii. Şi asta după ce s-a ales cu o nouă condamnare în dosarul în care a fost judecat pentru că a încercat să angajeze un asasin plătit, ca să scape de cea care l-a denunţat la Direcţia Naţională Anticorupţie.

„Încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni, aici se încadrează fapta cercetată de Parchetul Tribunalului Brăila săvârşită în raza noastră de competenţă teritorială de către Bocăneanu Cătălin – Emanoil, care i-a solicitat unei persoane să ucidă, să agreseze ori să o răpească pe o persoană care are calitatea de martor în cauza penală aflată pe rolul Tribunalului Galaţi având ca obiect infracţiuni de corupţie”, explicau, în mai 2014, procurorii parchetului brăilean.

Iniţial, fostul prefect de Galaţi s-a ales cu o condamnare de trei ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni. Nemulţumit de decizie, Bocăneanu a atacat-o, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel. După judecarea apelului, magistraţii au redus pedeapsa aplicată de magistraţii Judecătoriei Brăila de la trei la un an şi şase luni închisoare. După pronunţarea sentinţei, fostul prefect a fost, din nou, încarcerat.

De la un dosar la altul

Cătălin Emanoil Bocăneanu a ajuns în atenţia anchetatorilor DNA în 2013, în urma unui denunţ cu privire la mai multe fapte de corupţie săvârşite de acesta. Denunţătorul, Ileana Schipor, le-a povestit procurorilor că a fost şantajată de Bocăneanu, pentru a-i angaja prietena de familie în Direcţia Judeţeană de Evidenţa Populaţiei. După denunţul lui Schipor, DNA l-a interceptat pe fostul prefect, atât în mediul ambiental, cât şi telefonic, ajungându-se la dosarul de corupţie care se judecă acum la Tribunal, urmând să aibă termen la sfârşitul acestei luni.

În urma denunţului, procurorii DNA au cerut instanţei de judecată arestarea lui Bocăneanu, cererea fiind probată de judecători. În arest, s-a împrietenit cu un alt deţinut, pe care l-a vizitat şi după eliberare. În timp ce îşi vizita amicul după gratii, fostul prefect i-a cerut acestuia să-l pună în legătură cu un individ care să o suprime pe Schipor. Deţinutul l-a asigurat de asta, dar a mers şi l-a denunţat. Astfel, pe fir a intrat un investigator sub acoperire, cu care Bocăneanu a negociat răpirea, agresarea şi chiar uciderea lui Schipor.

A doua condamnare, urmează a  treia

Aceasta este a doua condamnare definitivă a lui Cătălin Emanoil Bocăneanu. Prima sentinţă a fost dată tot la Curtea de Apel Galaţi în dosarul în care fostul prefect a fost acuzat de abuz în serviciu şi de săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Este vorba de dosarul în care procurorii DNA au făcut cercetări cu privire la faptul că FCM Dunărea a primit ilegal de la Primăria Galaţi suma de 970.000 de lei. În acest dosar, Bocăneanu a primit o condamnare de trei ani şi şase luni şi s-a ales şi cu mai multe drepturi suspendate pentru o perioadă de patru ani după executare, printre acestea numărându-se şi drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Vă reamintim că procurorii DNA Galaţi au arătat faptul că, în luna martie 2012, Auraş Braşoveanu, în calitate de preşedinte al FCM Dunărea Galaţi, a depus la dosarul privind susţinerea financiară a clubului sportiv de către Primăria municipiului Galaţi o copie color a unei adrese emise de Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, pe care a contrafăcut-o prin radierea alineatelor în care erau menţionate datoriile clubului sportiv către bugetul de stat. Aceasta, în scopul obţinerii, în mod ilegal, a finanţării, întrucât exista o interdicţie la acordarea finanţărilor de la bugetul de stat cluburilor sportive care figurează cu datorii la bugetul de stat. Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au decis ca suma de 970.000 de lei, finanţarea ilegală a clubului, să fie recuperată doar de la Cătălin Emanoil Bocăneanu.

În acest dosar, fostul prefect a cerut deja revizuirea pedepsei, cauza fiind amânată luna aceasta, pentru citarea inculpatului în penitenciarul Galaţi.

La aceste două pedepse se va mai adăuga una, cea din dosarul iniţial, în care Ileana Schipor a făcut denunţul cu privire la săvârşirea mai multor fapte de corupţie.

Foto-arhivă ”Viața liberă